în mare linişte

M-am simţit direct vizat de articolul Zazei pentru că port pantaloni şi nu nişte izmene scurte din mătase. La fel ca revoluţionarii franţuji sunt şi eu o sărăcie, un mârlan, un egalitarist, fraternitarist, libertarianist care vrea să taie capul nobilimii şi să instaureze dictatura proletariatului. Un blogcultist, ce mai…

“Alş face pe nebunul? Foarte bine, înţeleg că atitudinea asta nu
coafează pe toată lumea. E o ţară liberă şi se putea opri chestia asta
dacă nu convine cu un cold shoulder treatment.”

Free country? Serios? Blogocubul e legat de glie? Şi eu care credeam că e o moşie personală de biţi care circulă printr-o serie de tuburi. Foarte interesantă ideea de libertate şi free speech (doar o aluzie) din partea cuiva care susţine sus şi tare că “this is no democracy” şi înfierează orice comentariu care nu-i place, banează în stânga şi dreapta dar îşi permite să scuipe liniştită când e “în deplasare”. O măsură dublă care se aplică şi în cazul poluatorului bloghistic ALŞ. Trebuie deci să-l lăsăm în pace pentru că îi gâdilă ei urechile în mod plăcut iar când încercăm să dialogăm cu domnul Goe să nu o facem “3 contra 1” că nu e cavaleresc.

În continuare nu se pierde timpul cu argumente la obiect pentru că sunt “ireconciliabile” şi se trece la frivolităţi de genul “Da’ voi n-aţi obosit, măi oameni buni?” şi la autovictimizarea intelectuală “mie mi-au curs destule în cap de la diverse etaje, numai pentru că am avut un alt punct de vedere”. Vai, ce păcat că acel punct de vedere nu a ajuns la prostime din cauză că posesoarea a decis că e o pierdere de timp şi de fiecare dată când ne fericeşte cu nişte cuvinte ne aminteşte ce inutil e întregul exerciţiu şi îşi promite că e ultima dată când se coboară la nivelul nostru.

Aflăm apoi că agitaţia noastră fictivă nu are efecte în “lumea reală” care seamănă cu o bursă de mărfuri combinată cu ştirile de la ora 5. Ni se dă şi alternativa onorabilă dacă chiar ne pasă de ceea ce ne pasă: să ieşim din spatele calculatoarelor. Honey, you’re doing it all wrong. E mai bine dacă stai în faţa monitorului, în faţa tastaturii iar calculatorul îl pui unde vrei. Nu eşti obligată să stai “în spatele” lui. Când o să creşti mare şi o să te adaptezi mediului în care publici vei vedea că e inutil să te agăţi de asteriscuri livreşti şi să respingi hipertextul ca pe o invenţie diabolică. Internetul facilitează curgerea informaţiei şi e chiar onorabil să o accesezi în numele celui mai onorabil ideal uman: cunoaşterea de dragul cunoaşterii.

Interesantă sugestia finală că noi, umili pălmaşi pe tastaturile lumii, ar trebui să scriem scrisorele la Dilema şi să umplem programul oricum încărcat al secretarei care e ocupată să transcrie articole produse la maşina de scris cu mândrie conservatoare de angajaţii trustului. No mercy for the little people…

44 thoughts on “în mare linişte

  1. Foarte amuzantă producţia. Mă întreb oare de ce nu s-a suflat o vorbă despre frumoasa şi miezoasa iniţiativă arheologică: de cea mai ordinară speţă posibilă.

    Talk to the hand, really. Nu mai dau pe aici şi nici nu mai răspund.

    Când o să creşti mare şi nu o să mai fii ridicol răspunzând ca ultimul mitocan unora pe care ţi se pune pata, poate mai vorbim. Până atunci, bea mult lapte: ajută.

  2. Să te fi abţinut de porcării din astea, pentru început? Nu putem vorbi normal? Niţică politeţe?

    Sau femeia e un ceva inferior, numai bun de făcut pantofii?

