Dacă scrii un scenariu distopic despre companii energetice care angajează mercenari ca să combată protestatarii iubitori de natură, ți se spune că exagerezi. Dacă mercenarii obțin colaborarea poliției, ți se spune că și distopiile trebuie să fie cât de cât credibile.
Numai că realitatea, spre deosebire de ficțiune, e lipsită de asemenea reguli. Energy Transfer Partners – compania care încearcă să monteze o țeavă de petrol prin Dakota – a angajat mercenarii specializați în anti-terorism și guerilă urbană de la TigerSwan ca să-i scape de civilii obsedați de ape curate. Mercenarii ăștia colaborau cu autoritățile de la nivel local, statal și federal ca să protejeze interesele corporate de indivizii cei răi și teroriști.