• cine

    Copyright © 2006-2106 Ştefan Talpalaru. All rights reserved.
  • ce

    Linux, filme, romgleză, politică, programare, muzică
  • recent comments

    Neuroanch on rock regresiv
    Neuroanch on scandinavica
    Neuroanch on aftershock
    we on un sistem pe “as you…
    Blegoo on un sistem pe “as you…
    blegoo2 on aftershock
    we on scandinavica
    Neuroanc on scandinavica
  • tuităr

  • categorii

  • top posts

  • sitemeter

  • blog stats

    • 202,734 hits
  • technical stuff

  • pages

  • archives

  • calendar

    September 2014
    M T W T F S S
    « Aug    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  

Reguglat

de Cory Doctorow. Nuvela cu titlul original Scroogled[1] a fost publicată iniţial în revista Radar, numărul din septembrie 2007.

Traducerea din limba egleză – Ştefan Talpalaru.

***

“Dă-mi şase rânduri scrise de cel mai onorabil om şi voi găsi în ele un motiv să-l spânzur.” – Cardinalul Richelieu

“Nu ştim suficient despre tine.” – Google CEO Eric Schmidt

***

Greg a aterizat pe Aeroportul International San Francisco la 8 seara, dar până să ajungă în faţa biroului vamal trecuse de miezul nopţii. Ieşise de la clasa întâi, bronzat ca o alună, nebărbierit şi relaxat după o lună la plajă în Cabo (scufundări trei zile pe săptămână, sedus studente franceze în restul timpului). Când a părăsit oraşul acum o lună, era o epavă cu burtă şi cocoaşă. Acum era un zeu de bronz atrăgând privirile admirative ale stewardeselor din dreptul cabinei.

După patru ore în coadă la vamă s-a transformat din zeu înapoi în om. Buna dispoziţie a dispărut, transpiraţia i se scurgea pe spinare iar umerii şi gâtul îi erau aşa de încordaţi încât îşi simţea spatele ca o rachetă de tenis. Bateriile iPod-ului erau terminate de mult, lăsându-l fără altă ocupaţie decât să asculte conversaţia cuplului de vărsta a doua din faţa lui.

“Minunile tehnologiei moderne”, zise femeia dând din cap la vederea unui afiş apropiat: Imigraţia – propulsată de Google.

“Credeam că nu începe până luna viitoare.” Bărbatul avea un sombrero mare pe care îl tot punea şi-l lua de pe cap.

Gugălind la frontieră. Dumnezeule! Greg a plecat de la Google cu şase luni înainte, încasând banii pe acţiuni şi “luând o mică vacanţă” care nu s-a dovedit aşa de satisfăcătoare cum spera. În următoarele cinci luni n-a făcut altceva decât să repare calculatoarele prietenilor, să se uite la televizor şi să se îngraşe cu 4 kilograme şi jumătate pe care le-a pus în seama statului acasă în loc de Googleplex cu a lui sală de sport deschisă non-stop.

Era de aşteptat. Guvernul SUA a cheltuit 15 miliarde de dolari pe un program de amprentare şi fotografiere a vizitatorilor la frontieră fără să prindă nici un terorist. Sectorul public nu era, evident, echipat să Caute Cum Trebuie[2].

Ofiţerul DHS[3] avea cearcăne şi se chinuia să vadă ecranul, bătând la tastatură cu degetele ca nişte cârnaţi. Nu-i de mirare că durează patru ore să ieşi din nenorocitul de aeroport.

“Bună seara” zise Greg dându-i paşaportul ud de transpiraţie. Ofiţerul a mârâit, l-a scanat, apoi s-a holbat la ecran şi a început să tasteze. O grămadă. Avea nişte firimituri la colţul gurii pe care le-a recuperat cu limba.

“Vreţi să-mi povestiţi despre iunie 1998?”

Greg şi-a ridicat privirea de pe lista plecărilor. “Poftim?”

“Aţi postat un mesaj pe alt.burningman pe 17 iunie 1998 despre intenţia dumneavoastră de a merge la festival. Aţi întrebat ‘Chiar sunt ciupercile halucinogene o idee proastă?'”

Interogatorul din filtrul secundar era un bărbat mai în vârstă, slab de parcă scos la traforaj. Întrebările lui mergeau mult dincolo de ciuperci.