    Bieţii de noi.

    PS: Am văzut ce i-ai făcut Lucieit cu 4,3,2. Ca să o enervezi pe Luciat, trebuie mult talent. Meus parabens.

  3. Cu Luciat a fost simplu. M-am făcut vinovat de demontarea unei ficţiuni care o proteja de realitatea crudă. Nu neapărat pentru că sunt o bestie misogină ci pentru că adevărul e mai important decât confortul.

    Normalitatea e înţeleasă diferit de fiecare dintre noi şi pentru a construi un dialog e necesar să găsim un middle ground şi suficientă bunăvoinţă încât să nu omorâm din faşă orice contact cu varianta adultă (?) a celebrului “degeaba vorbeşti că-mi bag degetele-n urechi şi nu te aud. LA-LA-LA-LA-LAA”.

  4. Lasă că nu a fost o agresiune chiar aşa de insurmontabilă. E mai degrabă o delicată manifestare a interesului care poate fi subiect de discuţii ulterioare. Poate un pic mai serioase decât “OMG nici ţie nu-ţi place Gaudi?!?!?! We are so cool!”

  5. Zaza, he has a point. Lasa-i sapaturili, mai bine ia-o asa: omul a devenit interesat de tine. Sau: treaca si de la tine, ca nu e capat de lume. Toata info a fost publica, pana la urma. Nu a intrat pe fereastra in arhivele Vaticanului.
    Aia cu Gaudi au cam fost ochi dati peste cap. Basca, unul ca mine s’a simtit ca un imbecil cand si’a adus aminte ca si’a cules falca de pe jos. Dar sa revenim: lasa si tu un pic de la tine si nu o sa iti para rau.

  6. Elf, chiar aşa de conciliant să fii încât să nu-ţi aduci aminte cât de supărat ai fost într-o situaţie similară?

    Ce să las să treacă de la mine? Nişte insinuări fără graţie?

    Mai degrabă, ar trebui pedepsită gazda să explice sistematic ce a vrut anume să sugereze cu trimiterile alea? Eu nu am văzut decât mişto de gard şi o bună doză de frustrare.

    Tu ştii mai bine decât dl. Tălpălaru că nu sunt un om ursuz şi de neînţeles. Dar gândeşte-te, cum mi-a picat mie toată zarva, şi Madelin şi toată lumea brusc amuzată – hăăă! când peste două zile mă internam în spital?

    Am nevoie de motive serioase, nu de haznale ca să întind o mână. Deocamdată, nu sunt foarte convinsă.

  7. Nu cred că s-a amuzat nimeni niciun moment. Oricum nu Madelin.

    Eu îl ştiu pe Ştefan Tălpălaru de mai mult timp (tot pe internet, nu ne-am întâlnit vreodată), şi nu o dată ne-am războit, şi numai bine nu mi-a picat. Nu există frustrare la el: e rece, calculat, inteligent şi muşcător. Adesea greşeşte într-un mod strigător la cer, dar şi atunci e foarte greu să te lupţi cu el. În plus, fiind pe internet, eşti permanent pe terenul lui. Nu ezită să dea lovituri murdare, dar astea sunt cel mai uşor de parat. De exemplu, pe mine nu m-a nimerit până acum niciodată :) Mă întreb, dacă ar fi ştiut de spital (eu n-am ştiut, de ex.), dacă ar mai fi scris postul ăla acum. Dar războaiele cu Ştefan Tălpălaru nu sunt niciodată atât de personale pe cât ar putea crede cel atacat. Pur şi simplu, ai de înfruntat un expert al certurilor internautice, şi atât. Zaza, Ştefan nu are de fapt absolut nimic cu dumneata, în ciuda aparenţelor şi în ciuda faptului că eşti vizibil şocată de postul dumisale. Mă întreb de asemenea dacă l-ar retrage, sau dacă şi-ar cere scuze, în caz i-ai cere-o.

