Continuu să mă mir de spiritul antreprenorial al italienilor în condiţii fiscale foarte ostile. Citatul ăsta de pe un forum de profil rezumă foarte frumos situaţia:

“in italia l’impresa individuale non esiste.. come inizi hai già un
socio occulto (mica tanto poi) chiamato fisco, che ti prende il 50% dei
tuoi guadagni e se ne frega delle perdite (in spregio del divieto di
patto leonino), e se non guadagni, se li inventa lui e te li porta via
ugualmente.“

“În Italia nu există întreprinderea individuală… de cum începi ai deja un asociat ascuns (nu foarte tare) numit fisc care îţi ia 50% din câştiguri şi i se fâlfâie de pierderi (în ciuda interzicerii pactului leonin) iar dacă nu ai câştiguri le inventează şi îşi ia oricum partea“

Nişte explicaţii:
- “impresa individuale” e cea mai simplă formă de a te constitui într-o persoană juridică. Persoana fizică care face chestia asta răspunde cu propriile bunuri de falimentul firmei şi nu are nevoie să depună capitale sociale uriaşe ca pentru un SRL sau SA.
- fiscalitatea e de regulă în jur de 55% din profit (deci fără a lua în considerare TVA-ul) şi în unele domenii de activitate poate să ajungă la 66%. Deci oamenii lucrează mai mult de jumatate din timpul lor pentru stat. Oare în feudalism care era procentul de muncă datorat de pălmaş baştanului?
- patto leonino e denumirea unui acord prin care un partener e exclus de la suportarea pierderilor (sau împărţirea profitului) şi e interzis de codicele civil italian
- statul face în fiecare an studii de piaţă şi îţi spune care ar trebui să fie câştigul tău minim (raportat la media câştigurilor din domeniul tău de activitate). Nu-l interesează detalii specifice sau (în cazul unei persoane fizice autorizate) faptul că nu lucrezi full-time, ci dacă eşti sub pragul ăsta te impozitează în funcţie de minimul ipotetic. De unde scoţi tu banii ca să plăteşti e treaba ta. Fiscul presupune pur şi simplu că tu de fapt ai ascuns veniturile şi vrea să-şi ia dreptul fără să se complice cu anchete şi procese.

Cum supravieţuiesc (şi de foarte multe ori înfloresc) firmele italiene în condiţiile astea? Făcându-se toţi vinovaţi de fraudă fiscală. Cine îşi permite să facă inginerii financiare complicate îşi face puncte de lucru în paradisuri fiscale şi direcţionează banii acolo. Cine e mic şi vai de el se mulţumeşte cu dubla contabilitate furând înapoi de la stat roadele propriului efort. Cam ca ţăranii de pe vremea colectivizării.

În timpul ăsta statul se comportă ca un şmecheraş de cartier care face bani din taxe de protecţie şi îi cheltuieşte pe prostii: trenuri de mare viteză care sunt prea scumpe pentru navetişti, un pod imens unde bacul acoperă deja necesitătile, multe maşini de serviciu pentru bugetari, salarii imense în administraţia publică, etc.

Crinantonescu este de apreciat pentru că nu l-a scos basma curată pe Hitler, ci doar pe Iliescu (ceea ce, să recunoaştem, nu e chiar aşa de rău). Crinantonescu mai este de apreciat pentru că nu a compromis ideea de democraţie în Absurdistan, ci doar pe cea de liberalism. În fond ce semnificaţie are folosirea perversă a numelui unui partid istoric pentru o adunătură de oameni fără principii care se aliază cu continuatorii PCR-ului în timp ce neagă cu voioşie compromisurile evidente? Se putea mult mai rău.

