turtles all the way down

The Passenger e cel mai lent film de acţiune la cele 2 ore ale sale (director’s cut era de vreo 4 dar nu a fost difuzată) şi totuşi nu e deloc plictisitor. Probabil pentru că acţiunea e doar un pretext pentru cinematografie şi rafinamente filosofice. E genul de film care-ţi lasă timp de gândire şi nu te asaltează cu dialoguri. Penultima scenă, studiată şi azi la academiile de film, e o superbă realizare tehnică (lăudat fie Antonioni) şi o nesfârşită sursă de interpretări. Cele mai fanteziste vorbesc despre o alegorie mesianică, dar – între noi fie vorba – prefer existenţa paralelă a explicaţilor multiple şi de multe ori banale. C-aşa-i în artă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s