Reguglat

de Cory Doctorow. Nuvela cu titlul original Scroogled[1] a fost publicată inițial în revista Radar, numărul din septembrie 2007.

Traducerea din limba engleză – Ștefan Talpalaru.

***

“Dă-mi șase rânduri scrise de cel mai onorabil om și voi găsi în ele un motiv să-l spânzur.” – Cardinalul Richelieu

“Nu știm suficient despre tine.” – Google CEO Eric Schmidt

***

Greg a aterizat pe Aeroportul Internațional San Francisco la 8 seara, dar până să ajungă în fața biroului vamal trecuse de miezul nopții. Ieșise de la clasa întâi, bronzat ca o alună, nebărbierit și relaxat după o lună la plajă în Cabo (scufundări trei zile pe săptămână, sedus studente franceze în restul timpului). Când a părăsit orașul acum o lună, era o epavă cu burtă și cocoașă. Acum era un zeu de bronz atrăgând privirile admirative ale stewardeselor din dreptul cabinei.

După patru ore în coadă la vamă s-a transformat din zeu înapoi în om. Buna dispoziție a dispărut, transpirația i se scurgea pe spinare iar umerii și gâtul îi erau așa de încordați încât își simțea spatele ca o rachetă de tenis. Bateriile iPod-ului erau terminate de mult, lăsându-l fără altă ocupație decât să asculte conversația cuplului de vârsta a doua din fața lui.

“Minunile tehnologiei moderne”, zise femeia dând din cap la vederea unui afiș apropiat: Imigrația – propulsată de Google.

“Credeam că nu începe până luna viitoare.” Bărbatul avea un sombrero mare pe care îl tot punea și-l lua de pe cap.

Gugălind la frontieră. Dumnezeule! Greg a plecat de la Google cu șase luni înainte, încasând banii pe acțiuni și “luând o mică vacanță” care nu s-a dovedit așa de satisfăcătoare cum spera. În următoarele cinci luni n-a făcut altceva decât să repare calculatoarele prietenilor, să se uite la televizor și să se îngrașe cu 4 kilograme și jumătate pe care le-a pus în seama statului acasă în loc de Googleplex cu a lui sală de sport deschisă non-stop.

Era de așteptat. Guvernul SUA a cheltuit 15 miliarde de dolari pe un program de amprentare și fotografiere a vizitatorilor la frontieră fără să prindă nici un terorist. Sectorul public nu era, evident, echipat să Caute Cum Trebuie[2].

Ofițerul DHS[3] avea cearcăne și se chinuia să vadă ecranul, bătând la tastatură cu degetele ca niște cârnați. Nu-i de mirare că durează patru ore să ieși din nenorocitul de aeroport.

“Bună seara” zise Greg dându-i pașaportul ud de transpirație. Ofițerul a mârâit, l-a scanat, apoi s-a holbat la ecran și a început să tasteze. O grămadă. Avea niște firimituri la colțul gurii pe care le-a recuperat cu limba.

“Vreți să-mi povestiți despre iunie 1998?”

Greg și-a ridicat privirea de pe lista plecărilor. “Poftim?”

“Ați postat un mesaj pe alt.burningman pe 17 iunie 1998 despre intenția dumneavoastră de a merge la festival. Ați întrebat ‘Chiar sunt ciupercile halucinogene o idee proastă?'”

Anchetatorul din filtrul secundar era un bărbat mai în vârstă, slab de parcă scos la traforaj. Întrebările lui mergeau mult dincolo de ciuperci.

“Spuneți-mi despre hobby-urile dumneavoastră. Sunteți pasionat de modelism, rachete în special?”

“Ce?”

“Modele funcționale de rachete.”

“Nu”, zise Greg, “Nu, deloc.” Începea să înțeleagă unde bate.

Bărbatul notă ceva, făcu niște click-uri. “Vă întreb pentru că văd o creștere semnificativă a anunțurilor pentru componente de rachetă care însoțesc căutările și Google mail.”

