anno nuovo, vita nuova

Se stinge încet-încet şi 2009. Am mai murit o dată de revoluţie, am mai făcut grimase kabukiene în faţa documentarului nemţesc despre cum FSN a pus mâna pe putere şi despre cum au murit mai mulţi oameni după execuţia lui Ceaşcă decât înainte. Ne-am bucurat încă o dată de naşterea Mântuitorului pe care ni-l imaginăm arian, corupt şi putred de bogat, judecând după Biserica care-l reprezintă. Ne-am minunat încă o dată de talentul politicienilor de a ne convinge să facem tot felul de lucruri umilitoare de frica câte unui nou bau-bau prezentat cu profesionalism de mass-media. Am studiat încă o dată singuri lucruri care nu se predau în şcoală, din aceleaşi surse de informaţie hulite de jurnaliştii cu adeverinţă şi am îndrăznit să facem singuri conexiunile fără să aşteptăm talk-show-uri epifanogene. Da, 2009 a fost un an bun însă la moartea lui ne vom bucura cu pocnitori şi artificii de venirea lui 2010 (care-i şi întrece) ca şi cum nu ar fi repetarea aceluiaşi traseu în jurul soarelui. Ne vom păcăli singuri că felia temporală care va să vină ne permite să luăm totul de la capăt. Un an nou, o viaţă nouă, oameni noi, lucruri noi, noutăţi noi.

Hai la mulţi ani!

the Gleiwitz incident

În spatele Domului din Milano, într-o mică piaţă cu câţiva oameni înghesuiţi, Berlusconi a ţinut un discurs mesianic despre victoria iubirii asupra judecătorilor comunişti care vor să-l bage la zdup (şi asupra derbedeilor care protestau). După ce a coborât de pe podium a început să fraternizeze cu mulţimea de pe marginea coridorului îngust care ducea spre maşină. Se uita la poze, dădea mâna cu ei, etc. Oamenii din serviciul de pază aveau nişte poziţii nefireşti – toţi cu faţa la obiectivul pe care trebuia să-l protejeze, unii dintre ei cu ochii în pământ, nu reuşeau să creeze un spaţiu liber în jurul premierului deşi erau doar câteva zeci de civili în jur. La un moment dat un individ cu fes a ridicat mâna în aer şi a lansat o miniatură (mică, probabil de plastic) a domului spre faţa machiată generos a martirului. Nu e clar dacă l-a nimerit sau nu. Prima reacţie a lui Berlu a fost să-şi acopere faţa cu o pungă neagră. Câţiva oameni din escortă s-au repezit şi ei să-i acopere faţa cu palmele. Nu să sară eroic în faţa pericolului, nu să-l pună la pământ pe VIP, nu să-l imobilizeze pe agresor. Doar să mascheze faţa obiectivului până când acesta a intrat în maşină. Acolo pe Berlu îl aştepta medicul personal cu un flacon în mână şi un bodiguard pe locul din dreapta şoferului care s-a întors să-i mascheze pe cei doi de camerele de luat vederi care aveau vizibilitate prin parbrizul transparent.

În mod normal maşina ar fi trebuit să plece în trombă spre cel mai apropiat spital, departe de pericol, nu? Nu şi maşina primului ministru. Au rămas pe loc câteva minute după care Berlusconi a deschis portiera, s-a urcat pe prag ajutat de un bodyguard după care s-a uitat în stânga şi-n dreapta câteva secunde arătând la lume un obraz stâng cu o tăietură orizontală sub orbită (un loc destul de ferit din topologia feţei) şi puţin sânge coagulat într-un strat subţire şi uniform pe piele. Gura întredeschisă lăsa la vedere dinţii mânjiţi pe exterior cu roşu. Nici o picătură de sânge pe cămaşa albă, nimic lichid din nasul care s-a zis că a fost fracturat, nici o umflătură, nici un dinte ştirbit. După ce şi-a făcut damblaua moşul maşina a plecat în sfârşit spre un spital aflat la 10 Km distanţă (în loc de cel aflat la aproape 1 Km) poate şi pentru că acolo a găsit un medic care să declare că moşulică a pierdut juma’ de litru de sânge, că avea cămaşa îmbibată, nasul bucăţi, câţiva dinţi rupţi. Ce mai, abia a scăpat cu viaţă săracul…

Agresorul a fost identificat în persoana unui bolnav psihic care a fost protejat imediat de bodyguarzi (luat prieteneşte de umeri şi izolat de mulţime mai ceva ca primul ministru). În momentul în care un fotograf a îndrăznit să se apropie să facă ce face el de obicei, a fost îmbrâncit cu violenţă de unul dintre profesioniştii securităţii personale care apoi a încercat să-i smulgă aparatura din mână.