“Spuneţi-mi despre hobby-urile dumneavoastră. Sunteţi pasionat de modelism, rachete în special?”

“Ce?”

“Modele funcţionale de rachete.”

“Nu”, zise Greg, “Nu, deloc.” Începea să înţeleagă unde bate.

Bărbatul notă ceva, făcu niste click-uri. “Vă întreb pentru că văd o creştere semnificativă a anunţurilor pentru componente de rachetă care însoţesc căutările şi Google mail.”

Greg simţi un spasm în abdomen. “Vă uitaţi la căutările şi emailul meu?” Nu atinsese tastatura timp de o lună, dar ştia că ce a pus în căsuţa de căutare e probabil mai relevant decât ce îi spunea psihiatrului.

“Vă rog să vă calmaţi. Nu, nu mă uit la căutările dimneavoastră” zise bărbatul pe un ton ironic. “Asta ar fi neconstituţional. Vedem doar publicitatea care apare când vă citiţi mailul sau căutaţi ceva. Am o broşură care explică totul. V-o dau după ce terminăm aici.”

“Dar anunţurile nu înseamnă nimic” începu Greg să turuie. “Primesc anunţuri pentru sonerii cu Ann Coulter de câte ori primesc un mail de la prietenul meu din Coulter, Iowa!”

Bărbatul aprobă. “Înţeleg. De asta sunt aici, să vorbesc cu dumneavoastră. De ce credeţi că publicitatea la modele de rachetă apare aşa de frecvent?”

Greg se chinuii să-şi amintească. “OK, hai să facem aşa. Căutaţi ‘fanatici ai cafelei’.” Fusese foarte activ în acel grup, ajutându-i să facă un site pentru abonamentele la “cafeaua lunii”. Sortimentul pe care urma să-l lanseze se numea Combustibil Lichid. “Combustibil Lichid” şi “Lansare” care l-au determinat probabil pe Google să scuipe nişte reclame la modele de rachete.

Erau aproape de sfârşit când slăbănogul a găsit fotografiile de Halloween. Erau îngropate în a treia pagină a rezultatelor căutării după “Greg Lupinski”.

“Era o petrecere pe tema războiului din Golf”, spuse. “În Castro[4].”

“Şi eraţi costumat în…?”

“Un atentator sinucigaş”, răspunse spăşit. Pronunţarea cuvintelor îi provocă o grimasă.

“Veniţi cu mine, domnule Lupinski” zise bărbatul.

Până i-au dat drumul era trecut deja de 3 noaptea. Valizele erau abandonate lângă banda rulantă. Le-a ridicat şi a văzut că fuseseră deschise şi închise neglijent. Se vedeau hainele ieşind pe la colţuri.

Când a ajuns acasă a descoperit că toate statuile – imitaţii precolumbiene – au fost sparte iar noua lui cămaşă mexicană din bumbac alb avea o urmă de cizmă în mijloc. Hainele nu mai miroseau a Mexic. Miroseau a aeroport.

Nu avea de gând să doarmă. În nici un caz. Avea nevoie să vorbească despre asta. Exista o singură persoană care ar fi înţeles. Din fericire era trează de obicei la ora asta.

Maya a început să lucreze pentru Google la doi ani după Greg. Ea îl convinsese să meargă în Mexic după demisie: oriunde ar putea să-şi rebooteze existenţa, i-a zis.

Maya avea doi labradori giganţi de culoarea ciocolatei şi o iubită foarte răbdătoare numită Laurie care ar fi suportat orice mai puţin să fie târâtă prin Dolores Park la 6 dimineaţa de 160 de kilograme de câini băloşi.

Maya a dus mâna la sprayul paralizant când Greg alerga spre ea, apoi s-a uitat mai bine şi a deschis larg braţele, lăsând să cadă lesele pentru a călca apoi pe ele. “Unde ţi-e burta? Moşule, arăţi bine de tot!”

El o îmbrăţişă la rândul lui, brusc conştient de felul în care miroase după o noapte de Gugălit invaziv. “Maya”, zise, “Ce ştii despre Google şi DHS?”

Ea s-a îndreptat imediat ce a auzit întrebarea. Unul dintre câini a început să se smiorcăie. Tânăra se uită în jur după care făcu semn către terenurile de tenis. “În vârful stâlpului de iluminat; nu te uita”, zise. “Ăla e unul din punctele noastre de acces pentru WiFi municipal. Webcam cu unghi larg. Întoarce-te cu spatele la el când vorbeşti.”

