did you take your soma?

Ultima carte a lui Dan Lyons – Disrupted: My Misadventure in the Start-Up Bubble – e un haz de necaz foarte util pentru cine vrea să înțeleagă lumea nebună a startup-urilor pe model Silicon Valley. Autorul era un jurnalist de 52 de ani când a fost concediat de la Newsweek. Relativ bogat, dar într-o lume în care și bogații riscă falimentul de pe-o zi pe alta dacă nu reușesc să găsească o sursă constantă de venit (și de asigurare medicală).

Veteranul se decide să fie hip și să se bage la un startup de marketing de la el din Boston – HubSpot. Una din multele fabrici de spam care escrochează micii antreprenori cu software de rahat pe care-l etichetează “inbound” și pe care-l vând cu japca printr-un call-center “outbound”. C-așa-i în marketing.

Partea cu adevărat relevantă pentru întreaga industrie e că firma nu are profit și probabil nu va avea niciodată. A fost pompată de VCs (venture capitalists) până a realizat o creștere suficientă a încasărilor pentru un IPO (intrarea pe bursa de acțiuni). Cheltuiau un dolar jumate pentru fiecare dolar încasat, dar a fost suficient ca să păcălească “investitorii” care joacă barbut pe bursă. Fondatorii au devenit milionari, investitorii inițiali au scos un profit, iar angajații au rămas tineri și neliniștiți.

Cultura corporatistă e pe modelul nou – bani puțini și alune la maimuțe. Spălare de creieri cu propagandă ridicolă, veselie artificială obligatorie și ciudățenie radical-chic uniformă pentru a arăta cât de fun e să lucrezi undeva unde poți fi concediat din senin la orice oră. Umiliri constante, intrigi de birou, subordonați care refuză ordinele superiorilor pentru că au pile la fondatori, etc.

Autorul le trăiește pe propria piele vreo 2 ani – a rezistat până la IPO, dar n-a scos decât vreo 60000$ pe acțiuni – și le povestește în detaliu, cu obidă și cu umor. Mai târziu ajunge în echipa de scenariști pentru serialul TV Silicon Valley și poate să facă mișto de ei cum trebuie.

Are și autorul propriile ciudățenii. De exemplu susține cu avânt revoluționar diversitatea în forța de muncă (nu, nu mai multe muieri în mină, ci mai multe în slujbe călduțe și bine plătite). Asta după ce ne-a arătat condițiile de muncă mizerabile din call-center, că unul din escrocii fondatori e indian, și că cele mai ale dracu’ colege erau femei – de la incompetenta șefă PR, la pupezele de la blog care făceau publicitate la ebook-urile altei divizii doar dacă voiau ele.

La un moment dat, o colegă l-a pârât la HR că a făcut-o să se simtă nasol când, într-o conversație privată, discuta cu alt coleg despre experiența cu o au pair. Ăla i-a explicat că trebuie să aibă mare grijă pentru că o dată dat afară pe motiv de hărțuire sexuală, nu-l mai angajează nimeni.

P.S.: filmul “revoluționar” despre un marketing transparent citat la începutul cărții – The Naked Brand – are un exemplu de asemenea companie-sectă: Zappos. Un magazin online de încălțăminte și țoale, unde angajații sunt permanent în fază maniacală sau sunt dați afară. Au același bullshit cu “mai selectivi decât Harvard” pe care Lyons îl critică la HubSpot și aceeași propagandă ridicolă cu valori corporatiste gen umilință, distracție și ciudățenie conformistă. Iar naratorul vizionar îi dă drept exemplu de performanță prin “fericirea” iobagilor. C-așa-i când ești mincinos de profesie – la un moment dat reușești să te minți singur.

 

One thought on “did you take your soma?

  1. paradigma asta e mult mai raspandita decat crezi. a inceput sa se strecoare si in universitati.

    un nou ev mediu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s