Arma crimei (miniatura domului) nu a fost recuperată însă a apărut în discursul politicienilor de a doua zi ca “bomba atomică” lansată de un “terorist” în spatele căruia stau desigur adversarii politici şi oricine şi-a permis să-l critice pe preaiubit. Susţinătorii partidului de guvernământ au făcut manifestaţii de susţinere cu pancarte de genul “iartă-i Silvio că nu ştiu ce fac” iar serenissimul a făcut apel la pacificarea întregului spectru politic sub aripa lui mărinimoasă. Să se termine cu toate poveştile astea despre mafie, corupţie şi furturi că uite ce climă de ură şi violenţă generează. Hai mai bine să fie linişte şi dudui goale la televizor că uite e Crăciunul mâine-poimâine. Păi nu?

smackdown at O.K. Corral

How it really happened. Because you don’t mess with the Man’s wife. Or Chuck Norris for that matter…

il sangue dei vinti

Silvio Berlusconi, omul care-şi pune avocatul în parlament ca să-l scape de închisoare prin legi noi aplicate retroactiv, omul care angajează un criminal mafiot pe post de grăjdar şi şofer pentru că îi era frică să fie răpit după care spune că toată discuţia despre mafie strică imaginea Italiei, omul care oferă inele la curve după care pupă inelul Papei, omul cel mai bogat din Italia care ar vrea ca politica să semene mai mult cu afacerile, omul care azi neagă că a spus ceea ce a zis ieri în faţa camerelor de luat vederi, omul care dictează la telefon titlurile ziarelor pe care le deţine, omul care are ţara la degetul cel mic – a primit un pumn în faţă la finalul unei manifestări politice într-o piaţă din Milano. S-a crezut iniţial că a fost Băse, dar eroul popular e de fapt un nebun de 42 de ani care nu ştia cu cine se pune. Aşteptăm sinuciderea prin lovituri repetate cu ficatul şi splina în bocancii gardienilor…

Mircea, fă-te că nu crezi

Geoană ştie că s-a terminat. Ştia de când i-a văzut pe fotografi la uşa lui Vântu. De când l-a văzut pe Băse ca prin ceaţă la finalul singurei confruntări pe care nu o putea evita. De când până şi exit-poll-urile măsluite nu ieşeau din marja de eroare după intervalul de vot al pensionarilor. De când nea Nelu rânjea malefic la sediul partidului în loc să strige “a căzut tiranul” în rând cu lumea. De când limbile lui Crin au început să devină disperate. De când nu reuşea să se convingă singur că voturile diasporei nu contează. De când a început să aibă coşmaruri cu barosanii care-şi vor contribuţiile de campanie înapoi. De când s-a trezit în miez de noapte cu sudori reci şi scuze bolborosite pe ruseşte. De când au început să sune telefoanele dimineaţă. De când a trebuit să repete de o sută de ori “nu este adevărat” înainte de a prinde curaj să iasă de sub plapumă.

