o ţară ca un şpriţ de vară

Puciştii absurdistanezi sunt îngrijoraţi de imaginea externă a ţărişoarei. Nu în rândul căpşunarilor, că noi ne-am lămurit definitiv o dată cu reducerea secţiilor de vot atunci când panaramele sperau să modifice regula de organizare a referendumului încât gradul de participare să nu conteze. Aşa ajunseseră la 7 secţii în Italia, 4 în SUA şi 9 în Spania. Manevra nu a ieşit şi s-au văzut nevoiţi sa mărească cu orice preţ numărul ştampilatorilor, chit că noi nu am fost expuşi suficient la antene că să înţelegem de ce Băse cel rău trebuie demis cu câteva luni înainte de alegeri. În fond, mai mult decât cine votează, contează cine numără voturile, aşa că numărul secţiilor a ajuns la 53 în Italia, 21 în SUA şi 46 în Spania. Păcat. Chiar vroiam să stau juma’ de zi la coadă la consulatul din Milano ca să frânez un pic avântul revoluţionar al oligarhilor. Nu din dragoste de ţară, ci pentru că n-am scăpat încă de paşaport şi maghiarizarea Absurdistanului se poate lăsa cu limitarea circulaţiei prin ţările civilizate. Eniuei, puciştii m-au scutit de efort după ce au dat semne clare că se pregătesc de o fraudă cum n-a văzut Parisul.

Dar circul continuă. Ultimul număr fără plasă e scrisoarea ‘telectualilor savanţi către reprezentanţi ai UE pentru a le corecta imaginea greşită despre puci. Imaginea înainte de toate. Imago ante Pontas pre limba apărătorilor fervenţi ai valorilor europene. Grupul de oameni de bine se introduce astfel: “multi dintre noi nu sunt implicati in niciun fel in politica”. Lăsând la o parte ridicolul neimplicării în treburile cetăţii de către un cetăţean adult, afirmaţia intră în conflict cu conţinutul politic al scrisorii.

“E greu pentru noi sa vedem ca reprezentanti de seama ai Uniunii Europene
isi exprima pozitia ignorand un principiu fundamental al dreptului,
audiatur et altera pars. Aceasta pozitie nu a putut fi formulata decat
pe temeiul unor informatii inselatoare sau incomplete cu privire la
adevarata natura a situatiei din Romania.”

Curat intelectual, monşer. Cine nu e de acord cu savanţii e victima unor informaţii înşelătoare sau incomplete, altfel nu se explică. Sigur, ăsta e un gest de mărinimie pentru că explicaţia mai simplă e că politrucii UE sunt nişte tembeli. Şi ca să arate că sunt în stare să explice pe înţelesul europenilor cum stau în realitate lucrurile, ‘telectualii se lansează într-un discurs electoral:

“Guvernul Romaniei nu a mai raspuns in fata Parlamentului, asa cum se
intampla in toate statele democratice din Uniunea Europeana, ci in fapt
in fata Presedintelui, ca in Federatia Rusa.”

Rusia, maică! RUSIA!!!

“In consecinta, asa cum a recunoscut-o Curtea Constitutionala,
suspendarea Presedintelui este conforma cu Constitutia Romaniei si
urmeaza sa fie confirmata sau nu de un referendum national, organizat
deasemenea in strictul repect al legii.”

A, atunci e totul în regulă. Totuşi, parcă ziceau puţin mai sus că “Curtea Constitutionala nu este parte a sistemului judiciar independent
din Romania. Este vorba de o institutie unde numirile se fac politic si
care are ca unica vocatie arbitrajul in chestiuni constitutionale”
. O fi vreo confuzie la departamentul de P.R. al savanţilor şi nu s-a stabilit dacă Curtea Constituţională e bună sau rea. Există şi alte confuzii, în privinţa tonului adoptat de ‘telectuali, de exemplu:

“A fost poate o eroare de exprimare, dar cum sa lasam soarta tarii noastre in asemenea maini?”
“cetatenii obisnuiti ai Romaniei au devenit tot mai ingrijorati de
actiunile intreprinse de Presedintele Basescu si de apropiatii sai”
“Presedintele insusi a asumat un rol executiv direct cand a initiat
taieri salbatice ale salariilor si pensiilor, fie ca era vorba de
profesori, de militari, de cadre medicale, de judecatori si funcionari
publici, decimand astfel clasa mijlocie in formare”

Limbaj de campanie electorală la Slobozia. La fel cum nu explici populimii că un stat care cheltuieşte de două ori mai mulţi bani decât încasează la buget va fi nevoit să taie, mai devreme sau mai târziu, cheltuielile, nu stai să explici mărunţişuri din astea oficialilor UE. Că sunt şi ei oameni simpli. Apropo, ia să băgăm şi nişte acuze de vină prin asociere, ca să se lămurească complet:

“Poate inca si mai ingrijoratoare au devenit manifestarile de intoleranta
printre sustinatorii Presedintelui. Lideri ai partidului care il
sustine au declarat ca minoritatea Roma din Romania este “genetic
programata” sa incalce legile.”

Naşpa, n’est-ce pas? Lovitura de graţie, însă, e reacţia societăţii civile care dovedeşte cu vârf şi îndesat că Băse e rău. Altfel de ce ar fi ieşit lumea în stradă să se bată cu jandarmii? Păi nu?

“Acestea sunt doar cateva dintre evenimentele recente care au facut sa
explodeze in iarna trecuta demonstratii civice in peste 60 de orase ale
Romaniei. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea
romaneasca refuza intoleranta si discrepantele economice din ultimii
ani.  Speram cu toata sinceritatea ca acest referendum va dovedi ca
idealurile democratice au radacini adanci in societatea romaneasca, sunt
vibrante si pline de viata.”

Păi da. Societatea absurdistaneză multilateral dezvoltată vrea mai mulţi bani de la stat şi Victoraş e omul care îi face pe plac. Înflaţia nu îngrijorează pe nimeni, pentru că oamenii de bine nu-şi bat capul cu economia şi istoria. Inefabilul şi metafizica să trăiască.

One thought on “o ţară ca un şpriţ de vară

  1. ai vazut ce nume sunt la lista de semnaturi? 1 & 1. astia or fi intelectualii pesedaci, sau uslasi, ca na, tb sa aiba si ei asa ceva (ce cauta AP Iliescu in gasca aia, nu inteleg!)
    pesedacii sunt doar cu inefabilul (nu vrem kent nu vrem valuta…antonescu e barbat bine, uite ce albastri ochi are). cu metafizica sunt aialalti, caci cu ea ajungi numai la concluzii de dreapta. inefabilul este populist si un pic ca la colhoz, la gramada, mai mahala. nu vrem kent/nu vrem valuta – pe toate in acelasi timp daca se poate.

    oricum, ambele gasti de telectuali s-au compromis pentru 3 generatii.

    mai e o solutie cu votul de duminica – mergem sa il anulam. la km pe care tb sa ii facem pana la consulate, si portarul merita o stampila pe frunte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s