vanitas vanitatum…

La Dolce Vita e despre un om care s-a pierdut. De fapt, nici nu se găsise vreodată, dar a continuat să se dilueze într-o zeamă de posibilităţi nevalorificate şi regrete autoflagelante. Backgroundul e reprezentat în principal de “lumea bună” din Roma anilor ’50, o aristocraţie decadentă ca-ntr-un vis de comunist. Sărăcia şi mizeria participă şi ele la spectacol, dar cu mai puţin screen time. Pe primul plan sunt totuşi actorii, iar pentru că nu-l vedem pe Paul Newman în locul lui Mastroianni trebuie să-i mulţumim lui Fellini care i-a ţinut piept producătorului Dino De Laurentiis. Apropo de piept, blonda din fântână a fost Miss Suedia şi în final s-a cuplat cu Marcello (foarte important!). Tot la capitolul “chestii esenţiale” – dacă vi se pare că tânărul chemat să cânte rock’n’roll seamănă cu Celentano, e bine.