Geoană ştie…

masă de manevre

Nu mai aştept rezultatele oficiale şi încep beştelirea, aşa… preventiv. Deci jumătate din electoratul absurdistanez cu chef de vot a pus botul la o propagandă ridicolă a câtorva baştani pe care i-am văzut în documentarul Kapitalisme – notre recette secrète (vine şi pe apă) ? Oamenii ăştia chiar au făcut proprie teoria că Băse e “scandalagiu” şi “n-are faţă de preşedinte”? S-au supărat aşa de tare că n-au mai văzut nimic în neregulă cu Crin şi Mircea? Au uitat brusc de tov. Iliescu şi cadavrele pe care le-a lăsat în urmă? Sunt dispuşi să repete hipnotizaţi că albul e negru şi că cel ce a condamnat comunismul e adevăratul comunist? Înfierează cu mânie liberală derbedeii de la Timişoara care oricum erau puţini (că Dinescu nici nu i-a observat) şi chiar dacă erau, sigur se aflau sub influenţa drogurilor şi banilor falşi. Au fost suficienţi 20 de ani pentru ca oamenii ăştia să reacţioneze la sperieturi hilare de tipul “pedeliştii vor să întrerupă curentul electric” ? L-au întrerupt din toate poziţiile, nu? Cu aparatură sofisticată şi accente arabe. Probabil au toţi acasă robinete de aur iar băieţii lor crăcănează câte o gimnastă de nota 10 ca aia venită să-l sprijine pe fiul ofiţerului de securitate. Jos preşendinţismul care nu ne-a mărit pensiile! Jos blonda care se învârte pe lângă preşedinte şi face mici găinării în loc să vândă petrolul de lângă Insula Şerpilor! Jos golanii care i-au bătut pe mineri! Jos dictatura care zice ăştia de la TV că suge sângele ţărişoarei! Trăiască rezistenţa armată cu microfoane, camere de luat ochii şi binecuvântarea patronilor! Să se dărâme zidul nedrept dintre barosani şi resurse! Că e şi ei oameni, chiar dacă mai malefici, aşa. Trăiască Patriciu şi lacrimile lui sincere de când îşi amintea ceva ce nu a existat! Trăiască Vântu şi tupeul lui de a chema acasă politicienii să-i înjure în miez de noapte! Trăiască Felix şi comerţul exterior care i-a permis să angajeze marionete cu feţe telegenice şi să demonstreze că cel mai scurt drum spre putere trece prin cutia cu sunete şi imagini în mişcare!

Până la urmă poate ar fi bine să câştige Geoană şi să telefoneze imediat la Moscova să-i anunţe că totul e sub control. Poporul va afla de la antene că a crescut brusc nivelul de trai iar de la Realitatea că occidentul îi invidiază şi totul va fi bine. Devalorizarea monedei naţionale va trece rapid pe scroll în timp ce se dă o ştire despre cât de simpatici sunt copiii lui Mircea. Răcirea relaţiilor cu Republica Moldova va fi eclipsată de un report la loto. Creşterea şomajului – de un scandal cu manelişti la OTV. Incompetenţa ambasadorilor va părea un fleac pe lângă decolteul prezentatoarei de la noua emisiune de divertisment. Poporul va dormi liniştit. Televiziunile veghează…

the outside opinion

Până acum aveam un singur lucru bun de spus despre László Tőkés – că din protestele pentru susţinerea lui s-a născut revoluţia. Acum am două.

killing a myth is fun until it happens to you

Ieri seară la Realitatea TV… ăă… Doina Cornea… dar mai bine vedeţi singuri.

Transcriptul, pentru cei care nu-şi cred urechilor:

Adrian Ursu: (…) cu care v-am întâmpinat de-aici din studioul de la Bucureşti, tocmai astăzi de… ă… ziua naţională, dar probabil vedeţi şi dumneavoastră cum evoluează lucrurile înainte cu câteva zile de momentul votului…
Doina Cornea (prin telefon): Da, e… este pe de-o parte o ruşine că sunt oameni care se pretează la aşa ceva şi în al doilea rând… ă… fiind şi campanie electorală eu interpretez puţin diferit de ce aţi spus dumneavoastră sau… ă… în studio. Eu sunt aproape sigură sau… ăă… ceea ce am văzut la televiziune îmi aduce aminte de mineriade c-am fost adesea la Bucureşti atunci şi-am văzut cum era manipulată populaţia Bucureştiului. Erau gospodine care strigau “omorâţi-i”. Nu… ăă… e psihologia colectivă… dar ca aceasta să fie pusă în mişcare trebuie să fie nişte agenţi abili printre ei care să-i mobilizeze. Acuma, sunt multe lucruri de spus şi în legătură cu calitatea oamenilor. Se vedea totuşi pe multe chipuri că erau oameni de o calitate… mneaăă… puţin… nu… nu o calitate bună să zicem, fizică şi…
A.U.: Bun… nu… poate că nu fizionomiile sunt cele care dau… măsura calităţii umane până la urmă.
D.C.: Ăăă… eu cred, totuşi, în expresia oamenilor, în expresia ochilor, ăă…
A.U.: Această… doamna Cornea, această acţiune politică de reconciliere pe care au anunţat-o şi au clamat-o astăzi de la Timişoara cele trei ăă forţe politice, acea parte a PNŢ-CD, PSD şi PNL vi se pare un gest necesar, util, sau e doar o mişcare electorală?
D.C.: Dar sigur că da, sigur că este un gest util. Eu nu sunt chiar fericită, dar altă soluţie nu este şi acuma eu am foarte mare încredere în viitorul premier – domnul Klaus Johannis. Aaaa…
A.U.: Credeţi că această… această formulă politica poate să dureze după 6 decembrie indiferent de rezultatul prezidenţialelor?
D.C.: Ăă… eu… ăăă… nu cred că va… deci tocmai ceea ce am văzut că se întâmplă afară în piaţă îmi spune că e vorba de un gest disperat al preşedintelui care simte sau a simţit că a pierdut terenu’, ori asta… ăă… pentru un om politic e foarte important: să ştie să piardă… ăă… altfel e foarte rău… rezultatul. Uite, eu îl am ca model, ca exemplu, pe fostul premier, pe domnul Tăriceanu care a ştiut să piardă cu atâta eleganţă, generozitate. N-a dăunat deloc partidului şi merge mai departe.
A.U.: Mulţumim, a fost doamna Doina Cornea. Vă dorim o seară liniştită şi “la mulţi ani” şi dumneavoastră pentru ziua naţională doamna Cornea. Mulţumim încă o dată (…)

