absolut insatisfăcătoare

Fanteziile homoerotice ale dreptei absurdistaneze ating noi culmi mărețe în lupta pentru păstrarea sentimentului daco-creștin al ființei. Gabriel Liiceanu profită de șocul unui atentat – cu efectul a vreo două autocare cu șoferi obosiți – pentru a invoca “măsuri foarte ferme” luate de “oameni politici de ţinută, de forţă, de determinare”.

Deci tovarășii de ieri, capitaliștii de azi, visează la mâna forte care să strivească baubaul musulman. Un Burebista cu prezervativul pe cap sau măcar un Antonescu într-o uniformă virilă dar imună la farmecele feminine ale multiculturalității europene.

O mână forte care să păstreze valorile strămoșești. Da’ nu alea din Dobrogea unde turbocapitalistul Băse trăia până nu demult în pace cu turci, tătari, lipoveni, bulgari, țigani, etc. Valorile alea neaoșe gen “noi suntem aici pe veci stăpâni” și “ai mâncat salam cu soia?”. Separarea aia clară între stat și Catedrala Mântuirii Neamului. Între oameni și unguri. Între ortodocși și necredincioși.

Ăsta e sistemul nostru de valori și sălbaticii nu pot să se integreze în el. Poate nu primesc suficiente granturi de la marele licurici ca să ducă cultura europeană pe noi culmi de împliniri mărețe. Să le dăm și lor un pic de salam cu soia, poate le accelerează tranziția…