a working class hero is something to be

Mi-am amintit recent de ce urăsc cu pasiune “Kingsman: The Secret Service”: din cauză că e un film ridicol care se ia în serios.

Mark Millar – creatorul benzii desenate – bătea câmpii cu grație despre semnificația socială și politică a poveștii lui retardate în care un “erou al clasei muncitoare” e menit să inspire populimea.

La panarama de băiat rău pe care-l ia de aripă un deus ex machina și-l face James Bond, varianta mai necioplită, la asta trebuie să aspire sărăcimea.

E mai bun de o mie de ori un Austin Powers autoironic și fără pretenții de critică socială. Auzi tu, mobilitate socială prin spy-fi

 

de amorul artei

În momentul în care echipa de efecte vizuale de la Life of Pi a primit un Oscar, erau deja în faliment. Au avut un contract cu preț fix, dar cu timp variabil și pe măsură ce studioul venea cu cereri noi, firma de modelare și animație trebuia să-și muncească mai tare sclavii pe mai puțini bani până au ajuns la concedieri în masă și faliment.

Orele suplimentare neplătite sunt la ordinea zilei în capitalismul eliberat de sindicate, iar săptămâna de lucru de 100 de ore e justificată cu marea dragoste de muncă a artiștilor entuziaști.

via | un comentariu la un thread despre alt horror hollywoodian pe /r/movies

 

zburătoarea

Ăla n-a fost om nebun, care-a făcut un film despre franțuzoaica goală-pușcă venită di spațiu să sugă bărbații de vlagă. Filmul e Lifeforce (versiunea uncut, desigur) iar franțuzoaica Mathilda May.

Pe lângă corpul superb al duduii, se pot vedea tot felul de păpuși ridicole și scene horror cu umor involuntar – de exemplu cea în care iese sânge dintr-un manechin care vrea să fie Patrick Stewart. Filmul ar fi atins oricum statusul de “cult” prin filiera “so bad it’s good”. Franțuzoaica e cireașa de pe tort.