Acum i-acum. De ce e un conflict aşa de mare între Doina Cornea de care îmi amintesc şi cea pe care o aud? S-a schimbat ea sau percepţia mea era greşită? Am făcut presupuneri nefondate despre inteligenţa şi moralitatea unei victime doar pentru că era în antiteză cu regimul totalitar? Nu prea pot să găsesc scuze în procesul de îmbătrânire. Faptul că răspunde cu un atac la Băsescu la o întrebare despre stabilitatea mirabilei coaliţii nu e efectul senilităţii. Sau admiraţia pentru Tăriceanu şi implicit domnii eleganţi cărora le-a făcut cadou resurse naturale. Ce să mai zic de comparaţia cu mineriada sau insultarea unor oameni pe criteriul că nu sunt telegenici de la o anumită dioptrie…

şi totuşi mişcă

Absurdistanul s-a trezit puţin din somn şi a mormăit uşor când o coaliţie ciudată s-a găndit că ar fi mişto să folosească piaţa operei din Timişoara pentru scopuri electorale. Şi asta chiar de ziua ţărişoarei când tot absurdistanezul se pregătea să molfăiască un mic şi să facă poştă o sticlă de bere. Chiar şi primarul Ciuhandu – un şmecheraş fără convingeri politice – a pus umărul la reuşita manifestării zgâlţăind puţin cadavrul lui Coposu şi spunând că nu foştii comunişti sunt actualii comunişti ci ceilalţi. Puţinii timişoreni care au fost pe fază şi-au amintit brusc cum le-a şutit nea Nelu revoluţia şi au început să huiduie. Televiziunile baştanilor i-au numit pe bună dreptate golani, derbedei, maţe-fripte, coate-goale ş.a.m.d. Păi ce se apucă ei să strice consensul politicienilor de prin tot spectrul politic care lucrează pentru liniştea noastră, ai?

P.S.: ceva nu e în regulă când Radu Moraru e vocea raţiunii iar OTV-ul face jurnalism independent.

a clockwork democracy

În Elveţia se practică democraţia directă sub forma iniţiativelor populare care modifică constituţia federală dacă trec de un referendum. O astfel de propunere trebuie să obţină majoritatatea voturilor la nivel federal şi să treacă în majoritatea cantoanelor. Cei care fac propunerea sunt cetăţeni organizaţi în comitete. După ce obţin 100000 de semnături în favoarea propunerii o trimit la parlament care votează pentru a face o sugestie sau a prezenta o contra-propunere. Abia acum se ajunge la referendum. Cetăţeanul informat asupra textului şi asupra recomandării autorităţilor se duce să voteze. Dacă în urma referendumului este aprobată iniţiativa populară aceasta intră în vigoare şi modifică constituţia fără vreo intervenţie a parlamentului. Vox populi…

