il paese delle meraviglie

Licio Gelli e probabil cel mai influent personaj din politica italiană. Un fascist care a schimbat macazul doar în ultimul moment, când era clar cine urma să câştige, a devenit dupa război un apropiat al serviciilor secrete americane şi engleze. Probabil pentru că partizanii erau în mare majoritate comunişti şi deci de partea greşită a războiului rece. În ’70 a fost implicat într-o tentativă de lovitură de stat care se pare că n-a primit aprobarea americanilor (era o chestie interesantă, cu asasini mafioţi care l-ar fi omorât pe şeful poliţiei, Gelli & co. l-ar fi răpit pe preşedinte iar alţi complotişti ar fi ocupat televiziunea, câteva ministere şi i-ar fi deportat pe parlamentarii obraznici). Problema era că americanii ar fi vrut un creştin-democrat onorabil ca Giulio Andreotti în fruntea puciului şi nu nişte fascişti, dar acesta nu a vrut să se implice.

Anyway, Gelli era în miezul acţiunii. Om extrem de orientat intrase în ’65 într-o lojă masonică secretă botezată P2 (Propaganda Due). Loja făcea parte din Marele Orient Italian, deci nu era de capul ei. Doiul din nume e din cauză că a mai existat o lojă numită Propaganda care fusese dizolvată în 1925 din motivul incompatibilităţii (oh, the irony…) dintre fascism şi masonerie. Scopul organizaţiei era scopul însuşi al francmasoneriei modernă – punerea în contact a oamenilor care contează politic şi economic. Un sistem de pile-cunoştinţe-relaţii pentru barosani. P2 a reuşit să atragă în rândurile sale numeroşi bancheri, poliţişti, magistraţi, jurnalişti şi politicieni. Pe lista membrilor, făcută publică la un moment dat, se mai aflau şefii serviciilor secrete (toţi), comandantul gărzii financiare, militari, prefecţi, funcţionari, etc. Măsura succesului e dată şi de faptul că 4 membri au ajuns miniştri, 44 parlamentari şi unul prim-ministru (ăla mic şi chelios care se joacă de-a “cucu-bau” cu Angela Merkel).

Cum-necum, Gelli a ajuns Maestru Venerabil şi probabil din cauza legăturilor peste ocean (masonii americani erau foarte influenţi) a ajuns să controleze P2. Sub conducerea lui s-a sărit serios calul (asasinate, şantaj, etc.) aşa că în ’76 au fost suspendaţi din Marele Orient. Vă daţi seama unde-i durea de chestia asta. Între timp oamenii se extindeau în America de Sud unde erau o grămadă de vaci de muls. Gelli însuşi s-a refugiat în Uruguay când s-a împuţit treaba în ’81 (anchetele din cazul Sindona – un sicilian “răpit” din SUA care de fapt îşi făcea de cap prin Italia – au dus la eliberarea unui mandat de arest pe numele venerabilului). În cursul unei percheziţii la o vilă a bătrânului tartor a fost găsită lista cu numele membrilor şi Planul de renaştere democratică – un document programatic de care ne vom ocupa într-un episod viitor.

3 thoughts on “il paese delle meraviglie

  1. Miiisto!
    tu ai pus cap la cap toate astea? sau ai vreo sursa prima?
    mai frate, complotismul de sorginte borgia si de medici inca nu a murit. la naiba, ca si teodoric a avut probleme cu ei, ca de aia a dizolvat Senatul Roman.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s