Răul e relativ şi dacă e comparat cu un alt rău suficient de mare începe să arate a bine în ochii celor anesteziaţi de lupta pentru subzistenţă. În fond, a fost vreodată de ales între bine şi rău? Nu. Am avut doar iluzia asta cu Emil Constantinescu care s-a dovedit a fi şi el doar un rău mai mic. După care ne-am resemnat. Vin alegerile? Hai să măsurăm relele să vedem care e mai puţin dăunător. Iliescu e un criminal, principalul motiv pentru care Absurdistanul e încă un dezastru la 20 de ani după căderea lui Ceaşcă. Dar nu e un criminal aşa de mare ca Ceauşescu. El a folosit doar nişte mineri pentru a înăbuşi în sânge revolta populară, nu armata şi serviciile secrete ca Geniul Carpaţilor. Şi oricum, a omorât doar o mână de oameni cu mineriadele şi cu dezinformarea din timpul revoluţiei, nu milioane ca Hitler şi Stalin. Trebuie pus totul în perspectivă. Pentru că, până la urmă, dacă trebuie să te aliezi cu un criminal pentru a-ţi atinge scopul, e bină să alegi criminalul mai mic. Nu-i aşa, Crinantonescule?

… a mai murit un securist.

Bologna. Un medic întrerupe tratamentul cu antiinflamatoare şi antibiotice unui copil de 6 ani cu fibroză chistică şi îi prescrie un tratament ayurvedic cu ierburi şi minerale vândute de nevastă-sa. Copilul moare iar medicul e judecat pentru omor voluntar. Doar ultima parte e surprinzătoare.

P.S.: durata medie a vieţii în India e cu vreo 10 ani mai mică decât în Italia. În China e cu 6 ani şi 8 luni mai mică. Nu cumva e şi vina medicinii tradiţionale?

Superbă ieşire naţional-jeumanfişistă a ministressei turismului din Italia aflată în vizită în Australia împreună cu Silvio. Televiziunea australiană ABC i-a luat un interviu după conferinţa de presă a taurului comunal şi s-a lăsat cu scandal. Cum de-şi permit ei, barbari de la antipozi, să jignească democraţia şi orgoliul italian cu întrebările lor aluzive? Păi mai era puţin şi o întrebau pe ministră cât costă scurtul. Păi se poate…

De la teatrul absurdului la comedia populară, Absurdistanul dovedeşte că cultura se poate trăi în viaţa de zi cu zi, anulând mofturile mic-burgheze ale celor care încearcă să o ridice pe un plan superior.

Vestea bună e că a murit un securist. Vestea proastă e că a murit de bătrâneţe…

Să-ţi baţi joc de viaţa unui om e o tragedie. Să-ţi baţi joc de viaţa a milioane de oameni e politică la nivel înalt.

Felicitări Hotnews pentru interviu. Şi obişnuitul dţ-dţ-dţ pentru lipsa diacriticelor şi bucata de javascript CPU-intensive…

Cenzura mediatică în Italia devine din ce în ce mai serioasă acum că Berlusconi controlează televiziunea naţională, principala reţea de televiziuni particulare şi o mare parte din ziare. Acum vreo lună nu a fost acceptat spre difuzare trailerul unui film în care se arăta cum a cucerit Berlu simpatia italienilor arătându-le ţâţe şi cururi pe ecranele televizoarelor. Filmul se cheamă Videocracy şi a fost făcut de un italian care trăieşte în Suedia.

Mai sunt totuşi câteva emisiuni care rezistă pe baricade: un talk-show serios presărat cu jurnalism de investigaţie, o emisiune de anchete şi un talk-show umoristic. Toate pe canalele secundare ale Rai şi toate sub atacul guvernului. Prima din ele, Annozero, s-a văzut amânată la semnarea contractului până în ziua primei ediţii din sezon şi nici atunci nu a fost aprobată colaborarea cu un jurnalist incomod pentru gaşca lui Berlu. Nu a fost difuzat promo-ul în perioada premergătoare cum se face de obicei şi producătorii emisiunii nu au putut să facă reportajul pentru că nu au avut cu ce să plătească personalul tehnic. În schimb au făcut nişte interviuri cu directorii unor ziare care răspund la ordinele guvernului iar pe alţii i-au avut invitaţi în studiou. Partea interesantă e că moderatorul nu a avut nevoie să-i ajute în a se face de rahat. S-au lansat singuri în invective şi s-au încurcat în minciuni. A doua zi tot ei au fost supăraţi şi au îndemnat pe prima pagină cititorii să nu mai plătească abonamentul TV până nu e scoasă emisiunea de pe post.