Se organizează vreo 4 referendumuri pe an la care se votează mai multe propuneri. La votul de luna trecută s-a decis continuarea exportului de armament şi interzicerea construirii de minarete. În prima problemă cetăţenii au fost de acord cu parlamentul care a zis că mai bine să plângă mă-sa decât să rămână elveţienii fără locuri de muncă. Cam la asta se reduce pacifismul elveţienilor. În privinţa minaretelor populaţia a avut o părere contrastantă cu parlamentul creând o situaţie interesantă dincolo de islamofobia gestului. Mai e bună democraţia directă atunci când contrazice autorităţile? Pe cine reprezintă politicienii care îşi declară ruşinea şi consternarea? E chiar imposibil ca Elveţia să ajungă la fel ca Austria sub Jörg Haider (politician de extremă maro) – un paria al Europei?

Motivul pentru care clasa politică a permis erezia democraţiei directe a fost nivelul ridicat de alfabetizare al populimii şi dimensiunea redusă a şeptelului. Adică nu ar trebui să fie greu de convins ce e mai bine pentru ei, nu? Oricum, dacă le dai voie să-şi facă legi cantonale ei sunt fericiţi. Le mai faci puţină publicitate prin ţările vecine cum că, sanchi, fac tot posibilul să fericească turiştii şi gata. Punctaj maxim la happiness. Pe după tejghea organizezi sistemul bancar ca pe o maşină de spălat banii criminalităţii organizate şi poţi să mănânci liniştit ciocolată, ceasuri şi până la urmă… hai şi minarete. Or să se supere un pic emirii şi s-ar putea să transfere banii în insulele Cayman dar hai, treacă de la clasa politică…

Băse e reptilian

Am în sfârşit dovada că suntem conduşi de extratereştrii reptilieni deghizaţi în oameni! Priviţi cu atenţie filmuleţul din 2004 în care Băsescu Traian e surprins făcând lucruri supraomeneşti. Primele două cadre pe care le analizăm sunt succesive şi arată o schimbare de poziţie a mâinii drepte de aproximativ 50cm într-un interval de 1/15 secunde (pentru că filmul de pe youtube are 15 FPS) deci la o viteză medie de 27Km/h. Dacă asta nu e suficient de impresionant gândiţi-vă că acolo intră acceleraţia şi deceleraţia deci viteza maximă e şi mai şi. Această scăpare ne permite să evaluăm capacităţile fizice ale reptilienilor şi să ne imaginăm un pic calvarul prin care au trecut în perioada camuflajului pentru a părea oameni. Probabil ani de zile mişcându-se cu încetinitorul…

Următorul cadru e cel mai valoros din punct de vedere ştiinţific. Arată cum membrul superior se lungeşte cu 15-20 de cm şi nu putem decât să speculăm asupra aparatului bio-mecanic reptilian şi elasticităţii costumului uman. “Vizitatorii” au cumva articulaţii duble în care un scurt segment stă de regulă pliat şi este extins fulgerător pentru a captura prada?

Al patrulea cadru arată o nefirească (pentru noi, oamenii) răsucire a pumnului cu o concomitentă iluminare a feţei victimei. Specialiştii consultaţi de mine telepatic susţin că ar fi vorba de o manipulare pozitronică a creierului victimei care ar explica de ce faţa continuă să emită o lumină albăstruie pentru 9 cadre după care dispare la fel de brusc cum a apărut. Controlul minţii explică şi de ce copilul astfel manipulat a izbucnit în râs. Mai puţin de o secundă, deci, a fost suficient pentru spălarea creierului. Nu putem decât să aşteptăm înfricoşaţi momentul în care rasa asupritoare îşi va face publice intenţiile. Specialiştii susţin că se va întâmpla în 2012…

familie serioasă, de turnători

Gheorghe Turda era celebru deja la 23 de ani. Mai o cântare pe la nunţi, mai una pe la birtul din sat ca să meargă mai bine poşirca, mai una pe la secu că nu se ştie niciodată când ajută la carieră şi tot aşa, încet – încet, a devenit un reprezentant cu vocea groasă al folclorului de mucava încropit de comunişti. Ar fi rămas în business mult şi bine dacă nu răscolea CNSAS-ul prin dosare să găsească informarea voluntară făcută la secţia de miliţie prin care s-a pus capăt acţiunii de subminare a puterii de stat pe care întenţiona să o înfăptuiască mişeleşte mătuşa Ileana. Susnumita a obţinut un paşaport sub pretextul unei vizite în Italia (în scop turistic declarat) însă intenţiona să nu se mai întoarcă. Nepotul vigilent a sesizat consecinţele asupra propriului nume şi propriei cariere aşa că a informat imediat organele autorizate care au intervenit prompt şi au suspendat paşaportul după care au pornit o anchetă pentru a afla cine e colaboratorul infractoarei.

