omul cu o mie de roluri

Berlusconi nu are o personalitate proprie. El adoptă rolul indicat de situaţia în care se află la un moment dat. Dorinţa lui sinceră de a se integra în orice ambient combinată cu un intelect limitat au dus la faimoasele deziceri de a doua zi. Coerenţa pur şi simplu nu e compatibilă cu transformarea cameleonică. Şi se pare, nici bunul simţ geo-politic. Aflat în vizită la Ierusalim, Silvio a declarat cu lacrimi în ochi şi glas tremurător că cel mai mare vis al lui e ca Israelul să intre în Uniunea Europeană (sic!). A plusat spunând că Italia şi Israelul sunt ţări vecine şi că cultura iudeo-creştină stă la baza civilizaţiei occidentale. De mare angajament istoric şi mesajul din cartea de onoare de la Yad Vashem: “Sufletul nostru urlă ‘nu e adevărat, nu poate să fie adevărat’. Şi apoi înfrânt: ‘niciodată, nu poate să se repete niciodată’.”. Ca şi cum cele două decenii de fascism nici n-au existat. Ca şi cum proaspătul filosemit nu e acelaşi care milita pentru împăcarea partizanilor cu “băieţii de la Salò” şi spunea că eroii fascişti nu trebuie uitaţi doar pentru că au luptat de partea învinşilor. Altă scenă, alt rol.

big in Japan

Anvil! The Story of Anvil spune povestea unei formaţii canadiene de heavy-metal care a avut 15 minutes of fame prin anii ‘80. Lipsiţi de management adecvat au ajuns muncitori necalificaţi cu mortgage pe casă şi împrumuturi de la rude ca să-şi înregistreze următorul album. E trist că oamenii ăştia exersează săptămânal de 30 de ani iar în “turul” european cântă prin baruri pentru 5-10 inşi. Noroc că i-a băgat în seamă VH1 şi au ajuns şi ei la struguri după difuzarea filmului.

Muzica lor e tipică pentru genul de oameni care se îmbracă în pantaloni strâmţi şi fac ca toţi dracii pe scenă după care plâng când dau de greu în viaţa de zi cu zi. Versuri adolescentine, refrene cu “sex sex sex”, riff-uri cool pe vremea când erau ei tineri, etc. Prezintă înteres doar în contextul documentarului (foarte bine realizat) după care noile 15 minute de faimă se vor termina. Maybe they should just stick to Japan…

top instrumental

Melodia din genericul Top Gear e şutită din piesa Jessica de Allman Brothers Band şi oarecum modernizată (de parcă poţi moderniza ceva perfect).

the music shines in the darkness, and the darkness has not overcome it

The Mission face parte din “the good old times” – e de pe vremea când Robert De Niro era un actor bun, muzica de film era făcută de Ennio Morricone şi se ştia clar cine e bun (iezuiţii) şi cine e rău (Vaticanul, spaniolii şi bestiile de portugheji). Cascada era cascadă şi jungla era junglă. Singura problemă era cu indienii Guarani care păreau cam bine hrăniţi pentru locul în care trăiau. Nu s-a făcut economie la capitolul talente: Jeremy Irons mai avea puţin şi se ridica la cer iar Liam Neeson reuşeşte să se facă remarcat deşi are un rol mic şi pricăjit. De văzut, de ascultat, de înjurat colonialiştii.

his soul is still dancing

Bad Lieutenant: Port of Call: New Orleans – nu e rău deloc. Nicolas Cage e suspect de credibil, atmosfera e apăsătoare, mizeria e reală şi nici măcar Eva Mendez nu ratează rolul. Ar fi o producţie hollywoodiană reuşită dacă nu am observa numele regizorului. Păi la asta e bun Werner Herzog? Să facă filme cuminţi după şabloane cu validitate comercială demonstrată? Unde e experimentul? Unde e curajul de a explora subiecte riscante? Avem zeci de regizori mediocri care sunt capabili de asemenea filme. Pe Herzog îl vrem încuiat în arthouse şi cheia aruncată în Mississippi!

I can listen to Jefferson Airplane on my own, thank you very much

A Serious Man does not a serious movie make. WTF was all that about, stimaţi fraţi Coen? Crâmpeie din viaţa unei comunităţi evreieşti din America anilor ‘60 care rezonează oarecum cu copilăria voastră? Bine, v-aţi făcut damblaua, dar cu noi spectatorii ce-aţi avut? Nu e absolut nimic interesant pentru noi în poveste. Da, bine, cinematografia e reuşită iar actorii nu-s de aruncat, dar chiar aşa să ne ignoraţi complet când vine vorba de plot, character development, any sort of meaning really? Păi mai plătim noi biletul la Vuze ca să vă finanţăm distracţia personală?

