eluana super partes

Eluana Englaro a avut un accident de maşină în 1992, la vârsta de 22 de ani. A fost resuscitată de urgenţă însă a intrat în comă şi apoi într-un status vegetativ cronic în care a rămas până astăzi. Tatăl ei a făcut demersuri legale pentru întreruperea alimentaţiei artificiale care ar avea drept consecinţă moartea fetei. După multe eforturi a reuşit să obţină o sentinţă favorabilă şi în momentul de faţă Eluanei i se micşorează treptat cantitatea de alimente şi lichide administrate la o clinică din Lecco. Cred că vă imaginaţi ce scandal s-a iscat în Italia pe tema asta şi cât de dificile sunt temele aduse în prim-plan…

Să începem cu începutul. Resuscitarea cardio-pulmonară a unei tinere paciente cu poli-traumatism. Beneficiul e clar – prelungirea vieţii, unul din scopurile principale ale medicinei. Riscurile minore legate de proceduri se traduc în coaste rupte, arsuri, vânătăi, irosirea resurselor, etc. Riscurile majore sunt evoluţia către o comă ireversibilă care presupunem că nu e benefică nici pacientului şi nici familiei; grave sechele motorii şi cerebrale care pentru unii pacienţi sunt mai dureroase şi umilitoare decât moartea; agresiunea inutilă şi lipsită de respectul cuvenit unui muribund.

De cele mai multe ori beneficiul depăşeşte riscurile şi majoritate oamenilor sunt de acord că trebuie făcut orice efort pentru a le salva viaţa, însă ne interesează acum cele câteva cazuri în care primează consecinţele negative. Bătrânii au o probabilitate mai mică de supravieţuire şi o life expectancy foarte mică chiar dacă resuscitarea are succes. Riscul sechelelor majore e ridicat şi e în general acceptat faptul că demnitatea unei morţi naturale survenită la vârsta potrivită e de preferat tentativelor eroice de salvare. Toate astea se traduc de regulă printr-o neîncepere a resuscitării sau o durată şi o intensitate scurtată a tentativelor de reanimare. Decizia o ia echipa responsabilă de caz în funcţie de fiecare situaţie în parte şi nu se scandalizează nimeni.

Pentru că am amintit de durata resuscitării e bine să ne uităm puţin la aspectul statistic. Probabilitatea de succes a intervenţiei scade iar riscurile cresc pe măsură ce trece timpul. Deci timpul e duşmanul numărul unu. Cu cât se începe mai repede şi durează mai puţin cu atât mai bine. Daunele permanente încep după aproximativ 5 minute de hipoxie cerebrală (interval care poate să crească în caz de hipotermie) şi aspectul ăsta e luat în considerare în decizia de resuscitare. Durata reanimării însă nu e aşa de clar cuantificată. Se ştie din experienţă că marea majoritate a cazurilor favorabile au avut nevoie de o reanimare scurtă în timp ce poveştile de succes după 1-2 ore de masaj cardiac extern sunt anecdotice. Aici ajungem la partea rece, economică, a procesului. Resursele sunt limitate şi risipa lor în numele luptei poetice cu moartea nu e întotdeauna posibilă. Aici intervine un triaj explicit sau implicit al cazurilor în care se fac eforturi mai mari decât în mod normal. E vorba desigur de pacienţi tineri pentru care moartea e o tragedie mai mare, personalităţi care atrag atenţia întregii opinii publice şi de rude unde salvatorul nu poate să-şi păstreze obiectivitatea.

Cazul Eluanei s-a încadrat probabil la capitolul ‘măsuri eroice’ (termenul “eroic” în contextul ăsta se referă la măsuri cu mult peste normă) şi s-a lăsat cu o evoluţie nefavorabilă. Un risc luat în calcul şi acceptat pentru că orice şansă de a salva o tânără de 22 de ani merită fructificată, oricât de mică ar fi. Coma a evoluat şi ea nefavorabil, cu o evoluţie într-un status vegetativ persistent care se traduce în prezenţa unor funcţii bazale (autonomie respiratorie şi circulatorie, termoreglare, cicluri veghe-somn) şi absenţa funcţiilor cerebrale superioare (probabil tot ce considerăm activitate intelectuală: conştienţă, gândire abstractă, interacţiunea cu mediul înconjurător, etc.). Supravieţuirea e posibilă doar cu ajutorul alimentaţie artificiale (sondă nazo-gastrică sau gastrostoma – deschiderea stomacului prin peretele abdominal pentru un acces facilitat) şi al terapiei antibiotice pentru frecventele infecţii asociate repaosului prelungit la pat. E nevoie şi de mobilizarea pasivă a muşchilor şi articulaţiilor pentru a încetini procesul de atrofie musculară, schimbarea periodică a poziţiei pentru a evita escarele (leziuni survenite în urma compresiunii ţesuturilor moi la contact cu punctele de sprijin), etc.

