blogenciclopedia

În episodul de azi despre Biserica Evanghelică Valdeză. A fost odată ca niciodată (prin 1173) un negustor bogat din Lion pre numele său Pierre Valdès (“Valdo” în italiană) care într-un moment de criză religioasă a angajat pe cineva să-i traducă evangheliile şi alte scrieri biblice în franceză, omul neştiind latina. Văzând el că Iisus propovăduia sărăcia şi le spunea celor ce-l urmau să se departă de cele lumeşti, s-a hotărât să plece în lume să ducă mai departe cuvântul lui Dumnezeu. Şi-a abandonat nevasta, a trimis fetele la mânăstire, şi-a vândut averea şi banii i-a dat săracilor, după care a găsit alţi oameni dispuşi să-şi trăiască viaţa în sărăcie şi castitate şi a început să predice. Grupul a fost numit “săracii din Lion” şi nu era văzut cu ochi buni de episcopul local care le-a refuzat dreptul de a predica. Săracii noştri şi-au văzut de treabă în continuare ba chiar au ajuns şi la papă în audienţă dar au plecat cu buza umflată pentru că papa le-a interzis să predice fără permisiunea autorităţilor locale ba după câţiva ani i-a şi excomunicat. În ciuda acestui fapt, Valdo continua să se manifeste în interiorul religiei catolice şi a luptat până la sfârşitul vieţii împotriva schismelor. Fără rezultat, însă. Mişcarea valdeziană nu mai era sub controlul lui şi începuse să o ia razna, mai ales în Lombardia, unde se întâlnea cu secte locale destul de radicale. Valdezienii italieni erau implicaţi chiar şi în politică, câştigând susţinerea autoritătilor locale. Noutatea absolută a predicatorilor valdezieni – numiţi “barba” – era că puteau să poarte fuste. Da! Femeile predicau evanghelia, dacă vă vine să credeţi. Nu e de mirare că în timpul persecuţiilor religioase valdezienii erau luaţi la omor pe unde erau prinşi. Spre norocul lor si-au găsit refugiul în Piemonte si au supravieţuit ascunşi prin Alpi, la graniţa cu Franţa.

Când reforma lutherană a apărut la orizont prin secolul şaişpe, valdezienii au aderat şi ei rupându-se definitiv de tradiţia catolică. Au ajuns la concluzia că Iisus e singurul mediator între credincios şi Dumnezeu şi că nu e permisă adresarea de rugăciuni sfinţilor sau mamei lui Iisus. Despre icoane şi statui nici nu poate fi vorba – e idolatrie. Botezul, euharistia şi celelalte taine le fac ei singuri iar conducerea bisericii (un sinod) e aleasă în mod democratic de enoriaşi. Nu există nimeni mai mare peste sinod, nu există purgatoriu şi nu există mesă. Creştinii se întâlnesc Duminica să citească din Biblie şi ocazional la câte o agapă pentru socializare.

În ziua de azi Biserica Evanghelică Valdeziană e prezentă în Italia cu 120 de biserici (din care 4 în Torino); Uruguay, Argentina şi SUA (integraţi în Biserica Presbiteriană) – prin emigranţii italieni; Germania şi Elveţia – asimilaţi de biserici protestante locale.

—-
în imagine il Tempio Valdese di Torino, 1853, stil neo-gotic