P.S.: mă simt atacat energetic cu flăcări violete aşa că o să contra-atac energic cu postări violente. Sounds fair?

minoritate garantată

Una din ministrelele lui Berlusconi a anunţat emoţionată că de la toamnă se va institui limita maximă de 30% elevi străini într-o sală de clasă. Nu e clar ce vor face străinii care nu încap în limita asta. Probabil vor căuta şcoli mai proaste sau mai îndepărtate de casă unde guvernul în mărinimia sa le dă voie să studieze.

Mişcarea era anunţată de anul trecut, cu un masaj mediatic prealabil în care se arătau mame îngrijorate spunând că puradeii lor nu vor învăţa cum trebuie limba italiană dacă vin în contact cu prea mulţi puradei străini. Ministressa mai zice că măsura are ca scop favorizarea integrării. O integrare mai cu filtru, aşa…

where’s the anti-anti-terrorism squad when you need it?

Poliţia slovacă a ascuns exploziv în bagajele a 8 civili care tranzitau prin aeroportul din Bratislava. S-au gândit ei că asta e o metodă bună pentru a testa sistemele de securitate. Exploziv adevărat, victime care nu erau la curent şi urmau să fie tratate ca potenţiali terorişti în intervalul dintre detectare şi luarea legăturii cu superiorii care puteau să pună capăt detenţiei. Un plan genial, ce mai. Singura problemă a fost că un măgăruş din cei 8 a reuşit să scape şi a ajuns cu exploziv cu tot în Irlanda. După vreo 3 zile, miliţienii slovaci s-au gândit că poate ar fi bine să anunţe poliţia irlandeză. Just in case, aşa… Irlandezii s-au minunat şi au făcut tot posibilul să nu se lase mai prejos: au înconjurat blocul victimei, l-au arestat pe civil după care au trimis echipa de specialişti să dezamorseze “bomba”. Păi ce trifoiu’ mă-sii, ne jucăm de-a antiterorismul?

sorry african people, no broadband for you, but I can sing a song instead

Îl ştiţi pe Bono? Ăla care cântă de pe acoperiş când nu salvează Africa de sărăcie, foame şi războaie. Ei bine, Bono scrie în NYT că săracii artişti suferă din cauza copierii şi distribuţiei neautorizate a materialelor pe care le produc. Nu din cauza caselor de discuri care iau 98% din profit. Nu. Din cauza celor care în loc să cumpere CD-uri scumpe masterizate la oha preferă să descarce versiuni gratuite de o calitate mai slabă. Bono mai crede că profitul care se cuvine mogulilor din industria muzicală, TV, cinematografică şi a jocurilor ajunge la ISP-uri.

Omul pare sincer. E un idiot bine intenţionat. Ajunge să caute metode pentru “content tracking” în eterna scuză cu child porn şi chiar în marele zid al cenzurii chinezesc. Orice metodă e bună ca să mai mănânce şi gura lui o vilă iar noile talente care nu-s în stare să concerteze să poată vinde câteva CD-uri pe baza desenelor de pe copertă.

Dacă asta vrea, eu zic să-i îndeplinim visul şi să nu mai bagăm U2 în playlist de acum încolo. Să-l lăsăm pe Bono să se concentreze pe acţiunile umanitare în loc să piardă timpul cu muzica…

fuck yeah

La ce vă gândiţi prima dată când e vorba de închisori secrete unde dispar oameni indizerabili care nu pot fi arestaţi în mod legal? Dar dacă sunt ţinuţi în frig şi fără paturi pe care să doarmă? Sau dacă familia şi eventualii avocaţi nu pot să-i localizeze?

children of the Meiji revolution

Samurai X: Trust & Betrayel e ceea ce iniţiaţii numesc un OVA (original video animation) – o miniserie de 4 episoade a câte 30 de minute fiecare în care regizorul are probabil o mai mare libertate creativă decât în serialul de 70 de episoade care l-a precedat. Experimentele artistice sunt destul de curajoase, cu secvenţe video reale inserate în animaţie (fracţiunea de secundă în care fulgii de zăpadă desenaţi se transformă în fulgi reali e de-a dreptul poetică). Mai puţin reuşite sunt scenele cu apă reală peste care se suprapun nişte pietre desenate, dar per total a ieşit bine.

