Susţin liberalismul economic cu foarte puţine excepţii. Serviciile medicale, de exemplu, au nevoie de supervizare statală pentru ca pacientul devenit client să nu sufere. Colaborările public-privat sunt foarte periculoase pentru că intervenţii făcute în spitalul privat sunt plătite din fondul de asigurări şi atunci apar situaţii cum e cea din Milano unde tocmai au fost arestaţi 13 medici acuzaţi de omucid, vătămări şi înşelăciune. Pe lângă simpla înlocuire a codurilor pentru a încasa bani mai mulţi de la stat, medicii ăştia au ajuns să facă operaţii inutile şi riscante pentru pacienţi doar ca să fie plătiţi. Cinci bătrâni au murit pe masa de operaţie, o tânără a fost mutilată şi cine ştie câţi clienţi au mai pătimit pentru că scopul lor în viaţă era să maximizeze profitul – perfect legitim când faci şuruburi, imoral când repari oameni. Profitul alterează deja actul medical în momentul prescrierii medicamentelor (chiar dacă se scrie doar substanţa activă pe reţetă – BTW, mai e aşa în Absurdistan?) şi a comunicării cu asiguratorul (SUA). Spitalele private care se bat pe bani publici trebuie ţinute din scurt şi controlate la sânge.
P.S.: Milano e perla nordului. Imaginaţi-vă ce se întâmplă în Sicilia unde mai toţi pacienţii sunt împinşi în sistemul privat. Nu degeaba se zice acolo că cel mai bun doctor e Alitalia…
se scrie iar medicamentu, ar mai pleca si dr intr-o excursie pe undeva :)
Pai Itali de nord e cu totul o alta tara…deci daca acolo apar probleme..