Greg simți un spasm în abdomen. “Vă uitați la căutările și emailul meu?” Nu atinsese tastatura timp de o lună, dar știa că ce a pus în căsuța de căutare e probabil mai relevant decât ce îi spunea psihiatrului.

“Vă rog să vă calmați. Nu, nu mă uit la căutările dumneavoastră” zise bărbatul pe un ton ironic. “Asta ar fi neconstituțional. Vedem doar publicitatea care apare când vă citiți mailul sau căutați ceva. Am o broșură care explică totul. V-o dau după ce terminăm aici.”

“Dar anunțurile nu înseamnă nimic” începu Greg să turuie. “Primesc anunțuri pentru sonerii cu Ann Coulter de câte ori primesc un mail de la prietenul meu din Coulter, Iowa!”

Bărbatul aprobă. “Înțeleg. De asta sunt aici, să vorbesc cu dumneavoastră. De ce credeți că publicitatea la modele de rachetă apare așa de frecvent?”

Greg se chinuii să-și amintească. “OK, hai să facem așa. Căutați ‘fanatici ai cafelei’.” Fusese foarte activ în acel grup, ajutându-i să facă un site pentru abonamentele la “cafeaua lunii”. Sortimentul pe care urma să-l lanseze se numea Combustibil Lichid. “Combustibil Lichid” și “Lansare” care l-au determinat probabil pe Google să scuipe niște reclame la modele de rachete.

Erau aproape de sfârșit când slăbănogul a găsit fotografiile de Halloween. Erau îngropate în a treia pagină a rezultatelor căutării după “Greg Lupinski”.

“Era o petrecere pe tema războiului din Golf”, spuse. “În Castro[4].”

“Și erați costumat în…?”

“Un atentator sinucigaș”, răspunse spășit. Pronunțarea cuvintelor îi provocă o grimasă.

“Veniți cu mine, domnule Lupinski” zise bărbatul.

Până i-au dat drumul era trecut deja de 3 noaptea. Valizele erau abandonate lângă banda rulantă. Le-a ridicat și a văzut că fuseseră deschise și închise neglijent. Se vedeau hainele ieșind pe la colțuri.

Când a ajuns acasă a descoperit că toate statuile – imitații precolumbiene – au fost sparte iar noua lui cămașă mexicană din bumbac alb avea o urmă de cizmă în mijloc. Hainele nu mai miroseau a Mexic. Miroseau a aeroport.

Nu avea de gând să doarmă. În nici un caz. Avea nevoie să vorbească despre asta. Exista o singură persoană care ar fi înțeles. Din fericire era trează de obicei la ora asta.

Maya a început să lucreze pentru Google la doi ani după Greg. Ea îl convinsese să meargă în Mexic după demisie: oriunde ar putea să-și rebooteze existența, i-a zis.

Maya avea doi labradori giganți de culoarea ciocolatei și o iubită foarte răbdătoare numită Laurie care ar fi suportat orice mai puțin să fie târâtă prin Dolores Park la 6 dimineața de 160 de kilograme de câini băloși.

Maya a dus mâna la spray-ul paralizant când Greg alerga spre ea, apoi s-a uitat mai bine și a deschis larg brațele, lăsând să cadă lesele pentru a călca apoi pe ele. “Unde ți-e burta? Moșule, arăți bine de tot!”

El o îmbrățișă la rândul lui, brusc conștient de felul în care miroase după o noapte de Gugălit invaziv. “Maya”, zise, “Ce știi despre Google și DHS?”

Ea s-a îndreptat imediat ce a auzit întrebarea. Unul dintre câini a început să se smiorcăie. Tânăra se uită în jur după care făcu semn către terenurile de tenis. “În vârful stâlpului de iluminat; nu te uita”, zise. “Ăla e unul din punctele noastre de acces pentru WiFi municipal. Webcam cu unghi larg. Întoarce-te cu spatele la el când vorbești.”