Povestea e simplă dar tratată cu bun-simţ. Un asasin antrenat într-un teribil stil de a tăia lumea cu sabia cunoaşte o japonezuţă foarte submissive care se îndrăgosteşte de el deşi el i-a omorât… ah, e complicat. Las’ că vedeţi voi. Scenele de luptă sunt foarte violente şi foarte frumoase. Unghiurile “camerei” sunt neobişnuite iar animaţia, deşi minimalistă, e fluidă cu background-uri elaborate şi o multitudine de detalii superbe. De văzut musai cu audio-ul original şi subtitrarea în engleză.

the listener who knew too much

Spectacol transmis în direct de o televiziune italiană. Sonorizarea e perfectă şi unii cântăreţi chiar îşi fac meseria cântând live. Printre ei se remarcă Luisa Corna cu o tehnică impecabilă şi un timbru ce-mi gâdilă în mod plăcut urechile. Cum se face că nu am auzit mai devreme de ea? Şi uite aşa începe investigaţia…

Luisa e la bază fotomodel şi a trebuit să apară în curul gol prin tot felul de reviste ca să fie băgată în seamă (ultima strigare în 2003 la vârsta de 38 de ani), deşi cântă de la 18 ani. S-o fi plictisit să aştepte afirmarea pe baza vocii şi a găsit alte utilizări pentru cavitatea bucală. Traseul ei nu a fost lipsit de peripeţii. Gurile rele spun că în 2004 se întreţinea cu Umberto Bossi (liderul partidului xenofob Lega Nord) într-o cameră de hotel când deodată moşulică a început să facă urât. A fost probabil amestecul de cocaină şi viagra care a dus la un accident vascular cerebral hemoragic. Luisa s-a speriat, dar nu destul încât să cheme salvarea şi să rişte scandalul. A chemat în schimb nişte leghişti de încredere care l-au dus pe lider la un spital de încredere aflat la 120 Km distanţă. După toată întârzierea nu s-a mai putut face nimic şi vajnicul reprezentant al rasei padane a rămas paralizat pe jumătate din vajnicu-i corp.

ciocu mic şi joc de frâne

Mai ţineţi minte scandalul când un puşcaş american înarmat cu o maşină l-a omorât pe Teo Peter? Ei bine acum s-au inversat lucrurile: un diplomat absurdistanez a provocat un accident rutier soldat cu o mortăciune tocmai ăhăă… în Singapore. S-a urcat repede în avion şi s-a întors cu coada între picioare să se ascundă după fusta ţării mumă. Oare o să fie şi acuma indignată opinia publică absurdistaneză?

anno nuovo, vita nuova

Se stinge încet-încet şi 2009. Am mai murit o dată de revoluţie, am mai făcut grimase kabukiene în faţa documentarului nemţesc despre cum FSN a pus mâna pe putere şi despre cum au murit mai mulţi oameni după execuţia lui Ceaşcă decât înainte. Ne-am bucurat încă o dată de naşterea Mântuitorului pe care ni-l imaginăm arian, corupt şi putred de bogat, judecând după Biserica care-l reprezintă. Ne-am minunat încă o dată de talentul politicienilor de a ne convinge să facem tot felul de lucruri umilitoare de frica câte unui nou bau-bau prezentat cu profesionalism de mass-media. Am studiat încă o dată singuri lucruri care nu se predau în şcoală, din aceleaşi surse de informaţie hulite de jurnaliştii cu adeverinţă şi am îndrăznit să facem singuri conexiunile fără să aşteptăm talk-show-uri epifanogene. Da, 2009 a fost un an bun însă la moartea lui ne vom bucura cu pocnitori şi artificii de venirea lui 2010 (care-i şi întrece) ca şi cum nu ar fi repetarea aceluiaşi traseu în jurul soarelui. Ne vom păcăli singuri că felia temporală care va să vină ne permite să luăm totul de la capăt. Un an nou, o viaţă nouă, oameni noi, lucruri noi, noutăţi noi.

Hai la mulţi ani!

the Gleiwitz incident

În spatele Domului din Milano, într-o mică piaţă cu câţiva oameni înghesuiţi, Berlusconi a ţinut un discurs mesianic despre victoria iubirii asupra judecătorilor comunişti care vor să-l bage la zdup (şi asupra derbedeilor care protestau). După ce a coborât de pe podium a început să fraternizeze cu mulţimea de pe marginea coridorului îngust care ducea spre maşină. Se uita la poze, dădea mâna cu ei, etc. Oamenii din serviciul de pază aveau nişte poziţii nefireşti – toţi cu faţa la obiectivul pe care trebuia să-l protejeze, unii dintre ei cu ochii în pământ, nu reuşeau să creeze un spaţiu liber în jurul premierului deşi erau doar câteva zeci de civili în jur. La un moment dat un individ cu fes a ridicat mâna în aer şi a lansat o miniatură (mică, probabil de plastic) a domului spre faţa machiată generos a martirului. Nu e clar dacă l-a nimerit sau nu. Prima reacţie a lui Berlu a fost să-şi acopere faţa cu o pungă neagră. Câţiva oameni din escortă s-au repezit şi ei să-i acopere faţa cu palmele. Nu să sară eroic în faţa pericolului, nu să-l pună la pământ pe VIP, nu să-l imobilizeze pe agresor. Doar să mascheze faţa obiectivului până când acesta a intrat în maşină. Acolo pe Berlu îl aştepta medicul personal cu un flacon în mână şi un bodiguard pe locul din dreapta şoferului care s-a întors să-i mascheze pe cei doi de camerele de luat vederi care aveau vizibilitate prin parbrizul transparent.

