Leana e de vină

Partidul politic e o formă de asociere prin care oameni cu idealuri comune încearcă să ajungă la putere pentru a le pune în aplicare. În mai toate sistemele politice, partidele au reuşit să elimine aproape complet orice alte căi de acces la putere. Dacă vrei să administrezi un oraş, un judeţ, o ţară, trebuie să intri într-un partid. O dată intrat, ai făcut deja un compromis acceptând un set de idei cu care nu eşti de acord doar pentru că restul la care subscrii ţi se par mai importante. În interiorul partidului nu se aplică reguli democratice. Cine aduce mai mulţi bani (indispensabili în campania electorală) are o influenţă mai mare. “Disciplina de partid” justifică oprimarea oricărei tentative de a gândi cu propriul creier şi de a-ţi exprima concluziile în public. O dată devenit membru, ţi se cere să vorbeşti cu vocea partidului pentru că altfel creezi conflict intern şi ajuţi inamicii. Dacă nu faci parte din micul grup care decide linia partidului, n-ai decât să încerci să ajungi acolo sau să taci din gură.

Lucrurile astea sunt arhi-cunoscute de cei ce activează în politică. Nici unul dintre ei nu e naiv. Nici unul nu e nevinovat. Nici măcar Marius Oprea care acum spune lucruri trăznite de genul “eu nu demisionez din PNL. Sa demisioneze conducerea”. Ca şi cum PNL-ul ar fi o entitate separată de “conducerea PNL”. Ca şi cum partidul ar fi bun, drept şi frumos, iar oamenii care îl conduc poartă toată vina pentru temporara înfrăţire cu dracul. Am mai întâlnit patologia asta logică undeva – în apărarea naţional-comunismului prin mutarea responsabilităţii pe capul lui Ceaşcă şi a academicienei. Din fericire prostimea începuse să strige “jos comunismul” iar nea Nelu a fost nevoit să schimbe discursul. Oprea ştie, pentru că e istoric, dar asta nu-l împiedică să facă pe mironosiţa ajunsă din greşeală în strip-club – “eu sunt un simplu membru in partid” şi “acum eu ma trezesc ca sunt aliat cu Vadim. E mai rau decat cu Voiculescu”. Lui, istoricului faimos care şi-a pus numele în slujba partidului, i se întâmplă lucruri asupra cărora nu are control. Alianţele cu securişti, turnători şi neo-comunişti sunt ca ploaia – inutil să se opună. Mai bine deschide umbrela, dă un interviu şi poate dormi liniştit. Nu e vina lui. El e un simplu membru. Un biet om supt vremi. Iar dacă partidul îl dă afară din cauza indisciplinei, va deveni brusc o victimă. Un dizident care apăra idealul dreptei interbelice dar a fost ciuruit de mişei…

4 thoughts on “Leana e de vină

  1. marius oprea…complicat.
    nu stiu cand MO a devenit membru PNL, dar cred ca are de-a face cu infiintarea IICMER.
    deci povestea lui Oprea despre infiintarea IICMER-ului, tranformat acum in ceva penibil, e cam asa: cica s-ar fi dus la Cotroceni si ar fi inaintat o propunere pt. infiintarea institutului. s-a reintors si acelasi consilier care i-a luat cererea i-ar fi spus ca Base nu e interesat de asa. acum…nu stiu daca Base chiar a citit acea cerere, nu stiu ce s-a discutat in cancelarie, nu stiu nimic din astea. MO nu spune nimic, si nici din partea cealalta nu e nicio info de care sa stiu.
    MO s-a dus cu aceeasi cerere la Tariceanu, care a zis imediat “da”. Ei, acest “da” nu cred ca a fost dat aiurea.

    MO a mai facut niste greseli – una ar fi fost cu cartea despre Base – a fost chiar atat de important in ierarhia secu incat sa te ocupi de el?
    S-a terminat domnia lui Baselu ca sa te ocupi cum tre de el, dpv istoric?
    Mai mult, are cel putin articol scris in Obs Cult, tot despre Base, in care e preocupat ca base … a facut comert cu blugi. asa, si?
    ce are asta cu crimele comunismului?

    pe de alta parte, MO e unul din f. putinii care s-au ocupat serios despre crimele comunismului – obiectiv, masurabil, cantitativ etc. Daca stim mai mult acum despre Secu si ce a fost in anii ’50 e si datorita muncii lui.

    si mai e o chestie: nu e singurul cercetator, “intelighentsia” in sensul bun al cuvantului care a putut face ceva pt. ca s-a inscris intr-un partid. e vorba de nenorocitul de acces la bani.

    MO imi pare mai mult un exemplu al tragicului romanesc.

  2. Intenţia mea nu e să fac character assassination, ci să arăt cu degetul ce e putred în povestea asta. Marius Oprea poate să fie un oportunist lipsit de coloană vertebrală şi în acelaşi timp un istoric de valoare care să fi contribuit la dezgroparea crimelor comunismului.

    Se poate să fie o legătură sub forma unui trade-off, dar efectele negative ale pactului cu PNL-ul depăşesc sfera personală. Faptul că PNL mai primeşte în ziua de azi voturi după disocierea spectaculoasă dintre doctrină şi acţiuni se traduce în vremuri grele pentru câteva milioane de oameni.

    Hai să ajugem “ad hitlerum”, că tot e la modă în politica absurdistaneză: Ferdinand Porsche a fost în acelaşi timp un inginer foarte bun şi un aliat al lui Hitler în tentativa de a cuceri lumea. Poţi spune că mâinile pătate de sânge anulează meritele tehnice? Sau că geniul justifică ascunderea sub preş a crimelor?

  3. stefan, nu cred ca e un oportunist devertebrat. e prea vocal, prea slobod la limba – prea independent in gandire, prea “stiintific”. in +, mai stiu si cazurile altora, fortati mai pe fata, mai sugerat, sa se apropie de … acelasi PNL.

    nu, una nu justifica/anuleaza. ai dreptate. un exemplu mai bun cred ca ar fi Mircea Eliade – oportunism politic si om de stiinta exceptional.

    argumentul ad hitlerum e totusi prea tare pt. situatia de fapt.
    dar situatia lui MO, in principiu,ma deranjeaza si pe mine. si nu trebuia sa compare Voiculescu cu Vadim. nu e de comparat. e de refuzat.

    nu au bani, mai, asta e adevarul – sursele de bani sunt putine si perfect controlate. oameni f. verticali si profesionisti sunt adusi incetul cu incetul la ordine. mai cu frumos, mai cu biciul, mai cu presiune…e tragic. repet, nu e numai MO in barca asta. MO e unul din cei mai vizibili.stiu si altii – mai tineri decat el in situatii similare:(

    si mai e ceva cu acest PNL – se impauneaza cu “inaintasii” si vezi tu e optiunea digerabila pt. intelighentsia. e o ciocolata mai rafinata…dar cu aceeasi cacao luata cu japca din aceleasi locuri.

  4. inca ceva – nu poti face dezgroparea si analiza comunismului/crimelor secu la nivelul lui MO daca esti devertebrat a priori.
    citeste-i cartile/rapoartele. nu face rabat de la calitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s