Prognosticul se înrăutăţeşte pe măsură ce timpul trece. Majoritatea pacienţilor care îşi revin o fac în primele 6 luni. După un an probabilitatea e extrem de mică. Propunerile terapeutice sunt modeste, cu câteva medicamente care sunt încă în primele faze de evaluare şi stimularea electrică a creierului cu electrozi implantaţi chirurgical (voodoo style). Deci în afara situaţiei în care pacienţii sunt folosiţi pe post de cobai în căutarea unor terapii nu are rost să fie menţinut suportul vital după un an. Problema e că din punct de vedere legal nu sunt morţi şi întreruperea alimentaţiei/tratamenului e văzută ca o crimă. Din punct de vedere etic şi religios situaţia e complicată. Pe măsură ce medicina avansează vom fi capabili de prelungirea marcată a stărilor vegetative dar este corectă o asemenea practică dacă nu sunt şanse de recuperare? E o crimă să laşi natura să-şi urmeze cursul când măsurile artificiale eşuează? Ne permitem ca societate să susţinem efortul financiar şi uman presupus de creşterea numărului de legume?

Sper că e clar de ce demersul tatălui nu e deloc deplasat. Şi-a văzut fiica transformată într-o legumă fără şanse de recuperare şi a ajuns să se întrebe “până când?”. A ales calea cea mai dificilă – modificarea cadrului legal astfel încât să-i permită întreruperea alimentaţiei – şi după ani şi ani de chinuri a reuşit, ajutat şi de o declaraţie a Eluanei de când şi-a vizitat un prieten într-o situaţie asemănătoare. Văzând cum e manipulat şi având oroare de ideea că nişte străini îi ating corpul, bagă tuburi, ace, etc., a zis că mai bine moare decât să ajungă în situaţia asta. Sigur, poate să fie prostia caracteristică vârstei, dar validitatea legală rămâne.

Ecourile politice şi mediatice sunt o cu totul altă poveste. Presa arată de fiecare dată poze ale Eluanei de când avea 22 de ani, era frumoasă şi surâzătoare. Nimeni nu vrea să vadă cum arată acum deşi se discută despre salvarea vieţii ei. Catolicii militează pentru menţinerea vieţii cu orice preţ iar politicienii de dreapta profită de situaţie pentru a testa limitele sistemului. După ce măsurile legale împotriva unei hotărâri a curţii  de apel din Milano au eşuat, au început şicanele pe linie administrativă. Spitalele au fost ameninţate de minister cu măsuri represive dacă acceptă să o transfere pe Eluana în vederea suspendării alimentaţiei. Vorbim de reducerea fondurilor şi concendieri. Atmosfera în Lombardia e foarte mult influenţată de organizaţiile catolice. E foarte greu de exemplu să obţii o reţetă pentru pilula abortivă sau să faci un avort, pentru că medicii au dreptul de a refuza anumite proceduri în numele obiecţiei de conştiinţă. Nu e un lucru rău per se, însă unii dintre ei adoptă poziţia asta pentru a se integra în colectiv şi a-şi uşura accesul ierarhic nu din convingeri personale.

Toate astea au dus la 6 luni de tărăgănări în aplicarea deciziei judecătoreşti din motivul că nu se găsea o structură dispusă să accepte pacienta. Tatăl fetei a fost nevoit să acţioneze în judecată provincia pentru a obliga autorităţile să colaboreze. Când a reuşit în sfărşit să o transfere (cu tot circul aferent – protestatari în faţa ambulanţei care o ducea de la o instituţie condusă de călugăriţe la clinica din Lecco) primul-ministru Berlusconi a avut ideea de a da o ordonanţă de urgenţă prin care să interzică întreruperea alimentaţiei şi lichidelor în sistemul sanitar. Lege pentru o singură persoană, desigur. Preşedintele nu a promulgat-o şi ne aflăm acum în conflict constituţional. Berlusconi a zis că dacă constituţia nu-i permite să o salveze pe Eluana atunci va schimba constituţia prin referendum. Între timp a împins legea în regim accelerat în parlament. Azi e şedinţă extraordinară pentru votarea legii şi probabil un punct de referinţă în procesul lent dar sigur de slăbire a democraţiei italiene. Fără mare legătură cu Eluana…

later edit: uitasem să amintesc un argument al lui Berlusconi pentru demersul lui absurd: Eluana e vie şi trebuie menţinută în viaţă pentru că poate să facă… copii.

last edit: gata. A murit de insuficienţă respiratorie înainte ca alimentaţia şi hidratarea să fie suspendate complet.

One thought on “eluana super partes

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s