the year of kings

La începutul anilor ’90, rețelele de televiziune americane transmiteau semnal ne-editat, în clar, prin satelit, posturilor locale. Oricine avea o antenă și răbdare să caute canalele respective, putea să vadă pregătirile de dinainte de emisiune, discuțiile din pauzele publicitare, etc.

Exact asta a făcut Brian Springer cu Spin – a înregistrat momentele care nu au ajuns în montajul oficial și ne-a arătat lucrurile din spatele cortinei – de la politicieni sfătuiți de spin-doctors cum să evite întrebările la care nu vor să răspundă, la Larry King gudurându-se pe lângă candidații prezidențiali din ’92 în speranța de a modera o dezbatere.

Foarte interesant candidatul democrat care nu apărea pe ecran pentru că… nu era suficient de cunoscut în presă. La republicani își arătau colții lobby-urile religioase care urmau să-l facă președinte pe Bush jr. Dar toate astea sunt mai mult sau mai puțin așteptate. Ce-i cu adevărat neașteptat e să vezi cu ochii tăi cât de curve sunt jurnaliștii, cât de lingăi sunt cu politicienii și cât de cuminți sunt când li se ordonă să facă ceva.

via | /r/Documentaries

 

did you take your soma?

Ultima carte a lui Dan Lyons – Disrupted: My Misadventure in the Start-Up Bubble – e un haz de necaz foarte util pentru cine vrea să înțeleagă lumea nebună a startup-urilor pe model Silicon Valley. Autorul era un jurnalist de 52 de ani când a fost concediat de la Newsweek. Relativ bogat, dar într-o lume în care și bogații riscă falimentul de pe-o zi pe alta dacă nu reușesc să găsească o sursă constantă de venit (și de asigurare medicală).

Veteranul se decide să fie hip și să se bage la un startup de marketing de la el din Boston – HubSpot. Una din multele fabrici de spam care escrochează micii antreprenori cu software de rahat pe care-l etichetează “inbound” și pe care-l vând cu japca printr-un call-center “outbound”. C-așa-i în marketing.

Partea cu adevărat relevantă pentru întreaga industrie e că firma nu are profit și probabil nu va avea niciodată. A fost pompată de VCs (venture capitalists) până a realizat o creștere suficientă a încasărilor pentru un IPO (intrarea pe bursa de acțiuni). Cheltuiau un dolar jumate pentru fiecare dolar încasat, dar a fost suficient ca să păcălească “investitorii” care joacă barbut pe bursă. Fondatorii au devenit milionari, investitorii inițiali au scos un profit, iar angajații au rămas tineri și neliniștiți.

Cultura corporatistă e pe modelul nou – bani puțini și alune la maimuțe. Spălare de creieri cu propagandă ridicolă, veselie artificială obligatorie și ciudățenie radical-chic uniformă pentru a arăta cât de fun e să lucrezi undeva unde poți fi concediat din senin la orice oră. Umiliri constante, intrigi de birou, subordonați care refuză ordinele superiorilor pentru că au pile la fondatori, etc.

Autorul le trăiește pe propria piele vreo 2 ani – a rezistat până la IPO, dar n-a scos decât vreo 60000$ pe acțiuni – și le povestește în detaliu, cu obidă și cu umor. Mai târziu ajunge în echipa de scenariști pentru serialul TV Silicon Valley și poate să facă mișto de ei cum trebuie.

Are și autorul propriile ciudățenii. De exemplu susține cu avânt revoluționar diversitatea în forța de muncă (nu, nu mai multe muieri în mină, ci mai multe în slujbe călduțe și bine plătite). Asta după ce ne-a arătat condițiile de muncă mizerabile din call-center, că unul din escrocii fondatori e indian, și că cele mai ale dracu’ colege erau femei – de la incompetenta șefă PR, la pupezele de la blog care făceau publicitate la ebook-urile altei divizii doar dacă voiau ele.

La un moment dat, o colegă l-a pârât la HR că a făcut-o să se simtă nasol când, într-o conversație privată, discuta cu alt coleg despre experiența cu o au pair. Ăla i-a explicat că trebuie să aibă mare grijă pentru că o dată dat afară pe motiv de hărțuire sexuală, nu-l mai angajează nimeni.

P.S.: filmul “revoluționar” despre un marketing transparent citat la începutul cărții – The Naked Brand – are un exemplu de asemenea companie-sectă: Zappos. Un magazin online de încălțăminte și țoale, unde angajații sunt permanent în fază maniacală sau sunt dați afară. Au același bullshit cu “mai selectivi decât Harvard” pe care Lyons îl critică la HubSpot și aceeași propagandă ridicolă cu valori corporatiste gen umilință, distracție și ciudățenie conformistă. Iar naratorul vizionar îi dă drept exemplu de performanță prin “fericirea” iobagilor. C-așa-i când ești mincinos de profesie – la un moment dat reușești să te minți singur.

 

omul bolnav din Orientul Mijlociu

Gideon Levy scrie un articol curajos în Haaretz. Poate să pară o critică normală și chiar moderată, dar în contextul unui Israel în care extrema dreaptă e segmentul politic cel mai influent, e nevoie de curaj să spui lucrurilor pe nume.

În timpul ăsta Glenn Greenwald ajunge la concluzia că nu există metode acceptate de protest la adresa ocupației israeliene, din moment ce rezistența armată e terorism iar boicotul antisemitism.

SUA, împinsă de la spate de protestanți care vor să grăbească apocalipsa, aruncă bani pe foc, iar Europa nu poată să zică nimic pentru că holocaust. Așa că stăm și așteptăm completarea colonizării, epurarea etnică sau măcar un apartheid pe față, războiul cu Iranul, etc.

absolut insatisfăcătoare

Fanteziile homoerotice ale dreptei absurdistaneze ating noi culmi mărețe în lupta pentru păstrarea sentimentului daco-creștin al ființei. Gabriel Liiceanu profită de șocul unui atentat – cu efectul a vreo două autocare cu șoferi obosiți – pentru a invoca “măsuri foarte ferme” luate de “oameni politici de ţinută, de forţă, de determinare”.

Deci tovarășii de ieri, capitaliștii de azi, visează la mâna forte care să strivească baubaul musulman. Un Burebista cu prezervativul pe cap sau măcar un Antonescu într-o uniformă virilă dar imună la farmecele feminine ale multiculturalității europene.

O mână forte care să păstreze valorile strămoșești. Da’ nu alea din Dobrogea unde turbocapitalistul Băse trăia până nu demult în pace cu turci, tătari, lipoveni, bulgari, țigani, etc. Valorile alea neaoșe gen “noi suntem aici pe veci stăpâni” și “ai mâncat salam cu soia?”. Separarea aia clară între stat și Catedrala Mântuirii Neamului. Între oameni și unguri. Între ortodocși și necredincioși.

Ăsta e sistemul nostru de valori și sălbaticii nu pot să se integreze în el. Poate nu primesc suficiente granturi de la marele licurici ca să ducă cultura europeană pe noi culmi de împliniri mărețe. Să le dăm și lor un pic de salam cu soia, poate le accelerează tranziția…