post-scarcity, pre-humanity

Nebunia unei agriculturi unde principala problemă e supraproducția se manifestă din nou, de data asta sub forma crescătorilor de vaci care aruncă lapte praf peste sediul Consiliului European: http://www.bbc.com/news/world-europe-38726055

Ce-i mână pe ei în luptă? Decizia birocraților de a vinde lapte praf din rezervele făcute în trecut pentru a menține un preț artificial. Asta ar duce la scăderea prețului actual, desigur, iar fermierii ultra-subvenționați și proaspăt scăpați de limite de producție vor să vândă din ce în ce mai mult fără ca prețul să devină din ce în ce mai mic. Nu-i așa că-i frumos capitalismul pe banii fraierilor?

operațiunea Mostro

Anul trecut, în aprilie, jurnaliștii de la Vice italia au făcut un reportaj despre pescarii români care braconează cu veselie pe râul Po. Zic că majoritatea ar fi lipoveni din Tulcea. După ce au pieptănat bine de tot Dunărea cu tot cu deltă, au venit în locul în care somnul introdus prin anii ’50 s-a înmulțit spectaculos.

Pricipalul motiv e că italienii n-au vrut să-l mănânce. Pe urmă, speciile autohtone de pești și păsări au fost o pradă ușoară și abundentă. Autoritățile l-au declarat specie invazivă, au interzis pescarilor să-l arunce înapoi în râuri dacă-l pescuiesc și s-au apucat să ardă peștii colectați pentru că nu-i voia nimeni.

La un moment dat au intrat pe fir românii care nu numai că-l braconează pe monstru, dar îl și cumpără și-l transportă pe-un picior de plai unde lumea știe ce să facă cu el. Din păcate, e plin de substanțe toxice ca mercur și dioxină, pentru că în Po se aruncă o grămadă de deșeuri din nordul hiper-industrializat și cu o agricultură intensivă de speriat.

Cu cât peștele trăiește mai mult, cu atât acumulează poluanții, iar somnul trăiește zeci de ani până ajunge să aibă peste 2 metri lungime și peste 100 kg. Cine știe în ce hal au ajuns râurile, mările și oceanele se limitează la pești care se maturizează repede. Cine nu, mănâncă somn din Po.

P.S.: cică “Po” s-ar chema “Pad” pre limba celor care au italianizat “nici un” în “niciun”. Oameni neserioși…

complicațiile etice ale dreptului la supraviețuire

În 1969 Nixon a vrut să introducă un venit minim garantat în SUA. Pe ultima sută de metri a fost convins că săracii sunt de fapt leneși și a adăugat cerința înscrierii la forțele de muncă. Propunerea a trecut de deputați dar s-a blocat de câteva ori în senat până a fost abandonată.

Partea fascinantă a poveștii e că au fost mai relevante niște statistici falsificate cu un secol și jumătate în urmă, în Marea Britanie, decât programul pilot american. Clerul britanic, în special, era foarte îngrijorat că săracii lipsiți de “încurajarea” foametei or să se lase de muncă și or să se apuce de futut.