În mod normal maşina ar fi trebuit să plece în trombă spre cel mai apropiat spital, departe de pericol, nu? Nu şi maşina primului ministru. Au rămas pe loc câteva minute după care Berlusconi a deschis portiera, s-a urcat pe prag ajutat de un bodyguard după care s-a uitat în stânga şi-n dreapta câteva secunde arătând la lume un obraz stâng cu o tăietură orizontală sub orbită (un loc destul de ferit din topologia feţei) şi puţin sânge coagulat într-un strat subţire şi uniform pe piele. Gura întredeschisă lăsa la vedere dinţii mânjiţi pe exterior cu roşu. Nici o picătură de sânge pe cămaşa albă, nimic lichid din nasul care s-a zis că a fost fracturat, nici o umflătură, nici un dinte ştirbit. După ce şi-a făcut damblaua moşul maşina a plecat în sfârşit spre un spital aflat la 10 Km distanţă (în loc de cel aflat la aproape 1 Km) poate şi pentru că acolo a găsit un medic care să declare că moşulică a pierdut juma’ de litru de sânge, că avea cămaşa îmbibată, nasul bucăţi, câţiva dinţi rupţi. Ce mai, abia a scăpat cu viaţă săracul…

Agresorul a fost identificat în persoana unui bolnav psihic care a fost protejat imediat de bodyguarzi (luat prieteneşte de umeri şi izolat de mulţime mai ceva ca primul ministru). În momentul în care un fotograf a îndrăznit să se apropie să facă ce face el de obicei, a fost îmbrâncit cu violenţă de unul dintre profesioniştii securităţii personale care apoi a încercat să-i smulgă aparatura din mână.

Arma crimei (miniatura domului) nu a fost recuperată însă a apărut în discursul politicienilor de a doua zi ca “bomba atomică” lansată de un “terorist” în spatele căruia stau desigur adversarii politici şi oricine şi-a permis să-l critice pe preaiubit. Susţinătorii partidului de guvernământ au făcut manifestaţii de susţinere cu pancarte de genul “iartă-i Silvio că nu ştiu ce fac” iar serenissimul a făcut apel la pacificarea întregului spectru politic sub aripa lui mărinimoasă. Să se termine cu toate poveştile astea despre mafie, corupţie şi furturi că uite ce climă de ură şi violenţă generează. Hai mai bine să fie linişte şi dudui goale la televizor că uite e Crăciunul mâine-poimâine. Păi nu?

smackdown at O.K. Corral

How it really happened. Because you don’t mess with the Man’s wife. Or Chuck Norris for that matter…

il sangue dei vinti

Silvio Berlusconi, omul care-şi pune avocatul în parlament ca să-l scape de închisoare prin legi noi aplicate retroactiv, omul care angajează un criminal mafiot pe post de grăjdar şi şofer pentru că îi era frică să fie răpit după care spune că toată discuţia despre mafie strică imaginea Italiei, omul care oferă inele la curve după care pupă inelul Papei, omul cel mai bogat din Italia care ar vrea ca politica să semene mai mult cu afacerile, omul care azi neagă că a spus ceea ce a zis ieri în faţa camerelor de luat vederi, omul care dictează la telefon titlurile ziarelor pe care le deţine, omul care are ţara la degetul cel mic – a primit un pumn în faţă la finalul unei manifestări politice într-o piaţă din Milano. S-a crezut iniţial că a fost Băse, dar eroul popular e de fapt un nebun de 42 de ani care nu ştia cu cine se pune. Aşteptăm sinuciderea prin lovituri repetate cu ficatul şi splina în bocancii gardienilor…

Mircea, fă-te că nu crezi

Geoană ştie că s-a terminat. Ştia de când i-a văzut pe fotografi la uşa lui Vântu. De când l-a văzut pe Băse ca prin ceaţă la finalul singurei confruntări pe care nu o putea evita. De când până şi exit-poll-urile măsluite nu ieşeau din marja de eroare după intervalul de vot al pensionarilor. De când nea Nelu rânjea malefic la sediul partidului în loc să strige “a căzut tiranul” în rând cu lumea. De când limbile lui Crin au început să devină disperate. De când nu reuşea să se convingă singur că voturile diasporei nu contează. De când a început să aibă coşmaruri cu barosanii care-şi vor contribuţiile de campanie înapoi. De când s-a trezit în miez de noapte cu sudori reci şi scuze bolborosite pe ruseşte. De când au început să sune telefoanele dimineaţă. De când a trebuit să repete de o sută de ori “nu este adevărat” înainte de a prinde curaj să iasă de sub plapumă.