    Cu Tapirul s-a războit mult mai mult şi mai răsunător decât cu mine. Cu toate astea, şi eu şi Tapirul îl respectăm. Aş vrea uneori să fiu ca el, pentru că eu sunt infinit mai bleg şi cu ochi de jur împrejurul capului şi incapabil să mă detaşez cât trebuie pentru un război. Însă nu aş proceda niciodată ca el. Pentru mine, războiul e o chestie serioasă şi dacă vreodată m-aş decide să fac război, atunci ar trebui să fie pentru motive extrem de întemeiate, şi apoi aş scula iadul. Nu aş risca să rănesc oameni din pricina certurilor de pe net, ca să arăt că pot.

    Când nu mă războiesc cu Ştefan Tălăpălaru (sau chiar când o fac) îi citesc cu plăcere posturile poignante. Despre omul Ştefan, nu ştiu nimic. Şi cred că, dupe atâţia ani, e păcat şi e o dovadă că comunicarea virtuală poate uneori să nu servească la nimica.

    Iar Zazei îi doresc din inimă grabnică însănătoşire.

  8. Nu cer nimic şi nu accept scuze. Este o ruşine să se ajungă la chestii din astea şi este o dezamăgire să constat că există bătăuşi de profesie.

    În plus, sunt absolut sigură că gazda e absolut inocuă în viaţa de pe stradă. Aş putea chiar să beau o cafea la Greco – e locul meu roman preferat – cu dumnealui. Dar asta e altceva.

    Nu ştiaţi, pentru că nu am spus nimănui înainte: nu-mi plac victimiadele. Dar este o chestiune de principiu să încercăm să nu rănim oamenii numai pentru că sunt pixeli, pentru noi.

    Eu am pişcat, e drept. Dar nu am insultat pe nimeni şi nu am scormonit în biografie. Nu am dreptul ăsta and it’s not fun. Da ştiu, am scris de şoriciul Tapirului: era fix pentru un motiv similar. Altfel, am constatat că are destule sensibilităţi remarcabile: uite, mie fraza asta “tu, desigur” mi-a rămas pe cortex. Fameux!

    Mai multă minte aş vrea. Şi suflet: că vintrele mele oricum sunt pe tejghea, dacă nu v-aţi prins.

  9. Domo arigato mister Roboto, ei?

    Las’ că nu-s chiar aşa de misterios după ce mă citeşti 2 ani de zile, Vlad. Şi ăsta nu e război. Nici măcar mutări de trupe mai aproape de graniţă. Căt despre firile sensibile care pot să se resimtă în urma contactelor cu cineva care le critică mă tem că trebuie să fiu rece şi muşcător: it’s survival of the fittest out here. Arrrgh!

  10. cu faza cu spitalul ai dreptate, tin minte ca am incercat sa le sugerez ceva aici sa o ia mai usor, da’ ca de obicei vorbeam la pereti. cred ca mai bine o sa tac de acum incolo.
    nu stiu de ce a facut-o, repet, a fost totusi public knowledge. si nu a inceput mitocaniile la care eu de exemplu am fost supus. ca madelin a preluat mingea la fileu si a inceput (iarasi), e partea a 2-a.

    parerea mea si cu asta out pe problema asta: faceti pace ca amandoi sunteti misto.
    stefan, poate nu ar fi rau sa ceri niste scuze, macar pentru faptul ca gagicile apreciaza asa ceva.
    zaza, repet, poate ca nu ar fi rau sa lasi un minut de la tine si sa te gandesti ca poate omul nu a vrut sa faca raul pe care pare’se ca l’a creat.
    nu’i greu, zic eu. dupe aia, pupat peatza, cafea unde vreti voi, Stefane, vezi ca acu sunt mai aproape de tine decat crezi si ma uit la tine cu benoclul:)

  11. Nu-mi place formula cu pupat piaţa. E atât de balcanică!

    Cine este dl. Tălpălaru ca să îşi permită să ia în bombeu nişte oameni care nu i-au făcut nimic? Ce ştie dl. Tălpălaru despre mine? În mod cert nu mare lucru, nici după căutarea de comori: doar o juxtapunere de detalii disparate, fără nicio relevanţă.

