• cine

    Copyright © 2006-2106 Ştefan Talpalaru. All rights reserved.
  • ce

    Linux, filme, romgleză, politică, programare, muzică
  • recent comments

    we on cu cușma în mână și capul…
    BuyerBlegoo on cu cușma în mână și capul…
    we on sănătate și capitalism
    Buyer on râdem, glumim dar nu anchetăm…
    we on very intentionally offensive
    we on very intentionally offensive
    Blegoo on very intentionally offensive
    Blegoo on very intentionally offensive
  • tuităr

  • categorii

  • top posts

  • sitemeter

  • blog stats

    • 206,299 hits
  • technical stuff

  • pages

  • archives

  • calendar

    April 2015
    M T W T F S S
    « Mar    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  

virtuozitate fără artă și faimă fără de viață

Whiplash e un film bun cu o concluzie proastă. Un profesor de jazz își abuzează verbal și fizic elevii de liceu pentru a scoate performanță din ei. Protagonistul e un baterist și pentru el performanța înseamnă să bată toba cu precizia unui MIDI track. Partitură memorată, tempo de mașină și vise de mărire.

Profesorul nazist e așa de obsedat de tehnică încât a uitat de muzică. Tinerii interpreți sunt prea speriați de bombe ca să mai trăiască ce cântă și deși sunt într-un big band e fiecare cu-a mă-sii. Nu există tempo rubato, nu există feeling – și vorbim de jazz, nu de fanfară militară. Există doar niște muzicanți convinși că munca dură duce la împliniri mărețe.

Filmul e parțial autobiografic pentru că scenaristul-regizor a fost în situația puștiului cu un profesor dat dracu’, doar că el s-a lăsat de muzică pentru cinematografie în timp ce personajul fictiv devine și el dat dracu’ și prin perseverență reușește să-și îmbunătățească tehnica până la nivelul lui Buddy Rich – ridicolul solo final e inspirat de el.

Diferența asta dintre realitate și ficțiune e importantă pentru a înțelege problema autorului – omul vede muzica ca un simplu domeniu, o nișă unde să încerce să devină celebru. Nu-l interesează să interpreteze pentru public, nu e în nicio formație în afara școlii, nu studiază teorie muzicală sau mai mult de un instrument iar istoria jazz-ului e relevantă doar pentru a găsi modele de toboșari faimoși de imitat și depășit. Dar muzica nu-i fotbal.

P.S.: o critică mai bună a aspectului muzical a făcut-o Richard Brody în The New Yorker

 

exerciții la bârna din ochi

Copii puși la muncă de la 6 ani, bătuți, înjurați, terorizați, separați de familii pentru lungi perioade de timp. Sună a sărăcie asiatică și manufactură de bunuri ieftine pentru distracția noastră, nu-i așa? Doar că e vorba de gimnastica absurdistaneză, aia cu care se mândresc și câinii vagabonzi din micul Paris. Citiți cu atenție, poate vă trece cheful de competiții sportive pe bază de abuz de minori.

via | /r/Romania

 

5000$ și-o capră

Pasajul ăsta extras din cartea Kill Chain: The Rise of the High-Tech Assassins explică foarte detaliat procesul prin care un convoi de civili care călătoreau în Afganistan a fost bombardat de elicoptere americane în urma deciziilor luate de niște războinici care stăteau în dubițe parcate în Nevada.

via | HN

 

ole Malo ole sa’olotoga

În episodul de azi le plângem de milă samoanilor care au fost ocupați de americani în 1900 și au rămas singurul teritoriu “neincorporat” unde sălbaticii sunt US nationals dar nu US citizens. Un scurt documentar descrie situația tragi-comică a comunității californiene de samoani care nu au acces la posturi de muncă în administrație, nu pot să voteze și dacă vor cetățenie trebuie să treacă printr-un proces de naturalizare.

Pe de altă parte, din cauza sărăciei de pe insule, mulți samoani ajung în armată și-și lasă pielea tatuată prin Irak și Afganistan. C-așa-i în lumea liberă.

via | /r/Documentaries

groapa de gunoi nu e acasă

În al treilea episod din The Romanians Are Coming mai vedem niște sărăcie albă ca să se calmeze un pic majoritatea oprimată. După asta auzim basme despre “casele țigănești” din strada Coastei din Cluj – de fapt niște cocioabe infecte și evident ilegale – de unde săracii țigani au fost evacuați în alte cocioabe mai solide aproape de groapa de gunoi. Totul gratis că așa-i la ei.

Partea de care nu se zice nimic dar e foarte evidentă e că țiganii și-au transformat propriul ghetou într-o nouă groapă de gunoi. Motivul e complicat și începe să se întrevadă atunci când țiganul vorbitor de engleză ajunge în Marea Britanie, începe să muncească bine și să câștige bine, are ocazia să-și aducă familia cu el dar tot nu-i mulțumit și se întoarce înapoi în Pata Rât. Poate că poți să scoți țiganul din țigănie dar nu poți scoate țigănia din țigan.

O paranteză interesantă e cu irish travellers – nomazi irlandezi care etnic nu sunt țigani dar au o cultură foarte similară. E țigănia ca stare de spirit.

cu cușma în mână și capul plecat

Neo-conservatoarea Monica Macovei e scandalizată că șeful SRI a fost numit fără aprobarea marelui licurici. Pupincurismul absurdistanez atinge noi profunzimi când hiper-capitalista transmite nemulțumirea unor congressmeni și explică tremurând că NATO e ca un consiliu de administrație al unei firme și că atunci când avem nevoie de protecție tot la pula licuriciului ajungem.

vaffanculo

În episodul 2 din The Romanians Are Coming se diversifică un pic componența etnică a personajelor cu niște white trash constănțean. Poate de data asta jigniții de meserie din Londra nu se mai duc în fața sediului Channel 4 să facă panaramă.

În altă ordine de idei, șmecherașul care închiriase o cameră țiganilor veniți în vizită fără să știe limba s-a dovedit a lucra cu buzunarele altora, șmecherașul fugit din Canada are o mică problemă cu alcoolul și alte droguri iar tovarășii lui o rup cu voioșie în italiană (mai ales cel cu TBC) numai să nu pară proști că nu știu limbi străine când vine domnul cu camera de filmat.

E grea viața proletariatului boschetar din capitalistul Albion unde și primăria e pe terenul privat al unui fond de investiții kuweitian, da’ e veselă.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 78 other followers