civilizația de la cur se împute

smells like ass” zice un personaj despre mașina celuilalt, în comedia de acțiune și de duzină The Hitman’s Bodyguard. De ce ar fi curul cel mai urât mirositor lucru cu care să compare putoarea mașinii? Poate pentru că mare parte din americani (și probabil din toată lumea civilizată) are un mare defect de igienă – se spală la fund doar când face duș sau baie și în restul timpului se preumblă cu urme uscate de fecale care n-au fost complet înlăturate de hârtia igienică.

În mod ideal, fundul trebuie spălat cu apă după ce e șters cu hârtie igienică. De fiecare dată. Italienii sunt foarte mândri de faptul că toate băile au bideu instalat și igiena lor e cea mai cea din toată Europa. Bideul e bun și la spălat vulva după urinare, nu doar fundul. E o invenție foarte utilă, dar nu e o invenție italiană.

Bideul a apărut în Franța, la sfârșitul secolului XVII, cu o conotație inițial negativă – pentru că a ajuns în scurt timp prin bordeluri, unde spălarea rapidă între doi clienți era necesară. În a doua jumătate a secolului următor, regina napoletană aduce un bideu din Franța și-l instalează la Reggia di Caserta – un castel tocmai construit de Bourboni ca să-l rivalizeze pe cel din Versailles. De acolo s-a răspândit în toată peninsula.

Între timp, francezii au început să renunțe la el de prin anii ’70, trecând la șervețele umede – genul care înfundă din când în când canalizările, pentru că sunt mai groase și mai rezistente decât hârtia igienică. Italienii și portughezii sunt încă pe baricade, spălați, curați și uscați ca niște vajnici apărători ai igienei corporale, înconjurați de barbari cărora le miroase curul.

P.S.: și vechii romani se spălau la fund după ce se căcau, cu un burete umezit la capătul unui băț. Mare parte din musulmani se spală și ei – pentru că unele norme de igienă fac parte din preceptele religioase – dar cu tehnologie mai primitivă, gen un furtun de apă lângă WC. Apropo de tehnologii primitive, un furtun de duș suficient de lung permite utilizarea căzii de baie drept bideu, așezați primitiv pe margine – soluție adoptată și de italienii din afara țării, între două postări pe net în care să se plângă de lipsa civilizației.

Advertisements

consens asupra faptului că albinele nu s-au otrăvit singure

S-a publicat și mega-studiul despre efectul pesticidelor neonicotinoide asupra albinelor: Country-specific effects of neonicotinoid pesticides on honey bees and wild bees.

Taken together, our results suggest that exposure to neonicotinoid seed treatments can have negative effects on the interannual reproductive potential of both wild and managed bees, but that these effects are not consistent across countries. The country-specific responses of honey bees and bumble bees strongly suggest that the effects of neonicotinoids are a product of interacting factors (20–23). This study has identified between-country differences in the use of oilseed rape crop as a forage resource for bees (affecting exposure to crop residues) and incidence of disease within hives. Both factors were higher for Hungarian and U.K. honey bees (tables S10 and S11). Overall neonicotinoid residues were detected infrequently and rarely exceeded 1.5 ng g−1 (w/w). As such, direct mortality effects caused by exposure to high concentrations of neonicotinoids are likely to be rare (table S12). However, our results suggest that exposure to low levels of neonicotinoids may cause reductions in hive fitness that are influenced by a number of interacting environmental factors. Such interacting environmental factors can amplify the impact of honey bee worker losses (e.g., through sublethal toxicity effects) and reduce longer-term colony viability (4, 16). Note that our common experimental approach applied across three countries revealed varying impacts and may explain the inconsistent results of previous studies conducted in single countries or at few sites (4, 5, 8, 12, 13, 15).

poison d’avril

Fillet Oh! Fish e un documentar francez (dublat în engleză) despre contaminarea cu poluanți a peștilor din crescătorii – în special în Norvegia și Vietnam. Nicolas Daniel a făcut niște investigații interesante în 2014 care ar trebui să fie cunoscute atunci când se discută dacă beneficiile aduse de acizii grași omega-3 depășesc daunele provocate de toxine.

Etoxichina – antioxidantul folosit pentru a preveni râncezirea grăsimilor din furajele uscate produse din pește – nu e studiată suficient nici în ziua de azi. Organismul european pentru siguranța alimentară a scris în 2015 că nu are suficiente date pentru a trage concluzii. Poate le trage peste 50 de ani, când o să mâncăm toți meduze în loc de pește.

roșu pe alb

Am auzit expresia “clubbing baby seals” dar nu știam toată povestea din spatele campaniei ecologiste. Documentarul Huntwatch face un rezumat al întregii afaceri. Totul a început în anii ’60 când vânătoarea de pui de focă luase amploare.

Puii de mai puțin de 2 săptămâni au o blană albă și pufoasă și nu-s în stare să fugă sau să înoate așa că, timp de câteva zile pe an, pescarii-vânători din provincia canadiană Newfoundland puneau mâna pe ghioagă și o ardeau în pas vioi prin colonia de foci. Blana se vindea bine și reprezenta cam 10% din venitul lor anual.

O dată începută campania de presă, cu filme și poze, s-au declanșat o serie de evenimente care au dus la reducerea pieței de desfacere. În principal prin interzicerea importurilor în Uniunea Europeană în 2009. Canadienii nu au o piață internă, iar dispariția codului prin pescuit intensiv a pus presiune pe cele câteva mii de pescari din zonă. Supraviețuiesc acum doar din subvenții guvernamentale și exporturi slăbuțe pe piețe noi gen China, Taiwan și Korea. Blana e folosită pentru țoale și carnea la mâncare pentru animale.

Interesantă concluzia activistului-șef cum că opinia publică n-a rezolvat niciodată nimic și singurul mod de a obține rezultate e politica. Au dus doi parlamentari europeni pe gheață să vadă spectacolul și aia a contat mai mult decât zeci de ani de indignat publicul sensibil.

mors tua vita mea

În 2008 un tehnician IT al celei mai mari bănci din Liechtenstein a șutit datele despre conturile evazioniștilor și le-a vândut guvernului german pentru câteva milioane de euro. Au fost interesate să cumpere și alte câteva guverne. Celelalte, care se făceau că plouă, le-au primit gratis în 2010 din Australia unde s-a refugiat miticul.

Atunci au ajuns și la fiscul italian, care cu chiu cu vai s-a apucat de investigații. Cel mai mare cont din paradisul fiscal mai elvețian decât Elveția aparținea celei mai mari firme farmaceutice din Italia – Menarini – și conținea 476 milioane de euro. După ce au mai săpat un pic au descoperit că suma ascunsă în conturi străine e de cel puțin 1,2 miliarde.

Ce făceau șmecherii din big-pharma? Suveica principiilor active: și le vindeau între ei prin diverse firme și filiale până creștea artificial prețul, după care le importau în Italia și statul trebuia să le deconteze prin sistemul sanitar. În paralel, duceau o campanie asiduă împotriva medicamentelor generice și corupeau într-o veselie oamenii care stabileau limite de prețuri (prin cele mai șic saloane romane, nu cu plicul prin birouri, ca mârlanii).