    Să citească şi să noteze: nu îi permit. Există nişte lucruri peste care nu se trece, nu în lumea mea.

    Plus că nu cred că are de gând să-şi ceară scuze. Nu ştie ce e aia.

  12. Eu sunt cel ce sunt ;-)

    Scuze, Zaza? Nu îmi permit să te jignesc cu un gest care ar implica că nu rezişti la nişte detalii fără relevanţă. Cu sau fără apendice vermiform.

    Elfule, fă cu mâna când trece satelitul Google şi interesează-te dacă se mai pot deschide conturi anonime sau a intrat fiscul pe fir şi a stricat treaba.

  13. Nu Zaza, nu era vorba de pupat peatza. Eu (doar) ma stradui sa vorbesc de un pic de negociere, de lasat de la unul, de cedat un milimetru de la altul, de o retragere doar de aparenta, de o miscare circulara in loc de izbit cu capul, de apa si nu de metal.
    Ciocolata ar fi ok?

    Stefan:D

  14. Eu ma gandesc sa scriu o opera in 3 acte cu materialul de pe cateva bloguri.

    Stefan, acu serios, Zaza e cum e, dar a trecut prin niste chestii cu cutit si lampi de alea mari (nu e ce zici tu – eu era sa crap din cauza apendicelui ca a facut poc!) si acum cere un pic de compasiune-caldura-intelegere-etc. Haide mai, ca nu o fi un capat de tara.
    Sau la dracu, oi fi eu mai bleg si lacramos…

  15. Elfule, sunt destul de familiarizat cu blocul operator şi deşi nu întreb direct diagnosticul după care să empatizez îndelung cu pacienta nu înseamnă că nu-mi pasă. E vorba pur şi simplu de free choice aici. Vrei şi poţi să discuţi pe un blog – o faci. Vrei să vezi unicorni roz pe pereţi şi episoade din South Park – există alte saloane ale internetului pe care poţi să le frecventezi. Ce naiba, suntem toţi adulţi (pentru Vlad nu garantez) şi suntem în stare să facem alegeri în cunoştiinţă de cauză.

    Zaza, dacă e inteligent şi cu simţul umorului, cu cea mai mare plăcere. Dacă e şi specializat în dreptul administrativ francez fac cinste cu-o pizza.

  16. da, ca doctor nu ai voie sa empatizezi. si da, ai dreptate, ce sa zic. in fine, sunt eu mai carpa.

    eu demult aveam o banuiala vizavi de vlad. parintii lui stie?

  17. Nu neapărat pentru că nu ai voie. E mai degrabă un mecanism de protecţie profund uman prin care poţi rezista la expuneri indelungate la suferinţa altora. Ca byproduct reuşeşti să fii obiectiv şi cu adevărat util pacienţilor în loc să plângi împreună cu ei. Cred că Vlad are multe de spus pe subiectul ăsta deşi el susţine contrariul – că e mai important să fim calzi şi umezi decât reci şi profesionişti.

  18. ca psihiatru nu prea cred ca merge, cel putin asa i-am vazut in state. psihologii, da. nu ca as fi avut nevoie de vreunii din ei.
    mai, majoritatea sunt asa. si i-am vazut la lucru – cum isi formau armura.
    dar am si 2 contraexemple:
    1. un chirurg de interventii, de ala cu nasolii, cu paramedici, nino-nino, cate 5 adusi odata. era si “mandru”, dar te asculta cu cea mai mare atentie. si era pur si simplu uman, desi omul taia la 3 dimineata.
    2. un neamt, prof, ditamai greuceanul, care stia ce sa zica si cand sa zica. nu m’am simtit niciodata ca o bucata de carne si un dosar. si nu numai cu mine era asa. asa e el.

  19. Bed side manners şi basic people skills fac parte din arsenalul unui profesionist. Şi nu cred că sunt dependente de empatie. Ba chiar e bine să nu fie pentru că şi pacienţii cu care nu poţi să te identifici merită cel mai bun tratament.

