dezastrul ca ocazie

Era 4 mai 1986 când niște nemți șmecheri au găsit soluția pentru o problemă de alimentare a reactorului nuclear THTR-300 din Renania de Nord – Westfalia. Combustibilul era învelit în niște sfere de grafit care au umplut țevile de praf și fragmente radioactive până când la un moment dat o sferă s-a blocat și reactorul a trebuit să fie oprit.

Modelul ăsta avea foarte multe probleme tehnice, investitorii erau nervoși, iar soluția propusă ar fi prelungit perioada de inactivitate cu 2-3 săptămâni până când veneau filtrele speciale care ar fi oprit praful în timp ce țevile erau “suflate” cu heliu sub presiune. Din fericire, cu câteva zile înainte avusese loc accidentul de la Cernobîl și un nor radioactiv plutea vesel deasupra planetei. Cineva a dat drumul manual la heliu, praful a ajuns în atmosferă, problema a fost rezolvată rapid, eficient și nemțește.

Din păcate pentru ei, în aceeași zi un anonim a informat autoritatea de mediu care s-a apucat să facă niște măsurători. Mare parte din contaminanții din zonă nu puteau să provină de la Cernobîl, ci doar de la THTR-300. S-a declarat accident și reactorul a continuat să șchiopăteze până în ’89 când a fost închis și proprietarii au dat faliment. Statul german a trebuit să acopere pierderile de vreo 92 de milioane de mărci. C-așa-i în tenisul cu bile de grafit.

via | Slashdot

 

God damn the continent of Europe

În timp ce căutam rădăcinile americane ale rasismului științific german de la începutul secolului trecut, am dat de o scrisoare din 1921 a lui F. Scott Fitzgerald către prietenul său Edmund Wilson, în care scria:

God damn the continent of Europe. It is of merely antiquarian interest. Rome is only a few years behind Tyre and Babylon. The negroid streak creeps northward to defile the Nordic race. Already the Italians have the souls of blackamoors. Raise the bars of immigration and permit only Scandinavians, Teutons, Anglo-Saxons and Celts to enter. France made me sick. Its silly pose as the thing the world has to save. I think it’s a shame that England and America didn’t let Germany conquer Europe. It’s the only thing that would have saved the fleet of tottering old wrecks. My reactions were all philistine, anti-socialistic, provincial and racially snobbish. I believe at last in the white man’s burden. We are as far above the modern Frenchman as he is above the Negro. Even in art! Italy has no one. When Anatole France dies French literature will be a silly jealous rehashing of technical quarrels. They’re thru and done. You may have spoken in jest about New York as the capital of culture but in 25 years it will be just as London is now. Culture follows money and all the refinements of aestheticism can’t stave off its change of seat (Christ! what a metaphor). We will be the Romans in the next generations as the English are now.

via | articolul Wikipedia despre Madison Grant

 

massive, pervasive corruption

Sursa anonimă care a dat jurnaliștilor documentele din Panama Papers a scris un articol foarte elocvent și interesant despre situația economică și aspectele etice care l-au determinat să-și riște pielea în felul ăsta. E îngrijorător că a avut de alergat după publicații dispuse să primească datele, în loc să alerge ele după el:

Many news networks are cartoonish parodies of their former selves, individual billionaires appear to have taken up newspaper ownership as a hobby, limiting coverage of serious matters concerning the wealthy, and serious investigative journalists lack funding. The impact is real: in addition to Süddeutsche Zeitung and ICIJ, and despite explicit claims to the contrary, several major media outlets did have editors review documents from the Panama Papers. They chose not to cover them. The sad truth is that among the most prominent and capable media organizations in the world there was not a single one interested in reporting on the story. Even Wikileaks didn’t answer its tip line repeatedly.

the year of kings

La începutul anilor ’90, rețelele de televiziune americane transmiteau semnal ne-editat, în clar, prin satelit, posturilor locale. Oricine avea o antenă și răbdare să caute canalele respective, putea să vadă pregătirile de dinainte de emisiune, discuțiile din pauzele publicitare, etc.

Exact asta a făcut Brian Springer cu Spin – a înregistrat momentele care nu au ajuns în montajul oficial și ne-a arătat lucrurile din spatele cortinei – de la politicieni sfătuiți de spin-doctors cum să evite întrebările la care nu vor să răspundă, la Larry King gudurându-se pe lângă candidații prezidențiali din ’92 în speranța de a modera o dezbatere.

