Spike Lee nu e cunoscut pentru subtilitate și rafinament, așa că nu-i vreo surpriză că BlacKkKlansman e plin de trimiteri clare la lumea de azi – trimiteri care alunecă în propagandă politică gen Michael Moore la un moment dat.
Povestea adevărată a polițistului negru care a infiltrat secțiunea locală a KKK e folosită doar ca bază pentru vechea poveste tristă a segregării juste și necesare. Nici măcar atunci când alternează scandările “white power” și “black power” nu o face pentru a pune semnul egal între segregaționiștii cu pielea de culori diferite. Albii cei răi trebuie ținuți la distanță sau infiltrați pentru a avansa interesele propriului grup etnic, iar alimentarea urii față de outgroup e legitimă apărare, așa că extremistul negru nu trebuie anchetat de poliție când spune susținătorilor să se înarmeze pentru războiul interetnic.
Unele înflorituri sunt justificate, ca bomba care n-a existat în realitate, în timp ce altele sunt cam trase de păr. Polițistul alb care se ducea la întâlnirile KKK a devenit evreu ca să sublinieze antisemitismul. Mai lipsea doar un amerindian ca să ne amintim de masacrul băștinașilor.
Partea amuzantă e că nu există nicio aluzie la animozitățile serioase dintre evrei și afroamericani. Partea bună e că actorii joacă decent – o schimbare binevenită pentru Adam Driver după rolul penibil din franciza Star Wars – și tot restul producției e de calitate. Spike Lee nu e deloc rău ca regizor, doar mediocru ca intelectual.
Ştefan's rant 