Geoană ştie…

masă de manevre

Nu mai aştept rezultatele oficiale şi încep beştelirea, aşa… preventiv. Deci jumătate din electoratul absurdistanez cu chef de vot a pus botul la o propagandă ridicolă a câtorva baştani pe care i-am văzut în documentarul Kapitalisme – notre recette secrète (vine şi pe apă) ? Oamenii ăştia chiar au făcut proprie teoria că Băse e “scandalagiu” şi “n-are faţă de preşedinte”? S-au supărat aşa de tare că n-au mai văzut nimic în neregulă cu Crin şi Mircea? Au uitat brusc de tov. Iliescu şi cadavrele pe care le-a lăsat în urmă? Sunt dispuşi să repete hipnotizaţi că albul e negru şi că cel ce a condamnat comunismul e adevăratul comunist? Înfierează cu mânie liberală derbedeii de la Timişoara care oricum erau puţini (că Dinescu nici nu i-a observat) şi chiar dacă erau, sigur se aflau sub influenţa drogurilor şi banilor falşi. Au fost suficienţi 20 de ani pentru ca oamenii ăştia să reacţioneze la sperieturi hilare de tipul “pedeliştii vor să întrerupă curentul electric” ? L-au întrerupt din toate poziţiile, nu? Cu aparatură sofisticată şi accente arabe. Probabil au toţi acasă robinete de aur iar băieţii lor crăcănează câte o gimnastă de nota 10 ca aia venită să-l sprijine pe fiul ofiţerului de securitate. Jos preşendinţismul care nu ne-a mărit pensiile! Jos blonda care se învârte pe lângă preşedinte şi face mici găinării în loc să vândă petrolul de lângă Insula Şerpilor! Jos golanii care i-au bătut pe mineri! Jos dictatura care zice ăştia de la TV că suge sângele ţărişoarei! Trăiască rezistenţa armată cu microfoane, camere de luat ochii şi binecuvântarea patronilor! Să se dărâme zidul nedrept dintre barosani şi resurse! Că e şi ei oameni, chiar dacă mai malefici, aşa. Trăiască Patriciu şi lacrimile lui sincere de când îşi amintea ceva ce nu a existat! Trăiască Vântu şi tupeul lui de a chema acasă politicienii să-i înjure în miez de noapte! Trăiască Felix şi comerţul exterior care i-a permis să angajeze marionete cu feţe telegenice şi să demonstreze că cel mai scurt drum spre putere trece prin cutia cu sunete şi imagini în mişcare!

Până la urmă poate ar fi bine să câştige Geoană şi să telefoneze imediat la Moscova să-i anunţe că totul e sub control. Poporul va afla de la antene că a crescut brusc nivelul de trai iar de la Realitatea că occidentul îi invidiază şi totul va fi bine. Devalorizarea monedei naţionale va trece rapid pe scroll în timp ce se dă o ştire despre cât de simpatici sunt copiii lui Mircea. Răcirea relaţiilor cu Republica Moldova va fi eclipsată de un report la loto. Creşterea şomajului – de un scandal cu manelişti la OTV. Incompetenţa ambasadorilor va părea un fleac pe lângă decolteul prezentatoarei de la noua emisiune de divertisment. Poporul va dormi liniştit. Televiziunile veghează…

the outside opinion

Până acum aveam un singur lucru bun de spus despre László Tőkés – că din protestele pentru susţinerea lui s-a născut revoluţia. Acum am două.

killing a myth is fun until it happens to you

Ieri seară la Realitatea TV… ăă… Doina Cornea… dar mai bine vedeţi singuri.

Transcriptul, pentru cei care nu-şi cred urechilor:

Adrian Ursu: (…) cu care v-am întâmpinat de-aici din studioul de la Bucureşti, tocmai astăzi de… ă… ziua naţională, dar probabil vedeţi şi dumneavoastră cum evoluează lucrurile înainte cu câteva zile de momentul votului…
Doina Cornea (prin telefon): Da, e… este pe de-o parte o ruşine că sunt oameni care se pretează la aşa ceva şi în al doilea rând… ă… fiind şi campanie electorală eu interpretez puţin diferit de ce aţi spus dumneavoastră sau… ă… în studio. Eu sunt aproape sigură sau… ăă… ceea ce am văzut la televiziune îmi aduce aminte de mineriade c-am fost adesea la Bucureşti atunci şi-am văzut cum era manipulată populaţia Bucureştiului. Erau gospodine care strigau “omorâţi-i”. Nu… ăă… e psihologia colectivă… dar ca aceasta să fie pusă în mişcare trebuie să fie nişte agenţi abili printre ei care să-i mobilizeze. Acuma, sunt multe lucruri de spus şi în legătură cu calitatea oamenilor. Se vedea totuşi pe multe chipuri că erau oameni de o calitate… mneaăă… puţin… nu… nu o calitate bună să zicem, fizică şi…
A.U.: Bun… nu… poate că nu fizionomiile sunt cele care dau… măsura calităţii umane până la urmă.
D.C.: Ăăă… eu cred, totuşi, în expresia oamenilor, în expresia ochilor, ăă…
A.U.: Această… doamna Cornea, această acţiune politică de reconciliere pe care au anunţat-o şi au clamat-o astăzi de la Timişoara cele trei ăă forţe politice, acea parte a PNŢ-CD, PSD şi PNL vi se pare un gest necesar, util, sau e doar o mişcare electorală?
D.C.: Dar sigur că da, sigur că este un gest util. Eu nu sunt chiar fericită, dar altă soluţie nu este şi acuma eu am foarte mare încredere în viitorul premier – domnul Klaus Johannis. Aaaa…
A.U.: Credeţi că această… această formulă politica poate să dureze după 6 decembrie indiferent de rezultatul prezidenţialelor?
D.C.: Ăă… eu… ăăă… nu cred că va… deci tocmai ceea ce am văzut că se întâmplă afară în piaţă îmi spune că e vorba de un gest disperat al preşedintelui care simte sau a simţit că a pierdut terenu’, ori asta… ăă… pentru un om politic e foarte important: să ştie să piardă… ăă… altfel e foarte rău… rezultatul. Uite, eu îl am ca model, ca exemplu, pe fostul premier, pe domnul Tăriceanu care a ştiut să piardă cu atâta eleganţă, generozitate. N-a dăunat deloc partidului şi merge mai departe.
A.U.: Mulţumim, a fost doamna Doina Cornea. Vă dorim o seară liniştită şi “la mulţi ani” şi dumneavoastră pentru ziua naţională doamna Cornea. Mulţumim încă o dată (…)

Acum i-acum. De ce e un conflict aşa de mare între Doina Cornea de care îmi amintesc şi cea pe care o aud? S-a schimbat ea sau percepţia mea era greşită? Am făcut presupuneri nefondate despre inteligenţa şi moralitatea unei victime doar pentru că era în antiteză cu regimul totalitar? Nu prea pot să găsesc scuze în procesul de îmbătrânire. Faptul că răspunde cu un atac la Băsescu la o întrebare despre stabilitatea mirabilei coaliţii nu e efectul senilităţii. Sau admiraţia pentru Tăriceanu şi implicit domnii eleganţi cărora le-a făcut cadou resurse naturale. Ce să mai zic de comparaţia cu mineriada sau insultarea unor oameni pe criteriul că nu sunt telegenici de la o anumită dioptrie…

şi totuşi mişcă

Absurdistanul s-a trezit puţin din somn şi a mormăit uşor când o coaliţie ciudată s-a găndit că ar fi mişto să folosească piaţa operei din Timişoara pentru scopuri electorale. Şi asta chiar de ziua ţărişoarei când tot absurdistanezul se pregătea să molfăiască un mic şi să facă poştă o sticlă de bere. Chiar şi primarul Ciuhandu – un şmecheraş fără convingeri politice – a pus umărul la reuşita manifestării zgâlţăind puţin cadavrul lui Coposu şi spunând că nu foştii comunişti sunt actualii comunişti ci ceilalţi. Puţinii timişoreni care au fost pe fază şi-au amintit brusc cum le-a şutit nea Nelu revoluţia şi au început să huiduie. Televiziunile baştanilor i-au numit pe bună dreptate golani, derbedei, maţe-fripte, coate-goale ş.a.m.d. Păi ce se apucă ei să strice consensul politicienilor de prin tot spectrul politic care lucrează pentru liniştea noastră, ai?

