io so’ io

Il marchese del Grillo e în primul rând recitalul superb al lui Alberto Sordi în rolul unui nobil pus pe şotii. Roma începutului de secol XIX oferă suficientă agitaţie pentru a plămădi povestea inspirată de legende urbane şi vagi referinţe istorice. Statele papale (în care se folosea ghilotina pentru a executa pedepsele capitale) erau invadate de Napoleon şi prin urmare pline de franţuji atei şi egalitarişti. Ca să nu mai vorbim de scandalosul spectacol de operă franţuzească în care rolurile femeilor erau jucate de … femei (amuzantă reacţia castraţilor, BTW).

Marchizul nu avea nimic de făcut cât e ziua de lungă astfel că a devenit farsor de profesie. Critica la adresa familiei nobiliare e dură. Poate uşor exagerată când marchizul însuşi devine vocea care condamnă structura socială. Poziţie contradictorie cu acţiunile nobilului care se amestecă cu plebeii doar ca să se distreze şi când are vreo problemă o abordează în linia “ma tu sai chi sono io?“.

Cinematografia e surprinzător de bună pentru un film făcut în ’81. Regizorul Mario Monicelli e probabil mai puţin cunoscut în afara Italiei, dar are o filmografie impresionantă la care voi reveni. În cazul de faţă a avut inteligenţa să construiască filmul în jurul lui Sordi – un actor care se simte a suo agio în Roma natală, vorbind un savuros dialect roman şi interacţionând foarte natural cu celelalte personaje. Intonaţia, exclamaţiile, micile punţi lingvistice între replici, mimica cărbunarului beţiv (sosie a marchizului) sunt aproape perfecte. Singura problemă e de ordin tehnic şi e de fapt problema  cinematografului italian din toate timpurile – dublarea vocilor cu sincronizare deficitară şi în ultimul timp folosirea altor actori decât cei de pe ecran.

De văzut, de ascultat, de analizat.

2 thoughts on “io so’ io

  1. o comedie de monicelli pe care as revedea-o ORICIND este ‘i soliti ignoti’ – o minune!

    si apropo de voci: in ‘il ciclone’ (regizat de unul pieracioni – nu stiu daca l-am scris corect…), m.m. este doar vocea unui bunic nonagenar pe care nu-l vedem niciodata; bunicul locuieste la tara, intr-o casoaie in fundul unei curti, nepotul trece prin fata portii si-l intreaba ce mai face – gen mai traieste? ;P -, iar bunicul striga dinauntru, in dialect toscan: ‘va bene’ – sau ceva de genu :))

    dar n-am inteles ce ai vrut sa zici prin ‘Cinematografia e surprinzător de bună pentru un film făcut în ‘81.’ – ??

  2. Aşa e, “I soliti ignoti” e aproape perfect. Monicelli a reuşit chiar performanţa de a-l arăta pe Totò fără maimuţăreala de cabaret popular la care a apelat mult prea des.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s