Per total nu i-a costat mult pe Google să împânzească oraşul cu webcamuri. Mai ales comparat cu posibilitatea de a furniza publicitate oamenilor în funcţie de poziţia lor. Greg nu s-a alarmat când camerele video din toate acele puncte de acces au devenit publice. A durat o zi vânzoleala de pe bloguri timp în care lumea s-a distrat cu noua jucărie atotvăzătoare, făcând zoom pe diferite zone frecventate de prostituate, dar după un timp interesul a scăzut.

Jenat, Greg şopti “Glumeşti.”

“Hai cu mine”, spuse ea întorcându-se cu spatele la stâlp.

Câinii nu erau deloc bucuroşi de scurtarea plimbării şi îşi manifestau nemulţumirea în bucătărie în timp ce Maya făcea cafeaua.

“Am ajuns la un compromis cu DHS”, zise ea întinzând mâna după lapte. “Ei au fost de acord să nu mai cotrobăiască prin baza noastră de date cu căutări şi în schimb îi lăsăm să vadă ce reclame sunt afişate utilizatorilor.”

Greg simţi că i se face rău. “De ce? Nu-mi spune că Yahoo o făcea deja…”

“A, nu. Adică… da. Sigur. O făcea şi Yahoo, dar nu ăsta a fost motivul pentru care Google a fost de acord. Ştii, republicanii urăsc Google. Suntem în mare majoritate înscrişi la democraţi aşa că facem tot posibilul să ne împăcăm cu ei până nu ne faultează. Asta nu e IIP” – Informaţie pentru Identificare Personală, smogul toxic al erei informaţionale – “E doar metadata. Aşa că e un rău mai mic.”

“De ce toată agitaţia, atunci?”

Maya a oftat şi a îmbrăţişat labradorul care îşi împingea capul uriaş în genunchiul ei. “Spionii sunt ca păduchii. Ajung peste tot. Vin la şedinţele noastre. Parcă am fi într-un minister sovietic. Şi autorizaţia de acces – suntem împărţiţi în două tabere: autorizaţi şi suspecţi. Toţi ştim cine nu e autorizat, dar nimeni nu ştie de ce. Eu sunt autorizată. Spre norocul meu, să fii lesbiană nu mai e motiv de respingere. Nici o persoană autorizată n-ar îndrăzni să ia prânzul cu una ne-autorizată.”

Greg se simţea foarte obosit. “Deci am avut probabil noroc că am scăpat cu viaţă din aeroport. Aş fi ajuns să ‘dispar’ dacă lucrurile luau o turnură proastă, nu?”

Maya îl privi îndelung. El aştepta un răspuns.

“Ce-i?”

“O să-ţi spun ceva, dar nu ai voie să vorbeşti despre asta, OK?”

“Ăă… sper că nu eşti în vreo organizaţie teroristă…”

“Nu-i aşa de simplu. Uite care-i treaba: analiza făcută de DHS la aeroport are o drept scop selecţia. Le permite spionilor să-şi rafineze criteriile de căutare. Din momentul în care ajungi în filtrul secundar la frontieră, devii o ‘persoană de interes’ şi nu mai scapi de asta niciodată. Vor scana webcamurile după figura şi mersul tău. Îţi vor citi mailurile. Îţi vor monitoriza căutările.”

“Parcă ai zis că nu-i lasă tribunalul…”

“Tribunalul nu-i lasă să te Googleze la întâmplare. Dar după ce intri în sistem, devine o căutare selectivă. E totul legal. Şi după ce încep să te Googleze întotdeauna găsesc ceva. Toate datele tale intră într-o sculă care verifică ‘patternuri suspecte’ folosind deviaţia de la norma statistică pentru a te prinde.”

Greg simţi o senzaţie de vomă. “Cum dracu s-a ajuns aici? Google era un loc plăcut. ‘Nu fi rău’, nu-i aşa?” Acesta era motto-ul firmei şi pentru Greg a fost o bună parte din motivul pentru care şi-a dus diploma de doctor în informatică de la Stanford direct în Mountain View.

Maya a replicat cu un hohot de râs. “Nu fi rău? Fii serios, Greg. Firma noastră de lobby e aceeaşi adunătură de cripto-fascişti care a încercat să-l denigreze pe Kerry. Ne-am pierdut de mult inocenţa.”