Iată ce a zis de curând Führer-ul în legătură cu subiectul:
“(…) a afirma, chiar şi în exterior, în toată reţeaua internaţională de stânga a ziarelor legate oarecum de câte un ziar italian, că în Italia e în pericol libertatea presei înseamnă defăimarea Italiei şi defăimarea democraţiei noastre. Asta e grav, e o acţiune anti-italiană pusă în practică de aceşti domni. Eu cred că toţi cetăţenii de bun-simţ şi cu bunăvoinţă trebuie să condamne aceste atitudini infracţionale îndreptate împotriva noastră a tuturor şi cred că toţi ştiu să-şi orienteze lecturile şi să judece aceste persoane care sunt protagoniştii acestui lucru scandalos.”

De anul viitor în Italia se va institui o limită de 30% pentru  elevii străini prezenţi într-o sală de clasă. Pentru a liniştii părinţii xenofobi îngrijoraţi că progeniturile se vor molipsi de accente barbare şi pentru a mai pune beţe în roate imigranţilor agregaţi în cartiere sărace unde sunt deja clase cu mai mult de jumătate copii străini. Aceştia vor fi probabil nevoiţi să găsească alte şcoli unde limita nu a fost depăşită. Şcoli mai îndepărtate de casă.

Vorbim aici de imigranţi legali pentru că cei ilegali nu pot să-şi trimită copiii la şcoală de frica arestării şi expulzării. Oricum nu au nevoie de carte pentru muncile la care sunt destinaţi…

Francesco Fonti e un fost boss al ‘ndrangheta devenit colaborator al justiţiei în 1994. Oare când a aflat statul că sunt nave cu deşeuri radioactive scufundate în apele teritoriale italiene de prin anii ‘80? În 1994 când a fost arestat?  În 2003 când a depus o declaraţie de 49 de pagini la procuratorul naţional anti-mafia? În 2005 când a făcut o declaraţie pentru săptămânalul Espresso sau abia acum când cineva a găsit suficiente fonduri să facă o scufundare în locul indicat?

Sau poate statul italian nu avea cum să afle ceva ce ştia deja având în vedere că erau implicaţi agenţi ai serviciilor secrete şi politicieni creştin-democraţi. Singurii luaţi prin surprindere sunt pescarii din zonă care s-au trezit că nu le mai cumpără nimeni peştele de frica radioactivităţii. De parcă în ultimii 20 de ani era mai puţin cancerigen…

O să apară în curând albumul God & Guns de la Lynyrd Skynyrd. Genul e un southern rock mai amorţit însă textele devin interesante atunci când se îndepărtează de locurile comune. De exemplu piesa “That Ain’t My America” cu al ei discurs patetic de redneck matol care-şi plânge ţărişoara în care nu mai poate să fumeze pe unde are chef, prea puţini oameni mulţumesc soldaţilor întorşi de la masacrarea civililor, elevii nu mai spun rugăciunea în sala de clasă iar benzina s-a scumpit.

Piesa care dă titlul întregii lamentaţiii, “God & Guns”, e o fascinantă introducere în lumea celor ce împacă religia cu omuciderea. Refrenul zice aşa: “God and guns keep us strong / That’s what this country was founded on / Well we might as well give up and run / If we let ‘em take our God and guns“. And if you think it don’t rhyme that’s ’cause you ain’t seen his .50 caliber rifle yet…

… arestat alt pedofil.

În 1977 Roman Polanski a pus ochii pe o fată de 13 ani din Los Angeles. Regizorul care avea atunci 43 de ani a păcălit-o că o pune pe coperta Vogue şi a luat-o într-o şedinţă foto care s-a lăsat cu poze la bustul gol, şampanie, sedative şi apoi cu fututul minorei în toate orificiile. Ajuns în faţa procurorului, pedofilul a obţinut o înţelegere prin care să evite închisoarea dar realizând că judecătorul poate să nu accepte a fugit în Franţa – ţară care asigură nu numai protecţia teroriştilor de stânga ci şi pe cea a artiştilor care fut în cur eleve de clasa a cincea.