Per total nu i-a costat mult pe Google să împânzească orașul cu webcam-uri. Mai ales comparat cu posibilitatea de a furniza publicitate oamenilor în funcție de poziția lor. Greg nu s-a alarmat când camerele video din toate acele puncte de acces au devenit publice. A durat o zi vânzoleala de pe bloguri timp în care lumea s-a distrat cu noua jucărie atotvăzătoare, făcând zoom pe diferite zone frecventate de prostituate, dar după un timp interesul a scăzut.

Jenat, Greg șopti “Glumești.”

“Hai cu mine”, spuse ea întorcându-se cu spatele la stâlp.

Câinii nu erau deloc bucuroși de scurtarea plimbării și își manifestau nemulțumirea în bucătărie în timp ce Maya făcea cafeaua.

“Am ajuns la un compromis cu DHS”, zise ea întinzând mâna după lapte. “Ei au fost de acord să nu mai cotrobăiască prin baza noastră de date cu căutări și în schimb îi lăsăm să vadă ce reclame sunt afișate utilizatorilor.”

Greg simți că i se face rău. “De ce? Nu-mi spune că Yahoo o făcea deja…”

“A, nu. Adică… da. Sigur. O făcea și Yahoo, dar nu ăsta a fost motivul pentru care Google a fost de acord. Știi, republicanii urăsc Google. Suntem în mare majoritate înscriși la democrați așa că facem tot posibilul să ne împăcăm cu ei până nu ne faultează. Asta nu e IIP” – Informație pentru Identificare Personală, smogul toxic al erei informaționale – “E doar metadata. Așa că e un rău mai mic.”

“De ce toată agitația, atunci?”

Maya a oftat și a îmbrățișat labradorul care își împingea capul uriaș în genunchiul ei. “Spionii sunt ca păduchii. Ajung peste tot. Vin la ședințele noastre. Parcă am fi într-un minister sovietic. Și autorizația de acces – suntem împărțiți în două tabere: autorizați și suspecți. Toți știm cine nu e autorizat, dar nimeni nu știe de ce. Eu sunt autorizată. Spre norocul meu, să fii lesbiană nu mai e motiv de respingere. Nici o persoană autorizată n-ar îndrăzni să ia prânzul cu una ne-autorizată.”

Greg se simțea foarte obosit. “Deci am avut probabil noroc că am scăpat cu viață din aeroport. Aș fi ajuns să ‘dispar’ dacă lucrurile luau o turnură proastă, nu?”

Maya îl privi îndelung. El aștepta un răspuns.

“Ce-i?”

“O să-ți spun ceva, dar nu ai voie să vorbești despre asta, OK?”

“Ăă… sper că nu ești în vreo organizație teroristă…”

“Nu-i așa de simplu. Uite care-i treaba: analiza făcută de DHS la aeroport are o drept scop selecția. Le permite spionilor să-și rafineze criteriile de căutare. Din momentul în care ajungi în filtrul secundar la frontieră, devii o ‘persoană de interes’ și nu mai scapi de asta niciodată. Vor scana webcamurile după figura și mersul tău. Îți vor citi mailurile. Îți vor monitoriza căutările.”

“Parcă ai zis că nu-i lasă tribunalul…”

“Tribunalul nu-i lasă să te Googleze la întâmplare. Dar după ce intri în sistem, devine o căutare selectivă. E totul legal. Și după ce încep să te Googleze întotdeauna găsesc ceva. Toate datele tale intră într-o sculă care verifică ‘pattern-uri suspecte’ folosind deviația de la norma statistică pentru a te prinde.”

Greg simți o senzație de vomă. “Cum dracu s-a ajuns aici? Google era un loc plăcut. ‘Nu fi rău’, nu-i așa?” Acesta era motto-ul firmei și pentru Greg a fost o bună parte din motivul pentru care și-a dus diploma de doctor în informatică de la Stanford direct în Mountain View.

