Sicilia, pământ românesc

Forma scurtă a zilelor săptămânii în limba siciliană (de fapt o colecție de dialecte): luni, marti, mèrcuri, jovi, vènniri, sàbbatu, dumìnica.

Unele diminutive au sufixele -uzzu/-uzza (pronunțate “-uțu/-uța”) în loc de echivalentul italian -etto/-etta sau -ino/-ina. Astfel, căsuță e “casuzza” în siciliană și “casetta” în italiană. Ierbuța e “irbuzza” în loc de “erbetta”. Străduța e “stratuzza” în loc de “stradina/stradetta/stradella”.

Am impresia că sunt și un pic moldoveni, pentru că au convertit, pe alocuri, “pi” în “chi” – de exemplu de la italianul “più” au ajuns la “cchiu”.

Advertisements

operațiunea Mostro

Anul trecut, în aprilie, jurnaliștii de la Vice italia au făcut un reportaj despre pescarii români care braconează cu veselie pe râul Po. Zic că majoritatea ar fi lipoveni din Tulcea. După ce au pieptănat bine de tot Dunărea cu tot cu deltă, au venit în locul în care somnul introdus prin anii ’50 s-a înmulțit spectaculos.

Pricipalul motiv e că italienii n-au vrut să-l mănânce. Pe urmă, speciile autohtone de pești și păsări au fost o pradă ușoară și abundentă. Autoritățile l-au declarat specie invazivă, au interzis pescarilor să-l arunce înapoi în râuri dacă-l pescuiesc și s-au apucat să ardă peștii colectați pentru că nu-i voia nimeni.

La un moment dat au intrat pe fir românii care nu numai că-l braconează pe monstru, dar îl și cumpără și-l transportă pe-un picior de plai unde lumea știe ce să facă cu el. Din păcate, e plin de substanțe toxice ca mercur și dioxină, pentru că în Po se aruncă o grămadă de deșeuri din nordul hiper-industrializat și cu o agricultură intensivă de speriat.

Cu cât peștele trăiește mai mult, cu atât acumulează poluanții, iar somnul trăiește zeci de ani până ajunge să aibă peste 2 metri lungime și peste 100 kg. Cine știe în ce hal au ajuns râurile, mările și oceanele se limitează la pești care se maturizează repede. Cine nu, mănâncă somn din Po.

P.S.: cică “Po” s-ar chema “Pad” pre limba celor care au italianizat “nici un” în “niciun”. Oameni neserioși…

feșăn

În anul 2000, doi venețieni – soț și soție – s-au gândit să facă o nouă marcă pentru țoale fistichii la suprapreț. I-au zis Golden Goose Deluxe Brand, ca să nu existe vreun dubiu în privința intențiilor, după care au spart piața fițoșilor de bani gata cu un produs genial: teniși deja murdăriți, zgâriați și tociți la prețuri între 300 și 400€.

Cică sunt stricați manual cu ceară, perii de sârmă, vopsea neagră, etc. Ca să ofere clienților aspectul “autentic” al sărăciei. Firma a avut un succes relativ mare pe nișa ei și are azi distribuitori în New York, Paris, Seul, München, etc.

via | /r/LateStageCapitalism

 

cadevano le bombe come neve

Fundal muzical: San Lorenzo de Francesco de Gregori.

1943 a fost anul în care a început bombardarea Romei de către eliberatorii americani.

În mai au căzut primele bombe şi papa i-a scris lui Roosevelt să evite pe cât posibil distrugerea sfintelor proprietăţi vaticane.

În iunie Roosevelt a răspuns că sunt vizate doar ţinte militare iar atacurile sunt efectuate cu precizie chirurgicală şi orice victime colaterale sunt pur întâmplătoare. L-a mai asigurat pe sfântul papă că absolut toţi piloţii ştiu poziţia Vaticanului şi vor face tot posibilul să-l ocolească în timpul misiunilor.

În iulie a plouat cu bombe. Vreo 4000 într-o singură zi, cu cele mai glorioase rezultate în cartierul San Lorenzo unde obiectivul militar era o oţelărie. Scor final: 3000 de morţi şi 11000 de răniţi. Vaticanul a fost ocolit.

În august, după o altă serie de bombardamente, guvernul fascist declară Roma “oraş deschis” – deschis ocupaţiei inamice ca să oprească mortăciunile şi distrugerea patrimoniului. Antiaeriana a primit ordin să nu mai apere oraşul, comandamentele militare să se mute iar nodul feroviar să nu mai fie folosit pentru scopuri războinice. Toate bune şi frumoase doar că predarea unui oraş nu se poate face fără acordul inamicului iar americanii nu au fost de acord. Când nici aliaţii germani nu dădeau doi bani pe oraşul etern, ce poţi să ceri de la inamic?

Bombardamentele au continuat până în iunie 1944 când eliberatorii au venit să împartă personal ciocolată şi anticomunism supravieţuitorilor.