Generalul de brigadă în rezervă cu o stea (numit tocmai pentru valoarea carierei şi probabil pentru servicii aduse statului) nu neagă nimic ci explică cu calmul caracteristic cum de fapt el e victima iar mătuşa cu dor de fugă un simplu element dujmănos…

going the way of the dodo

Francesco Guzzardi e un ziarist care scrie pentru Il Giornale. În momentul în care a primit o scrisoare de ameninţare de la teroriştii comunişti (Brigate Rosse) a chemat imediat poliţia. Gaborii care se ocupă cu chestii din astea nu-s tocmai tembeli aşa că au luat o probă grafologică de la ziarist. Care probă s-a potrivit perfect cu scrisoarea scrisă de mână. Deci jurnalistul şi-a fabricat singur subiectul. I-o fi zis redactorul şef să dea dovadă de puţină iniţiativă?

aroganţă

Acţiune scandaloasă a Israelului: într-un schimb de prizonieri oferă 160 de palestinieni pentru un singur israelian. Păi e clar că se vrea insultarea inamicului sugerând că un om de-al lor valorează cât 160 de dujmani. Nu e corect! Să termine cu prostiile şi să schimbe unu la unu că aşa e frumos şi civilizat.

dezvoltare şi progres

Guvernul absurdistanez a ajuns la concluzia că are nevoie de un supercomputer. Nu unul oarecare, la superofertă, ci unul de 1600000 de euro. Problema a fost să găsească o utilizare, măcar aşa de formă (că sunt oameni cu bun simţ şi le e ruşine să spună că fac achiziţii inutile doar pentru comisioane şi şpăgi). S-a făcut chiar şi un Centru Naţional de Supercomputing aşa că ceva, ceva tot trebuie dat la presă. Simulări sofisticate de interes ştiinţific? Nu că pe urmă vin fizicienii şi meteorologii cu cereri de mărire a bugetului din care nu pică nimic la intermediari. Combaterea terorismului electronic? Perfect. Nu poată să zică nimeni că nu e important pentru că e despre “terorism” şi nu e nevoie de fonduri suplimentare. Oricum nimeni nu ştie cu ce se mănâncă sau că nu există nici o legătură cu high performance computing…

P.S.: ce, agenţia aia naţională pentru explorarea spaţiului nu-şi face treaba lansând un balon meteorologic desumflat pe post de rachetă?

tutti contro tutti

Un consilier cu pumnul de fier a ajuns la concluzia că ar fi bine să umple Milano cu afişe de genul “Atenţie, în acest cartier e cineva care te observă şi e gata să anunţe poliţia” plus o grămadă de formulare pentru adeziunea la program. Toţi cetăţenii cu timp liber vor deveni astfel informatori gata să alerteze organul la cel mai mic gest suspect, maşină suspectă, faţă suspectă sau străin necamuflat. Organizarea grupurilor de oameni de bine va fi făcută de asociaţiile de locatari începând de anul viitor. Poliţia nu mai poate de bucurie că după tăierea fondurilor şi rondele pe care trebuie să le escorteze (din cauză că se iau la harţă între ele) o să plouă în curând cu reclamaţii stupide la adresa vecinilor antipatici.