Maya a replicat cu un hohot de râs. “Nu fi rău? Fii serios, Greg. Firma noastră de lobby e aceeași adunătură de cripto-fasciști care a încercat să-l denigreze pe Kerry. Ne-am pierdut de mult inocența.”

Au tăcut amândoi timp de un minut.

“A început în China”, continuă ea într-un final. “Din momentul în care ne-am mutat serverele pe continent au intrat sub jurisdicția chineză.”

Greg a oftat. Cunoștea prea bine până unde ajunge Google: de fiecare dată când vizitai o pagină cu reclame Google pe ea, sau foloseai hărțile Google sau Google mail – chiar dacă trimiteai mail unui cont Google – compania colecta cu grijă toate datele. În ultimul timp, programul de optimizare a căutării de pe site începuse să utilizeze datele pentru a personaliza rezultatele fiecărui utilizator în parte. S-a dovedit un instrument revoluționar pentru publicitatea on-line. Un regim autoritar ar avea alte priorități.

“Le foloseau să creeze profiluri individuale”, zise ea. “Când vroiau să aresteze pe cineva, veneau la noi și găseau un motiv să-l ridice. Sunt puține lucruri de făcut pe Net în China care să nu fie ilegale.”

Greg dădu dezaprobator din cap. “De ce a trebuit să pună serverele în China?”

“Guvernul a zis că altfel ne blochează. Și Yahoo era deja acolo.” Amândoi s-au strâmbat. De-a lungul timpului angajații Google au devenit obsedați de Yahoo, mai preocupați de acțiunile concurenței decât de performanța propriei companii. “Așa că am făcut-o. Dar multora dintre noi nu ne-a plăcut ideea.”

Maya a sorbit din ceașcă și a început să vorbească mai încet. Unul dintre câini adulmeca insistent sub scaunul lui Greg.

“Aproape imediat chinezii ne-au cerut să cenzurăm rezultatele căutărilor” zise Maya. “Google s-a conformat. Mesajul companiei a fost hilar: ‘Nu facem rău – oferim clienților acces la un motor de căutare mai bun! Dacă le-am arăta rezultate la care n-au acces ar fi frustrați. Ar fi o experiență neplăcută pentru utilizator.'”

“Și acum?” Greg dădu la o parte un câine. Maya păru indignată.

“Acum ești o persoană de interes, Greg. Ești urmărit de Google. De acum îți vei trăi viața cu cineva care e tot timpul cu ochii pe tine. Știi care e scopul declarat, nu-i așa? ‘Structurarea Informației Globale.’ Totul. Peste cinci ani o să știm câți rahați sunt în WC înainte să tragi apa. Combină asta cu suspectarea automată a oricui se potrivește modelului statistic al unui băiat rău și ești…”

“Reguglat.”

“Din toate pozițiile.” Aprobă ea.

Maya duse ambii labradori în dormitor. Se auzi o ceartă în surdină cu iubita după care se întoarse singură.

“Pot să te rezolv” șopti ea rapid. “După ce chinezii au început să aresteze lumea, eu și colegii mei de birou am hotărât să-i futem cu proiectul de 20%.” (Printre inovațiile mediului de lucru la Google era regula conform căreia fiecare angajat trebuie să dedice 20% din timp proiectelor personale.) “Noi îi spunem Googalbitorul. Intră adânc în baza de date și te normalizează statistic. Căutările, histogramele Google, pattern-urile de navigare. Tot. Greg, pot să te Googalbesc. E singura soluție.”

“Nu vreau să te bag în belea.”

Ea dădu din cap. “Sunt deja condamnată. Cu fiecare zi de când am scris drăcia n-am făcut decât să amân inevitabilul – acum e doar o chestiune de timp până când cineva semnalizează DHS capacitățile și istoricul meu după care… nu știu. Ce s-o fi făcând de obicei cu oameni ca mine în războiul cu substantivele abstracte.”