P.S.: ceva nu e în regulă când Radu Moraru e vocea raţiunii iar OTV-ul face jurnalism independent.

a clockwork democracy

În Elveţia se practică democraţia directă sub forma iniţiativelor populare care modifică constituţia federală dacă trec de un referendum. O astfel de propunere trebuie să obţină majoritatatea voturilor la nivel federal şi să treacă în majoritatea cantoanelor. Cei care fac propunerea sunt cetăţeni organizaţi în comitete. După ce obţin 100000 de semnături în favoarea propunerii o trimit la parlament care votează pentru a face o sugestie sau a prezenta o contra-propunere. Abia acum se ajunge la referendum. Cetăţeanul informat asupra textului şi asupra recomandării autorităţilor se duce să voteze. Dacă în urma referendumului este aprobată iniţiativa populară aceasta intră în vigoare şi modifică constituţia fără vreo intervenţie a parlamentului. Vox populi…

Se organizează vreo 4 referendumuri pe an la care se votează mai multe propuneri. La votul de luna trecută s-a decis continuarea exportului de armament şi interzicerea construirii de minarete. În prima problemă cetăţenii au fost de acord cu parlamentul care a zis că mai bine să plângă mă-sa decât să rămână elveţienii fără locuri de muncă. Cam la asta se reduce pacifismul elveţienilor. În privinţa minaretelor populaţia a avut o părere contrastantă cu parlamentul creând o situaţie interesantă dincolo de islamofobia gestului. Mai e bună democraţia directă atunci când contrazice autorităţile? Pe cine reprezintă politicienii care îşi declară ruşinea şi consternarea? E chiar imposibil ca Elveţia să ajungă la fel ca Austria sub Jörg Haider (politician de extremă maro) – un paria al Europei?

Motivul pentru care clasa politică a permis erezia democraţiei directe a fost nivelul ridicat de alfabetizare al populimii şi dimensiunea redusă a şeptelului. Adică nu ar trebui să fie greu de convins ce e mai bine pentru ei, nu? Oricum, dacă le dai voie să-şi facă legi cantonale ei sunt fericiţi. Le mai faci puţină publicitate prin ţările vecine cum că, sanchi, fac tot posibilul să fericească turiştii şi gata. Punctaj maxim la happiness. Pe după tejghea organizezi sistemul bancar ca pe o maşină de spălat banii criminalităţii organizate şi poţi să mănânci liniştit ciocolată, ceasuri şi până la urmă… hai şi minarete. Or să se supere un pic emirii şi s-ar putea să transfere banii în insulele Cayman dar hai, treacă de la clasa politică…

Băse e reptilian

Am în sfârşit dovada că suntem conduşi de extratereştrii reptilieni deghizaţi în oameni! Priviţi cu atenţie filmuleţul din 2004 în care Băsescu Traian e surprins făcând lucruri supraomeneşti. Primele două cadre pe care le analizăm sunt succesive şi arată o schimbare de poziţie a mâinii drepte de aproximativ 50cm într-un interval de 1/15 secunde (pentru că filmul de pe youtube are 15 FPS) deci la o viteză medie de 27Km/h. Dacă asta nu e suficient de impresionant gândiţi-vă că acolo intră acceleraţia şi deceleraţia deci viteza maximă e şi mai şi. Această scăpare ne permite să evaluăm capacităţile fizice ale reptilienilor şi să ne imaginăm un pic calvarul prin care au trecut în perioada camuflajului pentru a părea oameni. Probabil ani de zile mişcându-se cu încetinitorul…

Următorul cadru e cel mai valoros din punct de vedere ştiinţific. Arată cum membrul superior se lungeşte cu 15-20 de cm şi nu putem decât să speculăm asupra aparatului bio-mecanic reptilian şi elasticităţii costumului uman. “Vizitatorii” au cumva articulaţii duble în care un scurt segment stă de regulă pliat şi este extins fulgerător pentru a captura prada?

Al patrulea cadru arată o nefirească (pentru noi, oamenii) răsucire a pumnului cu o concomitentă iluminare a feţei victimei. Specialiştii consultaţi de mine telepatic susţin că ar fi vorba de o manipulare pozitronică a creierului victimei care ar explica de ce faţa continuă să emită o lumină albăstruie pentru 9 cadre după care dispare la fel de brusc cum a apărut. Controlul minţii explică şi de ce copilul astfel manipulat a izbucnit în râs. Mai puţin de o secundă, deci, a fost suficient pentru spălarea creierului. Nu putem decât să aşteptăm înfricoşaţi momentul în care rasa asupritoare îşi va face publice intenţiile. Specialiştii susţin că se va întâmpla în 2012…

familie serioasă, de turnători

Gheorghe Turda era celebru deja la 23 de ani. Mai o cântare pe la nunţi, mai una pe la birtul din sat ca să meargă mai bine poşirca, mai una pe la secu că nu se ştie niciodată când ajută la carieră şi tot aşa, încet – încet, a devenit un reprezentant cu vocea groasă al folclorului de mucava încropit de comunişti. Ar fi rămas în business mult şi bine dacă nu răscolea CNSAS-ul prin dosare să găsească informarea voluntară făcută la secţia de miliţie prin care s-a pus capăt acţiunii de subminare a puterii de stat pe care întenţiona să o înfăptuiască mişeleşte mătuşa Ileana. Susnumita a obţinut un paşaport sub pretextul unei vizite în Italia (în scop turistic declarat) însă intenţiona să nu se mai întoarcă. Nepotul vigilent a sesizat consecinţele asupra propriului nume şi propriei cariere aşa că a informat imediat organele autorizate care au intervenit prompt şi au suspendat paşaportul după care au pornit o anchetă pentru a afla cine e colaboratorul infractoarei.