Artistul a fost arestat la intrarea în Elveţia unde mergea să primească un premiu pentru întreaga carieră. Cinematografică.

Foarte înduioşătoare grija politicienilor absurdistanezi de a-i scuti pe bieţii alegători de referendumul pentru un parlament unicameral. De ce să se streseze sărăcuţii cu povara informării şi alegerii între variantele confuze ‘da’ şi ‘nu’? Nu au ei şi-aşa destule griji pe cap? Ce le mai trebuie şi umbra asta de democraţie participativă?

Politicienii italieni au luat deja măsuri serioase pentru liniştea cetăţenilor. Aici referendumurile pot fi doar abrogative. Adică se pot anula părţi din nişte legi existente sau chiar o lege întreagă, dar nu se pot modifica şi nu se pot introduce legi noi. E pentru protecţia lor, desigur, că de restul se ocupă oamenii mari.

Papa şi-a exprimat solidaritatea cu soldaţii italieni din Afganistan care alături de contingentele internaţionale “promovează pacea şi dezvoltarea unor instituţii atât de necesare existenţei umane”.

Când am auzit prima dată de laptele aruncat pe câmp de fermierii americani în timpul marii depresii din anii ‘30 mi s-a părut de o absurditate extremă. Cum să faci o asemenea risipă când lumea moare de foame pe lângă tine?

Obiceiul a reapărut zilele astea în Europa. Cisterne pline cu lapte au înălbit pământul ca semn de protest împotriva preţurilor mici cu care fermierii ultra-subvenţionaţi sunt plătiţi pentru laptele lor produs intensiv. 20-30 de cenţi la litru primeşte producătorul deşi are nevoie de minim 40 de cenţi să acopere cheltuielile. 1-1,5 euro plăteşte utilizatorul final în supermarketurile italiene. Restul e ciubucul intermediarilor. Şi ce idee le-a venit lor în căpşor crescătorilor de vaci chinuite? Să distrugă ostentativ o parte din producţie cu logica perversă a hoţului de buzunare care începe să se zgârie cu lama pe burtă pentru a împiedica victimele să-l blocheze în autobuz. Halal zootehnie…

I recently set up a cheap SSL certificate from Comodo with the cherokee web server and the process is worth mentioning. First, the instructions to generate the CSR are under the apache/mod_ssl category (same for the CSR submission form) even though the software used is openssl. The certificate itself is a chained one, so the PEM file for cherokee needs to be prepared like this:

cat foobar.key foobar.crt foobar.ca-bundle > foobar.pem

A apărut o scrisoare din luna mai a Vaticanului adresată episcopatelor din toată lumea care are ca subiect predarea religiei în şcoli. Superb pasajul despre concurenţă: “dacă predarea religiei ar fi limitată la expunerea diverselor religii într-un mod comparativ şi neutru s-ar putea să se creeze confuzie sau să se genereze relativism sau indiferenţă religioasă“.

Am tresărit când am văzut la ştiri un dictator pe covorul roşu al festivalului de film de la Veneţia. Hugo Chavez zburda graţios ca Elţân după al doilea litru de vodcă şi glumea grobian cu fotografii. A fost invitat de Oliver Stone, born-again commie, care îşi prezintă ultimul documentar în care îi scoate îngeraşi pe liderii sud-americani. Pucistul ratat a venit în elicopter, pentru că are rău de mare şi a golit un întreg etaj al unui hotel de frica atentatelor. Însoţit de 50 bodyguarzi a bâguit ceva despre Biblia ca perlă a marilor civilizaţii incaşă şi maya. Ciudăţenie teologică care se potriveşte cu revelaţia că Iisus a fost primul socialist şi cu celelalte bazaconii pe care locotenent-colonelul are timp să le producă între două modificări ale constituţiei.