Greg și-a adus aminte de aeroport. Percheziția. Cămașa lui cu urma de cizmă în mijloc.

“Fă-o” îi zise.

Googalbitorul funcționa de minune. Greg își dădu seama după reclamele care-i apăreau alături de căutări, reclame destinate în mod clar altcuiva: Realitățile Designului Inteligent, Seminar Teologic Online, Viitorul Fără Teroare, Software pentru Blocarea Pornografiei, Planurile Homosexualilor, Bilete Ieftine la Toby Keith[5].

Ăsta era programul Mayei în acțiune. În mod clar a fost etichetat de căutarea personalizată Google drept cu totul altcineva, un republican cu frica lui Dumnezeu și o slăbiciune pentru cântăreții cu pălărie de cowboy.

Ceea ce îi convenea de minune.

Apoi a intrat în contul de mail și a văzut că jumătate din contacte lipsesc. Inboxul Gmail era găurit ca un șvaițer. Profilul Orkut – normalizat. Calendarul, fotografiile de familie, bookmark-urile – toate șterse. Nu realizase înainte de asta cât din personalitatea lui migrase pe net și ajunsese în serverele Google – toată identitatea lui online. Maya l-a curățat complet; a devenit omul invizibil.

Greg, pe jumătate adormit, lovi tastele laptopului de lângă pat, aducând ecranul la viață. Se uită printre gene la ceasul din toolbar: 4:13 a.m.! Cine-i bătea în ușă la ora asta?

“Imediat!” a strigat cu o voce răgușită în timp ce-și punea halatul și papucii. S-a avântat pe hol aprinzând luminile pe măsură ce avansa. Ajuns la ușă se uită pe vizor întâlnind privirea mohorâtă a Mayei.

A desfăcut lanțul, a descuiat și a deschis larg ușa. Maya intră grăbită, urmată de câini și de iubită.

Era transpirată, părul de regulă pieptănat îi stătea ciufulit pe frunte. Își freca ochii înroșiți și încercănați.

“Fă-ți bagajele”, comandă scurt.

“Ce?”

Ea-i puse mâinile pe umeri. “Fă-o!”

“Unde vrei să…?”

“Mexic, probabil. Nu știu încă. Împachetează!” Îl dădu la o parte să intre în dormitor și începu să deschidă sertarele.

“Maya”, zise el, “Nu merg nicăieri până nu-mi spui ce se întâmplă.”

Ea îl privi în ochi și-și aranjă părul. “Googalbitorul e încă în funcțiune. După ce te-am ‘albit’ pe tine, l-am oprit și am plecat. E prea periculos să-l mai folosesc. Dar e încă setat să-mi trimită emailuri de confirmare de fiecare dată când rulează. Cineva l-a folosit de șase ori să curețe trei conturi – toți membri ai Comisiei de Comerț a Senatului candidând pentru realegere.”

“Angajații Google îi scot basma curată pe senatori?”

“Nu-s ai noștri. E cineva din afară. Clasa de IP-uri e înregistrată în Washington. Și toate IP-urile aparțin unor utilizatori Gmail. Ghici ale cui sunt conturile?”

“Ai spionat conturi Gmail?”

“OK. Da. M-am uitat prin emailurile lor. Toată lumea o face din când în când și în scopuri mult mai dubioase decât mine. Dar fii atent – reiese că toată treaba e făcută de firma noastră de lobby. Oamenii își fac meseria, apără interesele companiei.”

Greg își simți tâmplele pulsând. “Trebuie să spunem cuiva.”

“E inutil. Ei știu totul despre noi. Pot vedea fiecare căutare. Fiecare email. Fiecare dată când ai trecut prin dreptul webcam-ului. Cine este în rețeaua noastră socială… știai că dacă ai 15 amici pe Orkut faptul că ești la cel mult trei pași de cineva care a făcut donații teroriștilor e o certitudine statistică? Îți aduci aminte de aeroport? O să fie mult mai rău.”

