Am revăzut Cartea Junglei cu ochii adultului. Mi-am amintit de ce mă speria Kaa în copilărie (îl filmau în timp ce-l hipnotiza pe Mowgli, deci oricine se uită la film e hipnotizat, nu?) şi am descoperit lucruri noi ca asemănarea vulturilor cu iniţiatorii British Invasion, adresarea cu “cousin” lui King Louie, stilul colonialist britanic al colonelului Hathi, mişcările impresionante ale lui Baloo într-o perioadă în care nu puteau copia mişcările umane ca astăzi, micile greşeli de animaţie când Mowgli se mişcă cu altă viteză decât backgroundul sau păşeşte nefiresc, simplitatea poveştii şi frumuseţea muzicii.
Filed under: filme
Apropo de referirea la “simplitatea povestii”, care mi-a placut in mod deosebit: cica frumoase sunt mai ales lucrurile simple – vezi si expresia aceea cu sens de tautologie, “simplu si frumos”: tocmai m-am intrebat daca exista vreo legatura intre frumusete si comprehensivitate (suna ciudat termenul asta, o fi corect?). Inca nu mi-am raspuns. :)
Corpul uman e incredibil de complicat şi totuşi e frumos. Probabil suntem mai impresionaţi de valoarea estetică a lucrurilor simple tocmai pentru că ne miră contrastul dintre simplitatea mijloacelor şi calitatea rezultatului.
[...] Panseul meditativ a fost de fapt declansat din cauza mai multor posturi similare. Primul pe care l-am observat a fost cel de pe Stefan’s Rant. [...]