mâna înarmată a pieței

Dacă scrii un scenariu distopic despre companii energetice care angajează mercenari ca să combată protestatarii iubitori de natură, ți se spune că exagerezi. Dacă mercenarii obțin colaborarea poliției, ți se spune că și distopiile trebuie să fie cât de cât credibile.

Numai că realitatea, spre deosebire de ficțiune, e lipsită de asemenea reguli. Energy Transfer Partners – compania care încearcă să monteze o țeavă de petrol prin Dakota – a angajat mercenarii specializați în anti-terorism și guerilă urbană de la TigerSwan ca să-i scape de civilii obsedați de ape curate. Mercenarii ăștia colaborau cu autoritățile de la nivel local, statal și federal ca să protejeze interesele corporate de indivizii cei răi și teroriști.

hai vino iar în gara noastră mică

Danny Boyle a reușit imposibilul și a făcut un sequel la Trainspotting care se ridică la nivelul originalului. Ce pierde în prospețime, filmul câștigă în profunzime. Nostalgia se dovedește la fel de bună ca nebunia tinereții subproletare pentru a justifica agitația narativă și aduce în plus aroma emoțională care ne place nouă, hipsterilor trecuți bine de 30 de ani.

Infernul unui oraș scoțian devastat de droguri, sărăcie și HIV e la fel de exotic ca Vestul Sălbatic pentru cine are norocul să nu se fi născut acolo, dar după aproape două ore de imersiune ai surpriza să te trezești cu un dor inexplicabil de un timp și un spațiu pe care nu numai că nu le-ai trăit pe propria piele, dar pe care le-ai fi urât cu pasiune. Ăsta-i un semn că până și figurantul de Boyle poate să se întoarcă de la porcăriile hollywoodiene la cinematografia cu consecințe care l-a lansat.

Singura parte în care T2 sună fals e varianta nouă a monologului subversiv pe tema “alege viața”. A devenit un protest radical-șic la nivel de Facebook și Instagram – fără nerv, fără dinți, fără disperare. Era mai bine când era mai rău.

țara tuturor posibilităților de abuz

Anul trecut au fost niște proteste (reprimate violent) împotriva unei noi țevi pentru transportul petrolului în Dakota de nord. Țevile astea au obiceiul să se crape destul de frecvent și zona e foarte aproape de niște râuri pe care băștinașii ar vrea să le țină cât mai curate.

La un moment dat, violența forțelor de ordine a fost așa de mare încât filmulețele amatorilor au trecut de tăcerea presei mainstream și au ajuns la publicul larg, ducând la suspendarea lucrărilor de către Obama cel cool.

Unul dintre amatorii ăștia a fost Aaron Turgeon care s-a dus să filmeze dintr-un mic elicopter radiocomandat cum punea poliția militarizată furtunul pe indieni și hipioți la temperaturi aproape de zero grade Celsius. N-a fost iertat pentru asta și a ajuns în fața tribunalului pentru punerea în pericol a victimelor poliției prin posibila cădere a drobului de sare jucărelei zburătoare în capul cuiva. Risca 7 ani la bulău, cu tot cu violul de rigoare.

Din fericire pentru el, judecătorul l-a declarat nevinovat. Din nefericire, poliția – la fel ca criminalitatea organizată din sectorul privat – nu uită și nu iartă.

strange bedfellows

Cu doar trei zile înaintea alegerilor prezidențiale franceze, candidata de extremă dreapta primește cadou un atac terorist în buricul Parisului. Ea, care voia să tragă în țeapă toți cei 10.000 de supravegheați speciali musulmani – ăia fără anchete în curs sau condamnări – primește pe tavă un supravegheat special belgian pe post de pisică de arătat electoratului.

Unde-i logica în toată povestea asta? Pentru a înțelege ciudata convergență de interese, trebuie să ne întoarcem la apocalipsa islamică, mai exact la un “hadith” – scriere externă Coranului – în care apare profeția unui război necesar între Imperiul Roman și musulmani (apărați de luptători din toată lumea), undeva în Siria, într-un oraș numit Dabiq.

Imperiul Roman nu mai există de ceva timp, dar extremiștii (și P. K. Dick) nu se lasă cu una cu două. ISIS a ajuns la concluzia că oricine se bate cu ei e tot un fel de Imperiu Roman – europeni, americani, ruși, nu contează. Război apocaliptic să fie.

Revista lor lucioasă numit simbolic “Dabiq” încurajează musulmanii din toată lumea să participe la apocalipsă, însă foarte puțini pun botul. Din zecile de milioane de musulmani în Europa, nu se găsesc câteva mii pe an ca să facă atentate non-stop. Se găsesc câteva zeci de tâmpiți, gen tipul care tocmai s-a dus cu kalașnikovul la polițiști și a omorât doar unul înainte să fie trimis la cele 40 de virgine.

Deci resursa teroriștilor e foarte subțire și sunt așa de disperați încât ar face orice să crească numărul musulmanilor persecutați în imperiu. O extremă dreaptă la putere le convine perfect. Cresc expulzările, crește frica de autorități, crește probabilitatea ca vreun retardat să fie interesat de martiriu.

Bomboana pe colivă e că crește și disponibilitatea “romanilor” de a se război cu ei prin deșerturi îndepărtate – motiv perfect pentru a crește bugetul armatei, nu-i așa madam Le Pen?

a working class hero is something to be

Mi-am amintit recent de ce urăsc cu pasiune “Kingsman: The Secret Service”: din cauză că e un film ridicol care se ia în serios.

Mark Millar – creatorul benzii desenate – bătea câmpii cu grație despre semnificația socială și politică a poveștii lui retardate în care un “erou al clasei muncitoare” e menit să inspire populimea.

La panarama de băiat rău pe care-l ia de aripă un deus ex machina și-l face James Bond, varianta mai necioplită, la asta trebuie să aspire sărăcimea.

E mai bun de o mie de ori un Austin Powers autoironic și fără pretenții de critică socială. Auzi tu, mobilitate socială prin spy-fi