paese di santi, poeti e imprenditori

Continuu să mă mir de spiritul antreprenorial al italienilor în condiţii fiscale foarte ostile. Citatul ăsta de pe un forum de profil rezumă foarte frumos situaţia:

in italia l’impresa individuale non esiste.. come inizi hai già un
socio occulto (mica tanto poi) chiamato fisco, che ti prende il 50% dei
tuoi guadagni e se ne frega delle perdite (in spregio del divieto di
patto leonino), e se non guadagni, se li inventa lui e te li porta via
ugualmente.

În Italia nu există întreprinderea individuală… de cum începi ai deja un asociat ascuns (nu foarte tare) numit fisc care îţi ia 50% din câştiguri şi i se fâlfâie de pierderi (în ciuda interzicerii pactului leonin) iar dacă nu ai câştiguri le inventează şi îşi ia oricum partea

Nişte explicaţii:
– “impresa individuale” e cea mai simplă formă de a te constitui într-o persoană juridică. Persoana fizică care face chestia asta răspunde cu propriile bunuri de falimentul firmei şi nu are nevoie să depună capitale sociale uriaşe ca pentru un SRL sau SA.
– fiscalitatea e de regulă în jur de 55% din profit (deci fără a lua în considerare TVA-ul) şi în unele domenii de activitate poate să ajungă la 66%. Deci oamenii lucrează mai mult de jumatate din timpul lor pentru stat. Oare în feudalism care era procentul de muncă datorat de pălmaş baştanului?
patto leonino e denumirea unui acord prin care un partener e exclus de la suportarea pierderilor (sau împărţirea profitului) şi e interzis de codicele civil italian
– statul face în fiecare an studii de piaţă şi îţi spune care ar trebui să fie câştigul tău minim (raportat la media câştigurilor din domeniul tău de activitate). Nu-l interesează detalii specifice sau (în cazul unei persoane fizice autorizate) faptul că nu lucrezi full-time, ci dacă eşti sub pragul ăsta te impozitează în funcţie de minimul ipotetic. De unde scoţi tu banii ca să plăteşti e treaba ta. Fiscul presupune pur şi simplu că tu de fapt ai ascuns veniturile şi vrea să-şi ia dreptul fără să se complice cu anchete şi procese.

Cum supravieţuiesc (şi de foarte multe ori înfloresc) firmele italiene în condiţiile astea? Făcându-se toţi vinovaţi de fraudă fiscală. Cine îşi permite să facă inginerii financiare complicate îşi face puncte de lucru în paradisuri fiscale şi direcţionează banii acolo. Cine e mic şi vai de el se mulţumeşte cu dubla contabilitate furând înapoi de la stat roadele propriului efort. Cam ca ţăranii de pe vremea colectivizării.

În timpul ăsta statul se comportă ca un şmecheraş de cartier care face bani din taxe de protecţie şi îi cheltuieşte pe prostii: trenuri de mare viteză care sunt prea scumpe pentru navetişti, un pod imens unde bacul acoperă deja necesitătile, multe maşini de serviciu pentru bugetari, salarii imense în administraţia publică, etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s