sentimentul laburist al antieuropeismului

Corbyn a trimis pe băncile din spate 3 “miniștri din umbră” pentru că au votat (împotriva liniei de partid) pentru un amendament care zicea că Marea Britanie trebuie să rămână în piața europeană comună după ieșirea din UE.

Clarificarea simplă: în parlamentul britanic, banca din față e pentru oamenii mai importanți din partid, care iau cuvântul mai frecvent. La băncile opoziției, asta înseamnă membri ai guvernului din umbră (obicei britanic foarte bun prin care opoziția își coordonează răspunsul la politicile guvernului adevărat).

Clarificare complicată: aripa mai stângistă a laburiștilor, reprezentată de Corbyn, a fost și este împotriva Uniunii Europene, pe motiv că reduce pârghiile de care au nevoie pentru a aduce paradisul pe pământ o dată ajunși la putere. Campania laburistă împotriva ieșirii din UE a fost făcută cu jumătate de gură tocmai din motivul ăsta, iar Corbyn însuși a fost acuzat că are partea lui de vină pentru rezultatul referendumului.

Poziția asta, inițial minoritară în interiorul partidului, a devenit literă de lege după ce s-a exprimat vox populi. Rămânerea în piața comună și în spațiul de liberă circulație a oamenilor nu ar fi contrare referendumului, dar ar slăbi poziția de negociere a țării dacă ar deveni o cerere impusă prin lege. Corbyn și ai lui ar prefera o ieșire fără niciun fel de beneficii din partea UE, că se ocupă ei singuri de bunăstarea proletariatului, așa că profită de ocazie să-i pedepsească pe unioniștii obraznici.

via | /r/unitedkingdom

 

Advertisements

One thought on “sentimentul laburist al antieuropeismului

  1. Corbyn a votat exact liniei consecvente stangiste: EU e o facatura dreptace, a bancilor. Clasa muncitoare si sindicatele engleze au numai de pierdut intr-o piata unica, cu libertate de miscare/lucru.
    In plus, amendamentul asta (al reginei, mah, nu asa, al lui gogu de la colt de strada) taie orice colt ramas din Brexit. Ce mai e Brexit acum, tinand cont ca UK avea pound-ul si bancile bine merci si suverane si inainte?

    Cat de curve sunt englezii. Inainte de WWII, Churchill facea urat numai cand auzea “Stalin”/”URSS”. In timpul WWII, cine era friendul cel mai friend al gruzinului? Dupa WWII, guess what: Churchii din nou a inceput sa aiba probleme de presiune cand auzea de rusi.
    Cam asa si acum: ba suntem in EU, ba nu suntem, ba ii zicem un referendum in care il punem pe cretinul ala de la UKIP sa minta in ultimul hal. Dupa vot, il ascundem pe cretin, e embarasant. Tot dupa vot aflam ca noi englezii ne-am cam fript. Asa ca incepem cu jocul de glezne.

    Corbyn a jucat corect, dupa mine. Corect fata de aliatii sai traditionali – apropo, tinerii care au votat pro-EU sunt de fapt de dreapta, nu de stanga. A jucat corect dpv politic pt. ca vrea sa ii darame pe tories.
    A jucat corect pt. ca orice socialist care se respecta minimal este anti-regalist. Asadar, cum poti vota “yes” la propunerile aleia? In locul lui, eu i-as fi dat afara pe cei 3-4 “principiali”, cum se self-mangaie in articol.
    Corbyn e dintr-un dying breed de oameni care au principii. Bune, rele, talibane, asta e alta discutie. Cand rusnacul clown se freca cu beizadelele pairilor la Eton, asta facea puscarie pentru tupeul ca a demonstrat impotriva apartheidului. Yeah, he’s the history man.

    Cat despre englezi, din partea-mi sa emigreze toti in groenlanda si sa nu mai iasa 1000 de ani din grote. Dupa porcaria din NI cu partidul ala fantoma hranit cu bani wahabiti am realizat ca sunt la fel de porci ca si in 1700-1800 cand taiau capete intr-o veselie si in indiile de est si alea de vest. Fuck’em, asadar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s