Au tăcut amândoi timp de un minut.

“A început în China”, continuă ea într-un final. “Din momentul în care ne-am mutat serverele pe continent au intrat sub jurisdicţia chineză.”

Greg a oftat. Cunoştea prea bine până unde ajunge Google: de fiecare dată când vizitai o pagină cu reclame Google pe ea, sau foloseai hărţile Google sau Google mail – chiar dacă trimiteai mail unui cont Google – compania colecta cu grijă toate datele. În ultimul timp, programul de optimizare a căutării de pe site începuse să utilizeze datele pentru a personaliza rezultatele fiecărui utilizator în parte. S-a dovedit un instrument revoluţionar pentru publicitatea on-line. Un regim autoritar ar avea alte priorităţi.

“Le foloseau să creeze profiluri individuale”, zise ea. “Când vroiau să aresteze pe cineva, veneau la noi şi găseau un motiv să-l ridice. Sunt puţine lucruri de făcut pe Net în China care să nu fie ilegale.”

Greg dădu dezaprobator din cap. “De ce a trebuit să pună serverele în China?”

“Guvernul a zis că altfel ne blochează. Şi Yahoo era deja acolo.” Amândoi s-au strâmbat. De-a lungul timpului angajaţii Google au devenit obsedaţi de Yahoo, mai preocupaţi de acţiunile concurenţei decât de performanţa propriei companii. “Aşa că am făcut-o. Dar multora dintre noi nu ne-a plăcut ideea.”

Maya a sorbit din ceaşcă şi a început să vorbească mai încet. Unul dintre câini adumelca insistent sub scaunul lui Greg.

“Aproape imediat chinezii ne-au cerut să cenzurăm rezultatele căutărilor” zise Maya. “Google s-a conformat. Mesajul companiei a fost hilar: ‘Nu facem rău – oferim clienţilor acces la un motor de căutare mai bun! Dacă le-am arăta rezultate la care n-au acces ar fi frustraţi. Ar fi o experienţă neplăcută pentru utilizator.'”

“Şi acum?” Greg dădu la o parte un câine. Maya păru indignată.

“Acum eşti o persoană de interes, Greg. Eşti urmărit de Google. De acum îţi vei trăi viaţa cu cineva care e tot timpul cu ochii pe tine. Ştii care e scopul declarat, nu-i aşa? ‘Structurarea Informaţiei Globale.’ Totul. Peste cinci ani o să ştim câţi rahaţi sunt în WC înainte să tragi apa. Combină asta cu suspectarea automată a oricui se potriveşte modelului statistic al unui băiat rău şi eşti…”

“Reguglat.”

“Din toate poziţiile.” Aprobă ea.

Maya duse ambii labradori în dormitor. Se auzi o ceartă în surdină cu iubita după care se întoarse singură.

“Pot să te rezolv” şopti ea rapid. “După ce chinezii au început să aresteze lumea, eu şi colegii mei de birou am hotărât să-i futem cu proiectul de 20%.” (Printre inovaţiile mediului de lucru la Google era regula conform căreia fiecare angajat trebuie să dedice 20% din timp proiectelor personale.) “Noi îi spunem Googalbitorul. Intră adânc în baza de date şi te normalizează statistic. Căutările, histogramele Google, patternurile de navigare. Tot. Greg, pot să te Googalbesc. E singura soluţie.”

“Nu vreau să te bag în belea.”

Ea dădu din cap. “Sunt deja condamnată. Cu fiecare zi de când am scris drăcia n-am făcut decât să amân inevitabilul – acum e doar o chestiune de timp până când cineva semnalizează DHS capacităţile şi istoricul meu după care… nu ştiu. Ce s-o fi făcând de obicei cu oameni ca mine în războiul cu substantivele abstracte.”

Greg şi-a adus aminte de aeroport. Percheziţia. Cămaşa lui cu urma de cizmă în mijloc.

“Fă-o” îi zise.

Googalbitorul funcţiona de minune. Greg îşi dădu seama după reclamele care-i apăreau alături de căutări, reclame destinate în mod clar altcuiva: Realităţile Designului Inteligent, Seminar Teologic Online, Viitorul Fără Teroare, Software pentru Blocarea Pornografiei, Planurile Homosexualilor, Bilete Ieftine la Toby Keith[5].