“Maya”, zise Greg încercând să se orienteze. “Nu exagerezi cu fuga în Mexic? Dă-ți pur și simplu demisia. Putem să pornim o afacere împreună. Asta-i nebunie curată.”

“Au venit azi la mine”, răspunse ea. “Doi ofițeri politici de la DHS. A durat câteva ore. Și mi-au pus o grămadă de întrebări serioase.”

“Despre Googalbitor?”

“Despre prieteni și familie. Istoricul căutărilor. Trecutul meu.”

“Doamne ferește!”

“Era o atenționare. Îmi urmăresc fiecare click și fiecare căutare. E timpul să plec. E timpul să ies din raza lor de acțiune.”

“Știi că Google are birou și-n Mexic, nu?”

“Trebuie să plecăm” zise ea cu fermitate.

“Laurie, tu ce crezi despre asta?” întrebă Greg.

Laurie mângâie câinii. “Părinții mei au fugit din Germania de Est în ’65. Obișnuiau să-mi povestească de Stasi. Poliția secretă strângea toate informațiile despre tine într-un dosar, dacă spuneai un banc dușmănos, orice. Cu intenție sau fără, ceea ce a creat Google e același lucru.”

“Vii, Greg?”

El privi câinii și dădu din cap. “Mi-au mai rămas niște pesos. Luați-i voi. Aveți grijă, OK?”

Maya părea gata să-l ia cu forța. Se resemnă și-l îmbrățișă puternic.

“Ai grijă de tine” îi șopti în ureche.

Au venit după el o săptămână mai târziu. Acasă, în toiul nopții, exact cum și-a imaginat.

Doi oameni în fața ușii puțin după ora două. Unul a rămas tăcut lângă ușă. Celălalt era un zâmbăreț, scund și îndesat, purtând un sacou sport cu o pată pe un rever și steagul american pe celălalt. “Greg Lupinski, avem motive să credem că ai încălcat Legea Abuzului și Fraudei Informatice.” zise în loc de introducere. “Mai exact accesul cu depășirea nivelului autorizat în scopul obținerii de informații. Zece ani pentru prima abatere. Se pare că ce ați făcut tu și prietena ta cu baza de date a Google e o infracțiune gravă. Plus ce o să apară la proces… toate chestiile pe care le-ai șters din profil, pentru început.”

Greg și-a imaginat scena o săptămână întreagă. Pregătise tot felul de replici curajoase. Era și asta o ocupație în timp ce aștepta vești de la Maya. N-a primit nici un telefon.

“Vreau să vorbesc cu un avocat” e tot ce reuși să pronunțe.

“Poți să o faci” zise bărbatul. “Dar poate cădem la o înțelegere.”

Lui Greg i-a revenit vocea. “Arătați-mi legitimația.”

Fața bărbatului se lumină și lăsă să-i scape un hohot de râs. “Amice, nu-s polițist” răspunse. “Sunt un consultant. Google m-a angajat – firma mea le reprezintă interesele în Washington – să stabilesc relații. Desigur, nu am implica poliția înainte să vorbim cu tine. Faci parte din familie. De fapt, am de făcut o ofertă.”

Greg se întoarse spre cafetieră, aruncă filtrul vechi.

“Mă duc la presă” spuse.

Bărbatul dădu din cap ca și cum ar fi reflectat. “Sigur. Poți să mergi de dimineață în biroul ziarului Chronicle și să spui tot. Ei vor căuta să confirme din altă sursă. Nu o vor găsi. Și când vor încerca să o caute noi vom fi anunțați. Așa că, amice, de ce să nu asculți ce am de spus? Toți avem de câștigat din asta.” Făcu o pauză. “Apropo, cafeaua aia e excelentă dacă clătești un pic boabele înainte. Ia din amăreală și scoate uleiurile la suprafață. Uite, dă-mi o strecurătoare.”

