iarna nucleară a vrajbei noastre

În august 1945, englezii au plasat fizicienii germani capturați în război într-o reședință plină de microfoane și i-au informat că americanii au detonat o bombă atomică la Hiroșima. Transcrierea parțială a discuțiilor care au urmat e foarte interesantă: http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/pdf/eng/English101.pdf

Printre ciudățeniile care au dus la investirea atâtor resurse în proiectul Manhattan se află o eroare în estimarea masei critice a izotopului de uraniu 235. Raportul Frisch-Peierls din 1940 a convins britanicii că e suficient un kilogram pentru a produce reacția în masă. Pe vremea aia se credea că e nevoie de tone și nu se puteau obține din minereurile la care aveau acces oamenii de știință (cu doar 2% uraniu și metode de rafinare în stadiu teoretic).

Raportul ăsta a făcut parte din bagajul de inovații științifice pe care britanicii le-au dus de bunăvoie în SUA, în cadrul misiunii Tizard, cu speranța că americanii vor putea să le implementeze și să le producă în masă ca să ajute Marea Britanie să câștige războiul de apărare. Cel mai tangibil rezultat a fost producția unor radare mici și portabile de instalat pe avioane, dar au fost introduse prea târziu pentru a fi utile în Europa. Au fost bune în Pacific, în schimb.

Ei bine, informația asta greșită cum că masa critică a U235 e de doar 1 kg (când de fapt e de 52 kg) a încurajat americanii să investigheze producerea unei bombe nucleare. În plus, aveau acces la niște zăcăminte congoleze foarte bogate în uraniu (vreo 65%) și la o susținere politică foarte puternică.

În ce privește efectul bombelor atomice asupra capitulării Japoniei, e cu cântec. Pe de-o parte, bombele astea noi erau mai puternice decât bombele convenționale – de vreo 3-4 ori mai puternice decât un bombardament convențional – dar concentrate pe o rază de doar 1,6 km și cu mare parte din energie pierdută pentru că se detonau la înălțime. Partea impresionantă e efectul radiației pe termen lung și asta nu se știa încă.

O teorie credibilă e că japonezii nu au fost demoralizați de două bombe mai puternice, ci de amenințarea intervenției sovietice: http://foreignpolicy.com/2013/05/30/the-bomb-didnt-beat-japan-stalin-did/

via | /r/history

 

2 thoughts on “iarna nucleară a vrajbei noastre

  1. “…amenințarea intervenției sovietice…)

    Daaa… siigur…
    Vaaaii, ce interesant… și nemții, fizicienii… ce proști era ei… nu știa de microfoane… vorbea gura fără ei…

    Băi!
    Știi ceva?
    Io nu cred decît în arhivele KGB-ului… și nici alea 100% – că s-au arhivat minciuni peste minciuni – cercuri în cercuri…

    La final:
    Mai contează?

    Stalin e mort, URSS e Rusia, fizicienii nemți e oale și ulcele.
    Move on…

  2. Da, se stia asta cu rusii vs niponi. Japonezii erau pregatiti sa isi scufunde insulele in sange in razboiul contra americanilor. Asta si pt. ca inca aveau cap de pod in Manchiuria. Americanii inca erau la 1000 de mile de prima insula japoneza (din alea 5) dar rusii au trimis imediat in orient trupele din Europa la granita cu China si au pus mana rapid pe manchiuria, toata coasta de nord-est a chinei si s-au dus pana in korea de nord. Deci 1. le-au taiat accesul la materii prime – manchiuria inca era aliat al japs; 2. au blocat cateva corpuri de armata (cel putin 100k soldati) in china, sa se bata cu nationalistii si 3. le faceau cu mana peste balta. Si daca cu americanii mai discutai, cu rusii era clar ca nu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s