Ăsta era programul Mayei în acţiune. În mod clar a fost etichetat de căutarea personalizată Google drept cu totul altcineva, un republican cu frica lui Dumnezeu şi o slăbiciune pentru cântăreţii cu pălărie de cowboy.

Ceea ce îi convenea de minune.

Apoi a intrat în contul de mail şi a văzut că jumătate din contacte lipsesc. Inboxul Gmail era găurit ca un şvaiţer. Profilul Orkut – normalizat. Calendarul, fotografiile de familie, bookmarkurile – toate şterse. Nu realizase înainte de asta cât din personalitatea lui migrase pe net şi ajunsese în serverele Google – toată identitatea lui online. Maya l-a curăţat complet; a devenit omul invizibil.

Greg, pe jumătate adormit, lovi tastele laptopului de lângă pat, aducând ecranul la viaţă. Se uită printre gene la ceasul din toolbar: 4:13 a.m.! Cine-i bătea în uşă la ora asta?

“Imediat!” a strigat cu o voce răguşită în timp ce-şi punea halatul şi papucii. S-a avântat pe hol aprinzând luminile pe măsură ce avansa. Ajuns la uşă se uită pe vizor întâlnind privirea mohorâtă a Mayei.

A desfăcut lanţul, a descuiat şi a deschis larg uşa. Maya intră grăbită, urmată de câini şi de iubită.

Era transpirată, părul de regulă pieptănat îi statea ciufulit pe frunte. Îşi freca ochii înroşiţi şi încercănaţi.

“Fă-ţi bagajele”, comandă scurt.

“Ce?”

Ea-i puse mâinile pe umeri. “Fă-o!”

“Unde vrei să…?”

“Mexic, probabil. Nu ştiu încă. Împachetează!” Îl dădu la o parte să intre în dormitor şi începu să deschidă sertarele.

“Maya”, zise el, “Nu merg nicăieri până nu-mi spui ce se întâmplă.”

Ea îl privi în ochi şi-şi aranjă părul. “Googalbitorul e încă în funcţiune. După ce te-am ‘albit’ pe tine, l-am oprit şi am plecat. E prea periculos să-l mai folosesc. Dar e încă setat să-mi trimită emailuri de confirmare de fiecare dată când rulează. Cineva l-a folosit de şase ori să cureţe trei conturi – toţi membri ai Comisiei de Comerţ a Senatului candidând pentru realegere.”

“Angajaţii Google îi scot basma curată pe senatori?”

“Nu-s ai noştri. E cineva din afară. Clasa de IP-uri e înregistrată în Washington. Şi toate IP-urile aparţin unor utilizatori Gmail. Ghici ale cui sunt conturile?”

“Ai spionat conturi Gmail?”

“OK. Da. M-am uitat prin emailurile lor. Toată lumea o face din când în când şi în scopuri mult mai dubioase decât mine. Dar fii atent – reiese că toată treaba e făcută de firma noastră de lobby. Oamenii îşi fac meseria, apără interesele companiei.”

Greg îşi simţi tâmplele pulsând. “Trebuie să spunem cuiva.”

“E inutil. Ei ştiu totul despre noi. Pot vedea fiecare căutare. Fiecare email. Fiecare dată când ai trecut prin dreptul webcamului. Cine este în reţeaua noastră socială… ştiai că dacă ai 15 amici pe Orkut faptul că eşti la cel mult trei paşi de cineva care a făcut donaţii teroriştilor e o certitudine statistică? Îţi aduci aminte de aeroport? O să fie mult mai rău.”

“Maya”, zise Greg încercând să se orienteze. “Nu exagerezi cu fuga în Mexic? Dă-ţi pur şi simplu demisia. Putem să pornim o afacere împreună. Asta-i nebunie curată.”

“Au venit azi la mine”, răspunse ea. “Doi ofiţeri politici de la DHS. A durat câteva ore. Şi mi-au pus o grămadă de întrebări serioase.”

“Despre Googalbitor?”

“Despre prieteni şi familie. Istoricul căutărilor. Trecutul meu.”

“Doamne fereşte!”

“Era o atenţionare. Îmi urmăresc fiecare click şi fiecare căutare. E timpul să plec. E timpul să ies din raza lor de acţiune.”

“Ştii că Google are birou şi-n Mexic, nu?”