Greg se uită cum bărbatul își dădu jos sacoul și-l puse pe un scaun de bucătărie apoi își suflecă cu grijă mânecile și-și băgă în buzunar ceasul digital ieftin. Răsturnă boabele de cafea în strecurătoare și le clăti în chiuvetă.

Era cam bondoc și foarte palid, cu tactul unui inginer electrician. Părea un adevărat angajat Google, obsedat de detalii. La cafea era clar că se pricepea.

“Alcătuim o echipă pentru Clădirea 49…”

“Nu e nici o Clădire 49”, răspunse mecanic Greg.

“Așa e”, spuse bărbatul zâmbind. “Clădirea 49 nu există. Dar facem o echipă să pună la punct Googalbitorul. Codul Mayei nu-i prea eficient. E plin de bug-uri. Avem nevoie de un upgrade. Tu ești omul potrivit pentru asta și nu ar mai conta ce știi o dată revenit în companie.”

“Incredibil”, spuse Greg râzând. “Dacă ai impresia că vă ajut să murdăriți candidați politici în schimbul favorurilor, sunteți mai duși cu pluta decât credeam.”

“Greg”, zise bărbatul, “nu murdărim pe nimeni. Vom curăța doar pe ici pe colo. Câțiva oameni selectați. Înțelegi cum stă treaba? Orice profil Google este un pic dubios dacă te uiți cu atenție. Atenția la detalii e la ordinea zilei în politică. Să candidezi e ca și cum ai avea o colonoscopie publică.” A încărcat cafetiera și a coborât plonjorul, cu figura trădând o concentrare solemnă. Greg scoase două cești de cafea – cu logo-ul Google, desigur – și le puse pe masă.

“Vom face pentru prietenii noștri ceea ce Maya a făcut pentru tine. Un pic de curățenie. Vrem doar să le păstrăm intimitatea. Atâta tot.”

Greg își sorbi cafeaua. “Ce se întâmplă cu candidații pe care nu-i curățați?”

“Mda”, zise bărbatul schițând un zâmbet. “Da, ai dreptate. O să fie ceva mai greu pentru ei.” Căută în buzunarul interior al sacoului și scoase câteva hârtii împăturite. Netezi paginile și le puse pe masă. “Uite unul din băieții buni care are nevoie de ajutorul nostru.” Era istoricul căutărilor unui candidat pentru care Greg făcuse donații în ultimele trei campanii electorale.

“Omu’ se-ntoarce în camera de hotel după o zi istovitoare de campanie din ușă în ușă, deschide laptopul și scrie ‘cur mișto’ în bara de căutare. Nu-i cine știe ce, corect? Din punctul nostru de vedere, ca un asemenea lucru să descalifice un om bun de la posibilitatea de a continua să-și slujească țara e pur și simplu ne-american.”

Greg aprobă șovăitor.

“Deci îl ajuți?” întrebă bărbatul?

“Da.”

“Bine. Mai e ceva. Avem nevoie de ajutorul tău s-o găsim pe Maya. Ea nu a înțeles deloc intențiile noastre și acum se pare că și-a luat zborul. Sunt sigur că după ce aude ce avem de spus se va răzgândi.”

Aruncă o privire pe lista căutărilor făcute de candidat.

“Posibil”, răspunse Greg.

Noul parlament a avut nevoie de 11 zile lucrătoare să voteze Legea Securizării și Raportării Comunicațiilor și Hipertextului în America, care autoriza DHS și NSA[6] să subcontracteze maxim 80% din activitatea de analiză și strângere de informații unor firme private. În teorie, contractele erau supuse unor licitații publice, dar în Clădirea 49 a Google nu existau dubii în privința câștigătorului. Dacă Google ar fi cheltuit 15 miliarde de dolari să prindă indivizi periculoși la frontieră, poți să fii sigur că i-ar fi prins – guvernele nu sunt, pur și simplu, echipate să Caute Cum Trebuie.

