fetele, albinele, au furat imidaclopridul

Când încerc să explic de ce e bine că Regatul Unit iese din Uniunea Europeană, sunt nevoit să vorbesc despre chestii plictisitoare ca uniunea militară sau cea financiară fiind încetinite sau chiar blocate de perfidul Albion.

Din fericire, frâna de mână a Europei mi-a furnizat un exemplu vesel și clar de bețe în roate: pe ultima sută de metri, conservatorii britanici au încercat să împiedice interzicerea la nivel de UE a pesticidelor neonicotinoide care otrăvesc albinele.

Explicația trepădușilor corporatiști e că nu există suficiente studii științifice care să justifice conexiunea. Poftim studii științifice:

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877343513000493

http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0029268

https://fas.org/sgp/crs/misc/RL33938.pdf

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15969515

https://www.apidologie.org/articles/apido/abs/2005/01/M4053/M4053.html

http://www.bulletinofinsectology.org/pdfarticles/vol56-2003-063-067bortolotti.pdf

https://link.springer.com/article/10.1023%2FA%3A1022575315413

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2715894/

https://link.springer.com/article/10.1051%2Fapido%2F2010018

https://www.boerenlandvogels.nl/sites/default/files/Pettisetal2012Naturwissen_5.pdf

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22292570

https://web.archive.org/web/20120526200724/http://www.hsph.harvard.edu/faculty/chensheng-lu/files/in-situ-replication-of-honey-bee-colony-collapse-disorder.pdf

http://science.sciencemag.org/content/336/6079/348

https://link.springer.com/article/10.1007%2Fs10646-010-0566-0

 

proletari din toate țările, bine ați venit la olimpiada suferinței

Azi e ziua lui Ken Loach – regizor englez specializat în drame proletare și subproletare. Omul e sincer în propriile convingeri și a refuzat la un moment dat premiul unui festival din Torino, în 2012, în semn de solidaritate cu angajații plătiți prost ai muzeului cinematografului.

I, Daniel Blake” e probabil cel mai actual film al lui. Făcut anul trecut, fotografiază situația miilor de oameni cu pensii de invaliditate care s-au văzut trimiși la muncă de regimul conservator. Scuza a fost (și încă este) reducerea cheltuielilor cu “lipitorile” care preferă să stea acasă bolnavi pe banii statului în loc să lucreze voioși în fabrici și uzine.

Funcționarii de la birourile forțelor de muncă, asistentele care fac evaluări medicale prin telefon și toți ceilalți trepăduși bugetari primesc normă la tăiatul de pensii și așa se ajunge ca oameni care nu reușesc să stea în picioare să fie declarați apți de muncă și lăsați fără bani de subzistență.

Filmul exagerează, probabil, unele aspecte dar situația descrisă e cât se poate de reală și până la genericul final veți ajunge să le plângeți de milă săracilor britanici, chit că o duc de o sută de ori mai bine ca săracii absurdistanezi. E și asta o realizare.

mâna înarmată a pieței

Dacă scrii un scenariu distopic despre companii energetice care angajează mercenari ca să combată protestatarii iubitori de natură, ți se spune că exagerezi. Dacă mercenarii obțin colaborarea poliției, ți se spune că și distopiile trebuie să fie cât de cât credibile.

Numai că realitatea, spre deosebire de ficțiune, e lipsită de asemenea reguli. Energy Transfer Partners – compania care încearcă să monteze o țeavă de petrol prin Dakota – a angajat mercenarii specializați în anti-terorism și guerilă urbană de la TigerSwan ca să-i scape de civilii obsedați de ape curate. Mercenarii ăștia colaborau cu autoritățile de la nivel local, statal și federal ca să protejeze interesele corporate de indivizii cei răi și teroriști.

hai vino iar în gara noastră mică

Danny Boyle a reușit imposibilul și a făcut un sequel la Trainspotting care se ridică la nivelul originalului. Ce pierde în prospețime, filmul câștigă în profunzime. Nostalgia se dovedește la fel de bună ca nebunia tinereții subproletare pentru a justifica agitația narativă și aduce în plus aroma emoțională care ne place nouă, hipsterilor trecuți bine de 30 de ani.

Infernul unui oraș scoțian devastat de droguri, sărăcie și HIV e la fel de exotic ca Vestul Sălbatic pentru cine are norocul să nu se fi născut acolo, dar după aproape două ore de imersiune ai surpriza să te trezești cu un dor inexplicabil de un timp și un spațiu pe care nu numai că nu le-ai trăit pe propria piele, dar pe care le-ai fi urât cu pasiune. Ăsta-i un semn că până și figurantul de Boyle poate să se întoarcă de la porcăriile hollywoodiene la cinematografia cu consecințe care l-a lansat.

Singura parte în care T2 sună fals e varianta nouă a monologului subversiv pe tema “alege viața”. A devenit un protest radical-șic la nivel de Facebook și Instagram – fără nerv, fără dinți, fără disperare. Era mai bine când era mai rău.

țara tuturor posibilităților de abuz

Anul trecut au fost niște proteste (reprimate violent) împotriva unei noi țevi pentru transportul petrolului în Dakota de nord. Țevile astea au obiceiul să se crape destul de frecvent și zona e foarte aproape de niște râuri pe care băștinașii ar vrea să le țină cât mai curate.

La un moment dat, violența forțelor de ordine a fost așa de mare încât filmulețele amatorilor au trecut de tăcerea presei mainstream și au ajuns la publicul larg, ducând la suspendarea lucrărilor de către Obama cel cool.

Unul dintre amatorii ăștia a fost Aaron Turgeon care s-a dus să filmeze dintr-un mic elicopter radiocomandat cum punea poliția militarizată furtunul pe indieni și hipioți la temperaturi aproape de zero grade Celsius. N-a fost iertat pentru asta și a ajuns în fața tribunalului pentru punerea în pericol a victimelor poliției prin posibila cădere a drobului de sare jucărelei zburătoare în capul cuiva. Risca 7 ani la bulău, cu tot cu violul de rigoare.

Din fericire pentru el, judecătorul l-a declarat nevinovat. Din nefericire, poliția – la fel ca criminalitatea organizată din sectorul privat – nu uită și nu iartă.