“Trebuie să plecăm” zise ea cu fermitate.

“Laurie, tu ce crezi despre asta?” întrebă Greg.

Laurie mângâie câinii. “Părinţii mei au fugit din Germania de Est în ’65. Obişnuiau să-mi povestească de Stasi. Poliţia secretă strângea toate informaţiile despre tine într-un dosar, dacă spuneai un banc duşmănos, orice. Cu intenţie sau fără, ceea ce a creat Google e acelaşi lucru.”

“Vii, Greg?”

El privi câinii şi dădu din cap. “Mi-au mai rămas nişte pesos. Luaţi-i voi. Aveţi grijă, OK?”

Maya părea gata să-l ia cu forţa. Se resemnă şi-l îmbrăţişă puternic.

“Ai grijă de tine” îi şopti în ureche.

Au venit după el o săptămână mai târziu. Acasă, în toiul nopţii, exact cum şi-a imaginat.

Doi oameni în faţa uşii puţin după ora două. Unul a rămas tăcut lângă uşă. Celălalt era un zâmbăreţ, scund şi îndesat, purtând un sacou sport cu o pată pe un rever şi steagul american pe celălalt. “Greg Lupinski, avem motive să credem că ai încălcat Legea Abuzului şi Fraudei Informatice.” zise în loc de introducere. “Mai exact accesul cu depăşirea nivelului autorizat în scopul obţinerii de informaţii. Zece ani pentru prima abatere. Se pare că ce aţi făcut tu şi prietena ta cu baza de date a Google e o infracţiune gravă. Plus ce o să apară la proces… toate chestiile pe care le-ai şters din profil, pentru început.”

Greg şi-a imaginat scena o săptămână întreagă. Pregătise tot felul de replici curajoase. Era şi asta o ocupaţie în timp ce aştepta veşti de la Maya. N-a primit nici un telefon.

“Vreau să vorbesc cu un avocat” e tot ce reuşi să pronunţe.

“Poţi să o faci” zise bărbatul. “Dar poate cădem la o înţelegere.”

Lui Greg i-a revenit vocea. “Arătaţi-mi legitimaţia.”

Faţa bărbatului se lumină şi lăsă să-i scape un hohot de râs. “Amice, nu-s poliţist” răspunse. “Sunt un consultant. Google m-a angajat – firma mea le reprezintă interesele în Washington – să stabilesc relaţii. Desigur, nu am implica poliţia înainte să vorbim cu tine. Faci parte din familie. De fapt, am de făcut o ofertă.”

Greg se întoarse spre cafetieră, aruncă filtrul vechi.

“Mă duc la presă” spuse.

Bărbatul dădu din cap ca şi cum ar fi reflectat. “Sigur. Poţi să mergi de dimineaţă în biroul ziarului Chronicle şi să spui tot. Ei vor căuta să confirme din altă sursă. Nu o vor găsi. Şi când vor încerca să o caute noi vom fi anunţaţi. Aşa că, amice, de ce să nu asculţi ce am de spus? Toţi avem de câştigat din asta.” Făcu o pauză. “Apropo, cafeaua aia e excelentă dacă clăteşti un pic boabele înainte. Ia din amăreală şi scoate uleiurile la suprafaţă. Uite, dă-mi o strecurătoare.”

Greg se uită cum bărbatul îşi dădu jos sacoul şi-l puse pe un scaun de bucătărie apoi îşi suflecă cu grijă mânecile şi-şi băgă în buzunar ceasul digital ieftin. Răsturnă boabele de cafea în strecurătoare şi le clăti în chiuvetă.

Era cam bondoc şi foarte palid, cu tactul unui inginer electrician. Părea un adevărat angajat Google, obsedat de detalii. La cafea era clar că se pricepea.

“Alcătuim o echipă pentru Clădirea 49…”

“Nu e nici o Clădire 49″, răspunse mecanic Greg.

“Aşa e”, spuse bărbatul zâmbind. “Clădirea 49 nu există. Dar facem o echipă să pună la punct Googalbitorul. Codul Mayei nu-i prea eficient. E plin de bug-uri. Avem nevoie de un upgrade. Tu eşti omul potrivit pentru asta şi nu ar mai conta ce ştii o dată revenit în companie.”