În dimineața următoare Greg se privi cu atenție în oglindă în timp ce se bărbierea (agenților de pază nu le plăceau hackerii nerași și i-au spus-o fără nici o jenă) gândindu-se că astăzi era prima lui zi ca agent secret de facto al guvernului american. Cât de rău putea să fie? Nu era de preferat Google în locul individului cu degete groase de la DHS?

Până să parcheze la Googleplex, printre mașini hibride și suporturi de biciclete, reușise deja să se împace cu ideea. Se gândea ce nectar bio-ecologic să comande la cantină când cardul lui nu reuși să deschidă ușa Clădirii 49. Ledul roșu clipea tembel de fiecare dată când aparatul citea cardul. În orice altă clădire puteai să intri în spatele altcuiva, o grămadă de oameni intrau și ieșeau toată ziua. Dar angajații Google din 49 ieșeau doar să mănânce și nici asta întotdeauna.

Încerca în continuare să folosească cardul. Deodată auzi o voce din lateral.

“Greg, putem vorbi un moment?”

Bărbatul plin de riduri îl luă de umeri și Greg îi mirosi after-shave-ul. Mirosea ca cel folosit de instructorul de scufundări din Baja când mergeau seara prin baruri. Greg nu-și amintea numele. Juan Carlos? Juan Luis?

Brațul bărbatului era ferm, îndepărtându-l de la ușă afară pe gazonul imaculat, dincolo de grădina cu mirodenii din dreptul bucătăriei. “Îți dăm câteva zile libere”, îi zise.

Pe Greg începu să-l cuprindă panica. “De ce?” Făcuse vreo greșeală? Urma sa ajungă la închisoare?

“E în legătură cu Maya.” Bărbatul se opri și-l privi în ochi. “S-a sinucis. În Guatemala. Îmi pare rău, Greg.”

Greg avu impresia că se ridică în aer câțiva kilometri, văzând Googleplex ca din Google Earth și că se uita la el însuși și la bărbatul plin de riduri ca la două puncte, doi pixeli, mici și nesemnificativi. Ar fi vrut să-și smulgă părul din cap, să cadă în genunchi și să plângă.

S-a auzit spunând, ca de undeva de departe, “N-am nevoie de zile libere. Sunt OK.”

De undeva de departe îl auzea pe bărbatul plin de riduri insistând.

Discuția a continuat timp îndelungat, apoi cei doi pixeli au intrat în Clădirea 49 și ușa s-a închis în urma lor.

———————————

[1] “scroogled” e un cuvânt format din verbul “to screw” – a înșuruba, a fute – și verbul “to google” – a căuta pe Google

[2] Do Search Right

[3] DHS – Department of Homeland Security – Departamentul de Securitate Teritorială

[4] Castro e un cartier gay din San Francisco

[5] cântăreț country conservator

[6] NSA – National Security Agency – Agenția de Securitate Națională

Nuvela originală și traducerea sunt distribuite sub licența Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0. Poți să copiezi și să distribui textul original sau modificat respectând următoarele cerințe:
* trebuie să indici autorului
* nu poți folosi materialul în scopuri comerciale
* trebuie să distribui versiunile modificate sub aceeași licență
Acesta este un rezumat al drepturilor și obligațiilor. Pentru licența integrală vezi textul în limba engleză.

Advertisements

20 thoughts on “Reguglat

  1. kudos pane stefan :) misto lectura.. si te pune pe ginduri :)
    acum, la modul paranoic.. cred ca ar fi interesanta o extensie pt firefox care sa inregistreze ad-urile :D

  2. Da, te pune pe gânduri tocmai pentru că pleacă de la premise reale.

    Avem deja o extensie care modifică ID-ul din cookie astfel încât să ne pierdem urma în baza de date Google.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.