un experiment cultural mare cât o ţară

De la teatrul absurdului la comedia populară, Absurdistanul dovedeşte că cultura se poate trăi în viaţa de zi cu zi, anulând mofturile mic-burgheze ale celor care încearcă să o ridice pe un plan superior.

7 thoughts on “un experiment cultural mare cât o ţară

  1. Ete chichi. Dacă omul n-avea pix, nu era nimeni dator să-i dea. Acuma, şi dacă ţi-ai uitat pixul acasă, e tot vina “la romanika”.

  2. Eram in Spania anului 2003. Terminasem conferinta, voiam sa trimit posterul acasa, ca sa scap de el, mai stateam inca 1 saptamana la conchistadori.
    Ma duc eu ca o floare la echivalentul spaniol al Postei Romane, cu posterul in brate. Aveam pix, ce-i drept.
    Stau la coada, ajung si eu la ghiseu, unde cele doua doamne se uitau la mine ca la un lunatec. Eu voiam sa trimit posterul, ele nu stiau prea bine engleza. Long story short, ele mi-au adus un tub standard pentru foaia aia de hartie glossy, ele mi l-au impachetat, ele mi-au completat corect formularul. Fara fitze, fara mistouri groase, fara aere. Am platit ce era de platit, “gracias, hasta luego” si gata.

    Si da, sunt pixuri disponibile pentru completat formularele, legate cu “lantul”, sa nu le fure golanii.

    Faza a la romanika, pe langa atitudinea cucoanei, este cea cu cautatul codului destinatarului. Bre, nu s-a auzit pe acolo de computatoare si de baze de date care sa iti dea codurile necesare pe oras si strada? Nu clientul trebuie sa caute asta in ceasloave soioase, ci totul se poate rezolva de la ghiseu. Rapid, eficient, elegant.

  3. ba, vlad, s’avem pardon, erau extrem de datori sa ii dea pix, si nu numai. daca tu ca institutie soliciti completare de formulare pe hartie, trebuie sa oferi tot, formularul, pixul, si ce-o mai trebui. stiu, romanii pleaca cu pix cu tot acasa, dar exista, inca din secolul XII in alte parti, pixuri legate de tejghea/masa cu un lanţ., cum zice si we (lasand la o parte faptul ca in ziua de azi productia masiva de pixuri e tare ieftina, si posta romana si-ar putea permite pixuri “libere”, cu mesaje promotionale pe ele, numere de telefon, mai stiu eu ce).
    mie mi s-a intamplat si mai rau, dupa ce am completat un cacat d’ala de formular (pe care tipa l-a bagat direct in calculator in fata mea), mi s-a zis ca nu e bine, ca e completat cu pix rosu si ca sa il rescriu. asa ca m-am dus a doua oara sa caut un pix pe la tarabele de ziare din zona, ceva mai departe de data asta, ca taraba cea mai apropiata nu avea decat pixuri rosii. in fuga mare pe 30 grade celsius, ca inchideau de pranz.

    asta tine de eficientizarea procesului, nu de clienti cu fiţe. numai ca in “romanika” nimeni nu este interesat in nici o eficientizare, ci doar in power-relationships banale (tejgherista de la posta e mai interesata in gadilarea orgoliului personal de control-over-the-customer, i-ve-got-the-power, iti-fac-o-favoare decat de altceva). astea sunt mentalitati recogniscibile la nivel macro, de natiune, nu numai la nivel individual.

  4. Dom’le, e război. Poştăriţele nu sunt dracul împieliţat, dar trebuie să fie extrem de dure dacă nu vor să fie linşate. Pentru că ăsta e reflexul. Nervii sunt întinşi la maxim. Ca rezident, era să fiu linşat de mai multe ori (o dată de o şatră întreagă, pentru că intrasem într-o încăpere, la camera de gardă, unde era o coadă uriaşă, şi io aveam treburi medicale, nu vroiam să mă internez). Sigur că lucrurile nu sunt deloc în regulă, sigur că trebuie să fie pix legat de masă (şi ăla se fură, staţi liniştiţi). Ce vreau să spun e cu totul altceva. Că baricada nu e reprezentată de tejghea. Taberele nu împărţite astfel. Nu suntem noi vs poştăriţele, noi vs doctorii, noi vs funcţionari de tot felul. De fapt, suntem fix în aceeaşi oală. Şi cu cât mai repede ne dăm seama, şi ne dăm mâinile, în loc să ne dăm în cap, cu atât mai bine.

    P.S. Un zvon mi-a trecut pe la ureche, că împricinatul s-ar implica în apariţia unui sindicat al medicilor.

  5. Vlad, cred că te-ai obişnuit cu răul şi acum îţi aperi ţara şi nevoile şi neamul. Nu e deloc normal să fii tratat cu ostilitate de un funcţionar. Nu e normal să te enervezi de fiecare dată când intri în contact cu un om plătit de la buget care crede că-ţi face o favoare dacă te bagă în seamă.

    Nu există deja sindicate medicale? Sau sunt şi ele din familia celor cu şefi sindicali premiaţi cu locuri în parlament?

  6. . Nu suntem noi vs poştăriţele, noi vs doctorii, noi vs funcţionari de tot felul. De fapt, suntem fix în aceeaşi oală. Şi cu cât mai repede ne dăm seama, şi ne dăm mâinile, în loc să ne dăm în cap, cu atât mai bine.

    Exact! suntem noi versus romanika (i.e., mentalitatea romaneasca, care permeaza toate straturile si categoriile sociale. statistic vorbind, evident)

  7. Ştefan, în momentul de faţă NU există în România un sindicat activ doar al medicilor. Există Sanitas, care este un sindicat al lucrătorilor sanitari, de la infirmieri la doftori, dar care are mai mult grija “personalului mediu”, şi din vina doctorilor, care nu se implică în el.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s