Au apărut şi voci care cereau insistent o dezbatere publică în locul negocierilor secrete, dar barosanii şi politicienii s-au făcut că plouă. În 2011 documentul era gata şi mare parte din conspiratori l-au semnat în Tokio. De curând, Uniunea Europeană şi separat 22 din ţările membre au pus şi ele X-ul în pătrăţel. Încălcarea aparenţelor democratice a fost aşa de mare încât raportorul european pentru ACTA, Kader Arif, şi-a dat demisia în semn de protest. În Polonia oamenii au ieşit în stradă (civilizat, nu ca-n Absurdistan), parlamentarii din opoziţie şi-au pus măşti cu Guy Fawkes, dar degeaba. Guvernul polonez i-a făcut cu ochiul ambasadorului în Japonia care a semnat tratatul. Mai rămâne de ratificat în parlament, dar prin metoda asumării răspunderii şi cu textul “UE o cere” va fi o joacă de copil.

Cu ce ne-am procopsit din toată afacerea asta? Cu criminalizarea disproporţionată a pirateriei informatice. În articolul 24 din ACTA se prescriu pedepse cu închisoarea şi amezi suficient de mari pentru a descuraja alte încălcări ale copyrightului. Pedepse exemplare, deci, nu pe măsura faptelor. Între noi fie vorba, abuzuri de genul ăsta se cam întâmplă deja şi în multe state un “pirat” o încasează mai ceva ca un violator. Cu ACTA, teroarea se va extinde la nivel mondial.

Prima reacţie a populimii a fost să dea vina pe politicieni, dar apoi a devenit clar că politicienii sunt nişte simpli funcţionari ai grupurilor de interese care îi plătesc. Plutocraţia e o problemă prea complexă pentru a fi amestecată cu ACTA, aşa că oamenii şi-au îndreptat atenţia spre păpuşari. Au apărut propuneri de a boicota Hollywood-ul şi casele de înregistrări. Barosani din industria software ca Go Daddy s-au văzut copleşiţi de clienţi care migrează la alţi furnizori de servicii, alţii şi-au văzut site-urile blocate de atacuri DDOS, wikipedia a fost blocată vreo 12 ore în semn de protest, reddit a amuţit, Pământul s-a oprit din rotaţie, you get the picture.

Distracţia abia începe. Deconectări de la internet după 3 acuze de copyright infringement (fără complicaţii judecătoreşti), confiscarea laptopurilor la trecerea graniţei, supraveghere şi interceptarea de către ISP pe banii victimei, trecerea în ilegalitate a software-ului care ar putea fi folosit la activităţi ilegale, simplificarea procedurilor prin care site-urile antipatice pot fi blocate la nivel naţional ş.a.m.d.. Drept consecinţă darknet-urile, tor, criptarea, VPN-urile şi alte metode de protecţie vor deveni obligatorii. În cel mai bun caz, noi o să ne facem că respectăm legile, ei or să se facă că ne verifică. În cel mai rău caz o mulţime furioasă va #$%&”x/£[&°€#?^.

Comunicat de presă al PR-istului şef, Federico Lombardi:
“prin acţiunile intreprinse şi expresiile folosite au vrut să folosească piaţa într-un mod evident impropriu, incoerent cu natura locului şi s-a considerat că e necesară îndepartarea lor, cu ajutorul forţelor de ordine”

The rules for doing business with the South Americans are clear, he says: “We always pay in advance, and if they don’t deliver, we kill them.” In such an unfortunate case, says Antonio, a couple of nice Italian families go to South America on vacation. During the trip, the men disappear for a while and take care of the job.

P.S.: călugăriţa saleziană care-l apără pe pedofil zicând că ce face în privat e treaba lui face toţi banii.

The Spanish Catholic Church is also concerned about homosexuality. During his Boxing Day sermon, the Bishop of Córdoba, Demetrio Fernández, said there was a conspiracy by the United Nations. “The Minister for Family of the Papal Government, Cardinal Antonelli, told me a few days ago in Zaragoza that UNESCO has a program for the next 20 years to make half the world population homosexual. To do this they have distinct programs, and will continue to implant the ideology that is already present in our schools.”

P.S.: ultima dată când am simţit o asemenea emoţie îl vedeam pe liber-cugetătorul Iliescu cu lumânarea-n mână în incinta obscură a unei staţii de distribuţie a opiumului pentru mase.

Satele montane din Italia sunt în cea mai mare parte abandonate. Unele se mai animă timp de o lună vara când vin proprietarii de la oraş să-şi facă vacanţa, dar în restul timpului casele sunt goale, păşunile pline de bălării, albiile torentelor blocate cu copaci căzuţi pe care nu-i mai mută nimeni, etc. În teorie, o familie tânără care vrea să cumpere sau să închirieze o casă şi să crească capre într-un astfel de sat ar trebui să fie binevenită, nu? Revitalizarea unor zone moarte din punct de vedere economic cu imigranţi suficienţi de fraieri pentru a munci din greu pare un lucru logic şi de bun simţ. Mai ales că imigranţii cu pricina erau franţuji, nu albanezi sau români. Dar oamenii adevăraţi nu acţionează în funcţie de logică sau bun-simţ. După ce se lasă înduplecaţi să închirieze o casă hipiotului, ba chiar să o pună la punct şi să organizeze o mică ceremonie la sosirea noii familii, încep problemele. Nu natura problemelor e importantă, ci substanţa lor: străinul e tolerat, nu acceptat. Tolerat ca un musafir un pic suspect. Chiar dacă plăteşte pentru casă şi păşuni, e totuşi lipsit de drepturi pe teritoriul care aparţine din moşi strămoşi băştinaşilor. Nu contează că băştinaşii locuiesc acum la Torino…

Mecanismele sociologice şi psihologice sunt fascinante. Critica socială e dură dar contrabalansată un pic de faptul că filmul e făcut cu ajutorul oamenilor din zonă. Cu un buget de doar 480000 de euro, majoritatea actorilor au fost amatori racolaţi din zona filmărilor. Genericul final mulţumeşte unei familii care a furnizat caprele, alteia care a pus la dispoziţie şopronul ş.a.m.d. Chiar dacă au avut vise de propăşire turistică sau de revival occitan, cert e că băştinaşii au contribuit la realizarea filmului.

Apropo de film, iertaţi-i structura un pic haotică şi macaronara care-şi arată sfârcurile (aşa-i cinematograful italian, mai zglobiu din fire) şi luaţi-l drept o mărturie care vă va pune pe gănduri. De văzut. De rumegat. De dat mai departe.