Generalul de brigadă în rezervă cu o stea (numit tocmai pentru valoarea carierei şi probabil pentru servicii aduse statului) nu neagă nimic ci explică cu calmul caracteristic cum de fapt el e victima iar mătuşa cu dor de fugă un simplu element dujmănos…

going the way of the dodo

Francesco Guzzardi e un ziarist care scrie pentru Il Giornale. În momentul în care a primit o scrisoare de ameninţare de la teroriştii comunişti (Brigate Rosse) a chemat imediat poliţia. Gaborii care se ocupă cu chestii din astea nu-s tocmai tembeli aşa că au luat o probă grafologică de la ziarist. Care probă s-a potrivit perfect cu scrisoarea scrisă de mână. Deci jurnalistul şi-a fabricat singur subiectul. I-o fi zis redactorul şef să dea dovadă de puţină iniţiativă?

aroganţă

Acţiune scandaloasă a Israelului: într-un schimb de prizonieri oferă 160 de palestinieni pentru un singur israelian. Păi e clar că se vrea insultarea inamicului sugerând că un om de-al lor valorează cât 160 de dujmani. Nu e corect! Să termine cu prostiile şi să schimbe unu la unu că aşa e frumos şi civilizat.

dezvoltare şi progres

Guvernul absurdistanez a ajuns la concluzia că are nevoie de un supercomputer. Nu unul oarecare, la superofertă, ci unul de 1600000 de euro. Problema a fost să găsească o utilizare, măcar aşa de formă (că sunt oameni cu bun simţ şi le e ruşine să spună că fac achiziţii inutile doar pentru comisioane şi şpăgi). S-a făcut chiar şi un Centru Naţional de Supercomputing aşa că ceva, ceva tot trebuie dat la presă. Simulări sofisticate de interes ştiinţific? Nu că pe urmă vin fizicienii şi meteorologii cu cereri de mărire a bugetului din care nu pică nimic la intermediari. Combaterea terorismului electronic? Perfect. Nu poată să zică nimeni că nu e important pentru că e despre “terorism” şi nu e nevoie de fonduri suplimentare. Oricum nimeni nu ştie cu ce se mănâncă sau că nu există nici o legătură cu high performance computing…

P.S.: ce, agenţia aia naţională pentru explorarea spaţiului nu-şi face treaba lansând un balon meteorologic desumflat pe post de rachetă?

tutti contro tutti

Un consilier cu pumnul de fier a ajuns la concluzia că ar fi bine să umple Milano cu afişe de genul “Atenţie, în acest cartier e cineva care te observă şi e gata să anunţe poliţia” plus o grămadă de formulare pentru adeziunea la program. Toţi cetăţenii cu timp liber vor deveni astfel informatori gata să alerteze organul la cel mai mic gest suspect, maşină suspectă, faţă suspectă sau străin necamuflat. Organizarea grupurilor de oameni de bine va fi făcută de asociaţiile de locatari începând de anul viitor. Poliţia nu mai poate de bucurie că după tăierea fondurilor şi rondele pe care trebuie să le escorteze (din cauză că se iau la harţă între ele) o să plouă în curând cu reclamaţii stupide la adresa vecinilor antipatici.

kicking the golden goose

Conform ISTAT (institutul naţional de statistică) erau 796000 imigranţii români rezidenţi în Italia la începutul acestui an. Sunt desigur o grămadă care nu au acte în regulă pentru că lucrează la negru pe şantierele (şi cu bătrânii) patriei. Să rotunjim la un milion – o cifră foarte conservatoare. Cam 80% au drept de vot. Deci la un electorat de 800000 de oameni ţara mumă trimite 167000 de buletine de vot. To add insult to injury, se mai vorbeşte şi de prezenţa scăzută la vot la precedentele alegeri ca o scuză a discrepanţei. De parcă procesul electoral e un free market unde oferta trebuie doar să acopere cererea, nu un drept constituţional. Sutele de mii de oameni pentru care nu au fost tipărite buletine de vot şi pentru care nu au fost înfiinţate secţii de vot în apropiere nu vor uita aşa de uşor insulta şi vor face tot posibilul să pompeze cât mai puţini bani în Absurdistan. Să vedeţi atunci distracţie…