  20. stiu sa le diferentiez. bedside manners avea o rezidenta cool (ambele sensuri), sau unul libanez, sau un intern mexican cu o cumnata romanca. sau studentii care misunau si pe langa si care, saracii, nu stiau cum sa ma ia: pacient (gasp! m’am mai tradat cu ceva!)., sau ala care i’a invatat niste abeceuri?
    la astia era mai mult decat atat si pe langa cele. cu neamtul am contact de peste 3 ani si ne cunoastem reciproc ca niste cai breji, iar chirurgul a venit sa ma vada si mult dupa ce nu i’am mai fost pacient (gasp again!).

  21. mai e ceva: aia sunt turbati acolo cu dosarul. dosarul, dosarul, dosarul. intai intra dosarul, iar doctorul e facultativ. serios. era sa mi’o fur din cauza dosarului.

  22. Deci dupe mine şi dupe ce am mai cetit şi lucrat, e aşa. NU poţi să nu fi empatic deloc, pentru că eşti om. Suntem Homo sapiens şi, evoluţionist, în supremaţia noastră un rol important a fost că ne-am îngrijit răniţii, în loc să-i lăsăm să moară pe drum. Există o componentă de bază a empatiei care nu poate fi suprimată oricât i-ai da în cap. E motivul pentru care, de ex., m-am cutremurat văzând două femei plângând pe holul spitalului, deşi n-am ştiut şi n-o să ştiu nimic despre ele sau despre natura tragediei lor. Atâta timp cât laşi acest impuls primar să rămână primar, adică scufundat în ignoranţă, el te va roade încet şi sigur, nu contează cât de “profesionist” vrei să fii; există şi ceva studii privind chestiunea.
    Pe de altă parte, medicina este în mod necesar dezumanizantă, indiferent de specialitate. Inclusiv (şi poate mai ales) psihiatria. Un chirurg nu-se gândeşte că taie un om cu familie şi viaţă, ci mai curând că meştereşte o maşină. Un psihiatru nu-şi poate trata apropiaţii: ştiu pe propria piele că, pe măsură ce un pacient îţi devine chiar şi un pic prieten, procesul de tratament se îngreunează exponenţial. Dar mai ştiu şi că, dacă nu mi-ar păsa deloc, n-aş mai face nimic. Undeva, se petrece un compromis. Cândva ziceam că el se cheamă curiozitate.

  23. De dragul adevarului virtual.
    Zaza, nu, nu m-am amuzat deloc. E drept ca-cuvintele sunt sarace sau prost zise-alese-intelese, deseori. “Ha-ul” meu nu era dublu si nici nu avea diacritice (si nu, nu o sa incep sa scriu cu diacritice, ca nu le sufar). Ha-ul ala era un semn de exclamare. Incercasem, ca provocare, sa dezleg sarada Stefanului, pur si simplu. Pentru ca da, imi place sa caut prin paienjenisul asta si sa gasesc repede chestii-trestii (am chiar o mica notorietate printre conoscuti apropo de cat de repede gasesc ceva pe internet – azi am gasit raclette, de ex, si pe Raluca Turcan, din doua clicuri. Se vede pasiunea asta si in blogrollul meu, de fapt. Daca nu rezolv integrame nici sudoko…

