Matt Stoller explică foarte frumos mecanismele economice din spatele speculanților care investesc în companii care nu fac profit dar care au șansa de a deveni monopoluri. Exemplul ales e WeWork, pentru că e proaspăt și spectaculos, dar piața americană de venture capital e plină de povești din astea în care evaluarea prin extrapolări fictive contează mai mult decât valoarea concretă.
Unde greșește autorul e când include intervențiile de reglementare ale statului în definiția capitalismului. Limitările astea externe nu numai că nu fac parte din capitalism, dar sunt necesare tocmai pentru că monopolurile (și oligopolurile) sunt evoluția normală a unei piețe care se stabilizează după o perioadă inițială de concurență pe resurse limitate. Rolul statului e să destabilizeze cât mai frecvent piața, tocmai pentru a evita stabilizarea asta cu efecte negative pentru prostime.
Ceea ce descrie Stoller nu e un “capitalism falsificat”, ci un capitalism natural scăpat din lesă. Capitalismul e ca focul – util când e ținut sub un control strict și cu acces limitat la niște combustibil pe care l-ar consuma cât mai repede posibil.
Ştefan's rant 