“Incredibil”, spuse Greg râzând. “Dacă ai impresia că vă ajut să murdăriţi candidaţi politici în schimbul favorurilor, sunteţi mai duşi cu pluta decât credeam.”

“Greg”, zise bărbatul, “nu murdărim pe nimeni. Vom curăţa doar pe ici pe colo. Câţiva oameni selectaţi. Înţelegi cum stă treaba? Orice profil Google este un pic dubios dacă te uiţi cu atenţie. Atenţia la detalii e la ordinea zilei în politică. Să candidezi e ca şi cum ai avea o colonoscopie publică.” A încărcat cafetiera şi a coborât plonjorul, cu figura trădând o concentrare solemnă. Greg scoase două ceşti de cafea – cu logo-ul Google, desigur – şi le puse pe masă.

“Vom face pentru prietenii noştri ceea ce Maya a făcut pentru tine. Un pic de curăţenie. Vrem doar să le păstrăm intimitatea. Atâta tot.”

Greg îşi sorbi cafeaua. “Ce se întâmplă cu candidaţii pe care nu-i curăţaţi?”

“Mda”, zise bărbatul schiţând un zâmbet. “Da, ai dreptate. O să fie ceva mai greu pentru ei.” Căută în buzunarul interior al sacoului şi scoase câteva hârtii împăturite. Netezi paginile şi le puse pe masă. “Uite unul din băieţii buni care are nevoie de ajutorul nostru.” Era istoricul căutărilor unui candidat pentru care Greg făcuse donaţii în ultimele trei campanii electorale.

“Omu’ se-ntoarce în camera de hotel după o zi istovitoare de campanie din uşă în uşă, deschide laptopul şi scrie ‘cur mişto’ în bara de căutare. Nu-i cine ştie ce, corect? Din punctul nostru de vedere, ca un asemenea lucru să descalifice un om bun de la posibilitatea de a continua să-şi slujească ţara e pur şi simplu ne-american.”

Greg aprobă şovăitor.

“Deci îl ajuţi?” întrebă bărbatul?

“Da.”

“Bine. Mai e ceva. Avem nevoie de ajutorul tău s-o găsim pe Maya. Ea nu a înţeles deloc intenţiile noastre şi acum se pare că şi-a luat zborul. Sunt sigur că după ce aude ce avem de spus se va răzgândi.”

Aruncă o privire pe lista căutărilor făcute de candidat.

“Posibil”, răspunse Greg.

Noul parlament a avut nevoie de 11 zile lucrătoare să voteze Legea Securizării şi Raportării Comunicaţiilor şi Hipertextului în America, care autoriza DHS şi NSA[6] să subcontracteze maxim 80% din activitatea de analiză şi strângere de informaţii unor firme private. În teorie, contractele erau supuse unor licitaţii publice, dar în Clădirea 49 a Google nu existau dubii în privinţa câştigătorului. Dacă Google ar fi cheltuit 15 miliarde de dolari să prindă indivizi periculoşi la frontieră, poţi să fii sigur că i-ar fi prins – guvernele nu sunt, pur şi simplu, echipate să Caute Cum Trebuie.

În dimineaţa următoare Greg se privi cu atenţie în oglindă în timp ce se bărbierea (agenţilor de pază nu le plăceau hackerii neraşi şi i-au spus-o fără nici o jenă) gândindu-se că astăzi era prima lui zi ca agent secret de facto al guvernului american. Cât de rău putea să fie? Nu era de preferat Google în locul individului cu degete groase de la DHS?

Până să parcheze la Googleplex, printre maşini hibride şi suporturi de biciclete, reuşise deja să se împace cu ideea. Se gândea ce nectar bio-ecologic să comande la cantină când cardul lui nu reuşi să deschidă uşa Clădirii 49. Ledul roşu clipea tembel de fiecare dată când aparatul citea cardul. În orice altă clădire puteai să intri în spatele altcuiva, o grămadă de oameni intrau si ieşeau toată ziua. Dar angajaţii Google din 49 ieşeau doar să mănânce şi nici asta întotdeauna.

Încerca în continuare să folosească cardul. Deodată auzi o voce din lateral.

“Greg, putem vorbi un moment?”

Bărbatul plin de riduri îl luă de umeri şi Greg îi mirosi aftershave-ul. Mirosea ca cel folosit de instructorul de scufundări din Baja când mergeau seara prin baruri. Greg nu-şi amintea numele. Juan Carlos? Juan Luis?