Foarte interesant candidatul democrat care nu apărea pe ecran pentru că… nu era suficient de cunoscut în presă. La republicani își arătau colții lobby-urile religioase care urmau să-l facă președinte pe Bush jr. Dar toate astea sunt mai mult sau mai puțin așteptate. Ce-i cu adevărat neașteptat e să vezi cu ochii tăi cât de curve sunt jurnaliștii, cât de lingăi sunt cu politicienii și cât de cuminți sunt când li se ordonă să facă ceva.

via | /r/Documentaries

 

did you take your soma?

Ultima carte a lui Dan Lyons – Disrupted: My Misadventure in the Start-Up Bubble – e un haz de necaz foarte util pentru cine vrea să înțeleagă lumea nebună a startup-urilor pe model Silicon Valley. Autorul era un jurnalist de 52 de ani când a fost concediat de la Newsweek. Relativ bogat, dar într-o lume în care și bogații riscă falimentul de pe-o zi pe alta dacă nu reușesc să găsească o sursă constantă de venit (și de asigurare medicală).

Veteranul se decide să fie hip și să se bage la un startup de marketing de la el din Boston – HubSpot. Una din multele fabrici de spam care escrochează micii antreprenori cu software de rahat pe care-l etichetează “inbound” și pe care-l vând cu japca printr-un call-center “outbound”. C-așa-i în marketing.

Partea cu adevărat relevantă pentru întreaga industrie e că firma nu are profit și probabil nu va avea niciodată. A fost pompată de VCs (venture capitalists) până a realizat o creștere suficientă a încasărilor pentru un IPO (intrarea pe bursa de acțiuni). Cheltuiau un dolar jumate pentru fiecare dolar încasat, dar a fost suficient ca să păcălească “investitorii” care joacă barbut pe bursă. Fondatorii au devenit milionari, investitorii inițiali au scos un profit, iar angajații au rămas tineri și neliniștiți.

Cultura corporatistă e pe modelul nou – bani puțini și alune la maimuțe. Spălare de creieri cu propagandă ridicolă, veselie artificială obligatorie și ciudățenie radical-chic uniformă pentru a arăta cât de fun e să lucrezi undeva unde poți fi concediat din senin la orice oră. Umiliri constante, intrigi de birou, subordonați care refuză ordinele superiorilor pentru că au pile la fondatori, etc.

Autorul le trăiește pe propria piele vreo 2 ani – a rezistat până la IPO, dar n-a scos decât vreo 60000$ pe acțiuni – și le povestește în detaliu, cu obidă și cu umor. Mai târziu ajunge în echipa de scenariști pentru serialul TV Silicon Valley și poate să facă mișto de ei cum trebuie.

Are și autorul propriile ciudățenii. De exemplu susține cu avânt revoluționar diversitatea în forța de muncă (nu, nu mai multe muieri în mină, ci mai multe în slujbe călduțe și bine plătite). Asta după ce ne-a arătat condițiile de muncă mizerabile din call-center, că unul din escrocii fondatori e indian, și că cele mai ale dracu’ colege erau femei – de la incompetenta șefă PR, la pupezele de la blog care făceau publicitate la ebook-urile altei divizii doar dacă voiau ele.

La un moment dat, o colegă l-a pârât la HR că a făcut-o să se simtă nasol când, într-o conversație privată, discuta cu alt coleg despre experiența cu o au pair. Ăla i-a explicat că trebuie să aibă mare grijă pentru că o dată dat afară pe motiv de hărțuire sexuală, nu-l mai angajează nimeni.

P.S.: filmul “revoluționar” despre un marketing transparent citat la începutul cărții – The Naked Brand – are un exemplu de asemenea companie-sectă: Zappos. Un magazin online de încălțăminte și țoale, unde angajații sunt permanent în fază maniacală sau sunt dați afară. Au același bullshit cu “mai selectivi decât Harvard” pe care Lyons îl critică la HubSpot și aceeași propagandă ridicolă cu valori corporatiste gen umilință, distracție și ciudățenie conformistă. Iar naratorul vizionar îi dă drept exemplu de performanță prin “fericirea” iobagilor. C-așa-i când ești mincinos de profesie – la un moment dat reușești să te minți singur.