cronica unui succes anunţat

Ieri seară a fost un spectacol live, un one man show cu care Roberto Benigni a făcut turul Italiei anul ăsta. Teoretic a fost despre Divina Commedia, practic mai mult de jumătate din timp a fost satiră politică, urmată de elogiul Italiei (pe scurt, italienii au inventat totul, drept dovadă originea italiană a termenilor folosiţi în muzică, literatură, pictură, sculptură, arhitectură, etc.). După asta Benigni a analizat foarte frumos textul celui de-al cincilea cânt din Infernul, cu trimiteri la Scriptură, la prinţesa Diana şi la tot felul de minunăţii. Presupun că ştiţi cât e de expansiv măcar de la primirea Oscarului. Ei bine, atunci când apare la TV e şi mai şi. Începe de regulă prin a declara că vrea să facă dragoste cu spectatorii şi continuă să zâmbească, să se agite şi să spună glume porcoase. Cu toate astea e cel mai bun comic italian din câţi am văzut. Poate pentru că nu e doar un comic. Ultimul sfert de oră al emisiunii a fost o altă poveste. Roberto şi-a schimbat brusc fizionomia. Cred că e prima dată când îl văd fără zâmbet. A recitat emoţionant cântul şi emisiunea s-a terminat brusc. După două ore şi jumătate care au trecut ca cinci minute.

Puteţi citi în original Canto quinto, e scris în toscana vulgară dar foarte inteligibil. O pagină de analiză cum e cea de mai sus, din wikipedia italiană, e de mare ajutor. Veţi găsi versuri de o frumuseţe rară cum ar fi ” amor, ch’a nullo amato amar perdona”, “la bocca mi basciò tutto tremante”, “
Galeotto fu ‘l libro e chi lo scrisse”. În nici o altă limbă nu sună la fel de bine şi faptul că au supravieţuit 700 de ani contribuie la plăcerea lecturii.

later edit: habemus torrentum (direct link)