Braţul bărbatului era ferm, îndepărtându-l de la uşă afară pe gazonul imaculat, dincolo de grădina cu mirodenii din dreptul bucătăriei. “Îţi dăm câteva zile libere”, îi zise.

Pe Greg începu să-l cuprindă panica. “De ce?” Făcuse vreo greşeală? Urma sa ajungă la închisoare?

“E în legătură cu Maya.” Bărbatul se opri şi-l privi în ochi. “S-a sinucis. În Guatemala. Îmi pare rău, Greg.”

Greg avu impresia că se ridică în aer câţiva kilometri, văzând Googleplex ca din Google Earth şi că se uita la el însuşi şi la bărbatul plin de riduri ca la două puncte, doi pixeli, mici şi nesemnificativi. Ar fi vrut să-şi smulgă părul din cap, să cadă în genunchi şi să plângă.

S-a auzit spunând, ca de undeva de departe, “N-am nevoie de zile libere. Sunt OK.”

De undeva de departe îl auzea pe bărbatul plin de riduri insistând.

Discuţia a continuat timp îndelungat, apoi cei doi pixeli au intrat în Clădirea 49 şi uşa s-a închis în urma lor.

———————————

[1] “scroogled” e un cuvânt format din verbul “to screw” – a înşuruba, a fute – şi verbul “to google” – a căuta pe Google

[2] Do Search Right

[3] DHS – Department of Homeland Security – Departamentul de Securitate Teritorială

[4] Castro e un cartier gay din San Francisco

[5] cântăreţ country conservator

[6] NSA – National Security Agency – Agenţia de Securitate Naţională

Nuvela originală şi traducerea sunt distribuite sub licenţa Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0. Poţi să copiezi şi să distribui textul original sau modificat respectând următoarele cerinţe:
* trebuie să indici autorului
* nu poţi folosi materialul în scopuri comerciale
* trebuie să distribui versiunile modificate sub aceeaşi licenţă
Acesta este un rezumat al drepturilor şi obligaţiilor. Pentru licenţa integrală vezi textul în limba engleză.

20 Responses

  1. [...] Romanian translation (Stefan Talpalaru) [...]

  2. excelent! :) poate ar merge mai bine, totusi, “a monitoriza”, in loc de “a monitora”.

  3. [...] Scroogled e o povestire scurta scrisa de Corry Doctorow. O puteti citi tradusa in romaneste de Stefan Talpalaru aici. [...]

  4. mersi, am corectat.

  5. acum am realizat, smiley-ul de dupa “excelent!” e pus total aiurea. :)

  6. Poate ar merge mai bine “[mi-]am dat seama” decat “realizat”… :)

    Congrats :-), Stefan!

  7. [...] – care are ca subiect Google si informatiile private ale utilizatorilor colectate de marele gigant, este acum disponibila si in versiunea romaneasca, gratie lui Ştefan Talpalaru. M-a intristat un pic faptul ca blogul lui Stefan este publicat sub [...]

  8. [...] apucat să-l traduc dar n-am apucat să-l termin din cauză că nu-i găseam un titlu potrivit Ştefan Talpalaru măcar a reuşit să [...]

  9. kudos pane stefan :) misto lectura.. si te pune pe ginduri :)
    acum, la modul paranoic.. cred ca ar fi interesanta o extensie pt firefox care sa inregistreze ad-urile :D

  10. Da, te pune pe gânduri tocmai pentru că pleacă de la premise reale.

    Avem deja o extensie care modifică ID-ul din cookie astfel încât să ne pierdem urma în baza de date Google.

  11. cum o faci?

  12. ummm…abia acum am vazut:) Castro e in Frisco, in LA este West Hollywood:) uite aici:

    http://en.wikipedia.org/wiki/West_Hollywood,_California

  13. Mersi, am corectat. Credeam că în San Francisco toate cartierele sunt gay :-)

  14. well, then you better come here to see for yourself:)

  15. [...] face parte din nuvela Scroogled, traducerea în limba română aparține lui Ştefan Talpalaru. Nuvela originală şi traducerea sunt distribuite sub licenţa Creative Commons [...]

  16. [...] invit sa cititi Reguglat – traducerea in romana a nuvelei “Scroogled” de Cory Doctorow, realizata de Stefan [...]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 40 other followers