păcat – păcat – de laptele vărsat

Primul lucru care-mi vine în minte când e vorba de aruncat lapte e seria de poze din anii ’30, din timpul marii crize economice, când producătorii americani încercau să ridice artificial prețul laptelui care coborâse sub prețul de producție. Oamenii murea de foame și laptele era aruncat pe câmp.

Se aruncă lapte și în ziua de azi, dar din alte motive. Supraproducția nu poate fi absorbită de piață și mulți producători sunt ținuți pe linia de plutire prin subvenții guvernamentale.

SUA au atins anul ăsta un nou record – 162 milioane de litri de lapte aruncat. Sunt sigur că se aruncă o grămadă și în Uniunea Europeană, pentru că avem aceleași mecanisme economice și aceeași agricultură eficientă care produce mai mult decât putem noi să consumăm.

iarna nucleară a vrajbei noastre

În august 1945, englezii au plasat fizicienii germani capturați în război într-o reședință plină de microfoane și i-au informat că americanii au detonat o bombă atomică la Hiroșima. Transcrierea parțială a discuțiilor care au urmat e foarte interesantă: http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/pdf/eng/English101.pdf

Printre ciudățeniile care au dus la investirea atâtor resurse în proiectul Manhattan se află o eroare în estimarea masei critice a izotopului de uraniu 235. Raportul Frisch-Peierls din 1940 a convins britanicii că e suficient un kilogram pentru a produce reacția în masă. Pe vremea aia se credea că e nevoie de tone și nu se puteau obține din minereurile la care aveau acces oamenii de știință (cu doar 2% uraniu și metode de rafinare în stadiu teoretic).

Raportul ăsta a făcut parte din bagajul de inovații științifice pe care britanicii le-au dus de bunăvoie în SUA, în cadrul misiunii Tizard, cu speranța că americanii vor putea să le implementeze și să le producă în masă ca să ajute Marea Britanie să câștige războiul de apărare. Cel mai tangibil rezultat a fost producția unor radare mici și portabile de instalat pe avioane, dar au fost introduse prea târziu pentru a fi utile în Europa. Au fost bune în Pacific, în schimb.

Ei bine, informația asta greșită cum că masa critică a U235 e de doar 1 kg (când de fapt e de 52 kg) a încurajat americanii să investigheze producerea unei bombe nucleare. În plus, aveau acces la niște zăcăminte congoleze foarte bogate în uraniu (vreo 65%) și la o susținere politică foarte puternică.

În ce privește efectul bombelor atomice asupra capitulării Japoniei, e cu cântec. Pe de-o parte, bombele astea noi erau mai puternice decât bombele convenționale – de vreo 3-4 ori mai puternice decât un bombardament convențional – dar concentrate pe o rază de doar 1,6 km și cu mare parte din energie pierdută pentru că se detonau la înălțime. Partea impresionantă e efectul radiației pe termen lung și asta nu se știa încă.

O teorie credibilă e că japonezii nu au fost demoralizați de două bombe mai puternice, ci de amenințarea intervenției sovietice: http://foreignpolicy.com/2013/05/30/the-bomb-didnt-beat-japan-stalin-did/

via | /r/history

 

de la bancnote murdare la o supraveghere curată

Scott Garrett explică în detaliu problemele cu mișcarea de abolire a tranzacțiilor cash. O dată dispărute bancnotele și monezile, controlul trece la oligopolul intermediarilor gen Visa și Mastercard iar banii nu mai părăsesc sistemul bancar.

O lume ideală pentru cine papă comisioane și face profiling pe baza achizițiilor. Mai puțin ideală pentru cine nu acceptă încă idea că viața privată a dispărut și că trăim toți într-o Germanie de Est globalizată unde noile Stasi ar face să roșească de rușine originalul.

 

ghicitul în ecuații

Într-o lume în care se pune prea ușor semnul egal între modelul matematic și realitatea fizică, pentru a trece repede la interpretări filosofice spectaculoase și cât mai extravagante, propunerea lui Unger și a lui Smolin pare revoluționară: există un singur univers, timpul e real iar matematica descrie doar uneori realitatea.

Singura problemă e că teoriile plictisitoare nu atrag mulțimea de ignoranți care agită pompoane de pe margini și nici politicienii care aprobă granturi în funcție de potențialul de a genera articole și “buzz”.

massive, pervasive corruption

Sursa anonimă care a dat jurnaliștilor documentele din Panama Papers a scris un articol foarte elocvent și interesant despre situația economică și aspectele etice care l-au determinat să-și riște pielea în felul ăsta. E îngrijorător că a avut de alergat după publicații dispuse să primească datele, în loc să alerge ele după el:

Many news networks are cartoonish parodies of their former selves, individual billionaires appear to have taken up newspaper ownership as a hobby, limiting coverage of serious matters concerning the wealthy, and serious investigative journalists lack funding. The impact is real: in addition to Süddeutsche Zeitung and ICIJ, and despite explicit claims to the contrary, several major media outlets did have editors review documents from the Panama Papers. They chose not to cover them. The sad truth is that among the most prominent and capable media organizations in the world there was not a single one interested in reporting on the story. Even Wikileaks didn’t answer its tip line repeatedly.