    In alte ordine de idei: io ma stiu pe mine. Ce repede pic(am) in capcana “bah, tu ai ceva cu mine personal” sau “ce faci mishto de mine, ca-mi iau jucariile si plec”. Mie mi s-a intamplat sa ma “inflacarez ca iaurtul ” si cu Stefanul si cu Cerbul (unii stiu despre cine e vorba) Mi-aduca aminte, eram cu casa in renovare, ceream pareri si sfaturi, ajunsesem la ce coloare sa fac baia? si Cerbul mi-a raspuns sec: io mi-as face una alba, un rosie, una albastra, una verde, una galbena si una curcubeu si io m-am suparat ca ma ia la mishto. Am invatat ca lucrurile lamureau pentru mine daca ceteam mai tarziu, la rece, sau daca le ceream explicatii franc, dupe ce imi trecea supararea (si astfel Cerbul imi raspunse ca el are, la casa lui, sase bai). In special de la cei doi pomeniti mai sus am invatat, in virtualul acesta, o chestie. Sa lupti, polemizezi, discuti, cu argumente. Argumentele tale, da, gresite sau absolute. Nu cu umplutura stilistica, cum fac io. Dar io sunt femee, si am si sufletul candriu, asa ca-i las pe baeti sa se razboiasca.

    Despre partea cu spitalul si operatia, uite, nu stiam. Daca am fi fost securisti, Zaza, cum zici tu, am fi stiut, poate chiar cu amanunte minore, nu crezi?
    Io iti doresc insanatosire grabnica si pareri de rau ca ai ajuns sa vezi de aproape un spital. Sa fii buna de carne! si asta e o urare serioasa, crede-ma, io am trecut prin 3 operatii.

    Elfule, da, e un fitil pe acolo dar iti raspund: am ales sa continui replicile cu Zaza, in ciuda avertismentelor tale amicale, din doua motive. Unul: ca mi se oferise prilejul pe alt blog decat al meu si al ei. Si doi: pentru ca aveam de terminat de zis ceva. In ciuda faptului ca empatizez cu ea mult mai mult decat rezulta din ecuatie. Empatizez din cel putin doua motive, foarte puternice.

  24. Elfule, pai ai zis de mitocanii si apoi, imediat in fraza urmatoare, ai amintit de cum “a preluat Madelin mingea la fileu (iarasi)”. Vezi cacuvintele se pot interpreta-n fel si chip? Iar intentia expeditorului poate fi inetelasa, deseori, gresit? QED (copirait Zaza)

  25. am zis: “nu stiu de ce a facut-o, repet, a fost totusi public knowledge. si nu a inceput mitocaniile la care eu de exemplu am fost supus. ca madelin a preluat mingea la fileu si a inceput (iarasi), e partea a 2-a.”

    adica; Stefan a preluat numai public knowledge. si nu a fost mitocan, cum au fost altii. dar ca madelin a preluat mingea aruncata de Stefan numai pentru a repeta ce mai zisese 1 data, caci se pare ca nu ii fusese suficient.

    Cuvintele se pot interpreta in fel si chip cand este rea vointa din partea emitatorului si-sau al receptorului. Si-sau exista ignoranta si-sau neatentie din partea a celui putin unuia din cei 2.
    In cazul de fata am fost cat se poate de clar; am comparat doua situatii, ca apoi sa zic de tine ca ai reluat ideile deja emise, intr-un mod inutil. Dar “mitocanie” nu este legat de tine, ci de situatia anterioara, comparata cu actiunea lui Stefan (aceasta nefiind asa). Asadar, daca tu vrei sa rastalmacesti si nu interpretezi cuvintele, be my guest, dar nu spune ca eu sunt vinovat. Eu stiu f. clar ce am zis si cum am zis.

    Si acum posibil sa aud de pe undeva un “ha-ha, ba ca prost esti, noi faceam caterinca”. Am dreptul sa fiu un minut prezumtios dupa vagonul rasturnat peste mine si nepusa masa.

  26. Elf, io nu faceam caterinca. Tocmai ca intelesesem sensul celor spuse de tine, exact cum ai iesplicat mai sus. Dar ca as fi putut interpreta si altfel, asa cum o facem toti, deseori, ca nu suntem infailibili, cum bine zice Vlad.

  27. Iar io cand ma rad folosesc numai hihihi, ca asta n-are diacritice. Ha e doar mirare iar haaaa! bucurie-surpriza.

  28. da, tie iti plac multe.

    auzi, cocofifi ala al tau, papagalul – am uitat cum il cheama, l-ai cumparat din rahovei?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s