kicking the golden goose

Conform ISTAT (institutul naţional de statistică) erau 796000 imigranţii români rezidenţi în Italia la începutul acestui an. Sunt desigur o grămadă care nu au acte în regulă pentru că lucrează la negru pe şantierele (şi cu bătrânii) patriei. Să rotunjim la un milion – o cifră foarte conservatoare. Cam 80% au drept de vot. Deci la un electorat de 800000 de oameni ţara mumă trimite 167000 de buletine de vot. To add insult to injury, se mai vorbeşte şi de prezenţa scăzută la vot la precedentele alegeri ca o scuză a discrepanţei. De parcă procesul electoral e un free market unde oferta trebuie doar să acopere cererea, nu un drept constituţional. Sutele de mii de oameni pentru care nu au fost tipărite buletine de vot şi pentru care nu au fost înfiinţate secţii de vot în apropiere nu vor uita aşa de uşor insulta şi vor face tot posibilul să pompeze cât mai puţini bani în Absurdistan. Să vedeţi atunci distracţie…

ştiri de la capătul lumii

Băse zice că netu nu trebuie să fie supravegheat de stat ci că noi trebuie să ne reglementăm singuri. Toate bune şi frumoase da’ ce ne facem când marele licurici o să bată la uşă cu ACTA?

Dinescu e supărat că nu a fost lăsat să vorbească la un miting electoral ţinut în satul proprietate personală. Zice că e semn nasol, de expulzare. Oricum mai rău ca pe vremea lui Ceaşcă…

Pe Bogdan Chirieac l-a părăsit amanta. A, e şi SRS pe acolo încercând să-l şantajeze pe Cătălin Macovei, şeful ANI, care în loc să se supere e deschis la colaborări. Are şi Cătălin amantă, c-aşa-i în tenis. SRS nu. El are alte gusturi. Ceva cu strânsul coaielor de politicieni. Între picioare…

Tov. Iliescu zice că teroriştii… din toate direcţiile… au întinat nobilele idealuri… hai la lupta cea mare / rob cu rob să ne unim / Şi internaţionala / prin noi să o făurim…

cea mai bună apărare e calomnia

În 12 octombrie ministrul italian al apărării – Ignazio La Russa – era la New York pentru Columbus Day Parade. La contestarea verbală a unui italian (colaborare cu mafia, legi pentru a-l scăpa pe Berlu de justiţie, the usual) la început s-a făcut că plouă, apoi a scos limba după care a început sa strige “băi pedofilule” la contestatar. Bodyguarzii ministrului veneau să-l caftească pe obraznic dar au fost opriţi de o poliţistă americană. Vedeţi filmuleţul ca să înţelegeţi cine guvernează acum Italia.

P.S.: acelaşi ministru al apărării spunea acum câteva zile într-o emisiune TV (la min 5:00) că cei care susţin decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (conform căreia trebuie scoase crucifixele din sălile de clasă) că “pot să moară. Crucifixul va rămâne în toate aulele din şcoli, în toate aulele publice. Pot să moară. Pot să moară, ei şi acele false organizaţii internaţionale care nu contează deloc.”

paese di santi, poeti e imprenditori

Continuu să mă mir de spiritul antreprenorial al italienilor în condiţii fiscale foarte ostile. Citatul ăsta de pe un forum de profil rezumă foarte frumos situaţia:

“in italia l’impresa individuale non esiste.. come inizi hai già un
socio occulto (mica tanto poi) chiamato fisco, che ti prende il 50% dei
tuoi guadagni e se ne frega delle perdite (in spregio del divieto di
patto leonino), e se non guadagni, se li inventa lui e te li porta via
ugualmente.“

“În Italia nu există întreprinderea individuală… de cum începi ai deja un asociat ascuns (nu foarte tare) numit fisc care îţi ia 50% din câştiguri şi i se fâlfâie de pierderi (în ciuda interzicerii pactului leonin) iar dacă nu ai câştiguri le inventează şi îşi ia oricum partea“

Nişte explicaţii:
- “impresa individuale” e cea mai simplă formă de a te constitui într-o persoană juridică. Persoana fizică care face chestia asta răspunde cu propriile bunuri de falimentul firmei şi nu are nevoie să depună capitale sociale uriaşe ca pentru un SRL sau SA.
- fiscalitatea e de regulă în jur de 55% din profit (deci fără a lua în considerare TVA-ul) şi în unele domenii de activitate poate să ajungă la 66%. Deci oamenii lucrează mai mult de jumatate din timpul lor pentru stat. Oare în feudalism care era procentul de muncă datorat de pălmaş baştanului?
- patto leonino e denumirea unui acord prin care un partener e exclus de la suportarea pierderilor (sau împărţirea profitului) şi e interzis de codicele civil italian
- statul face în fiecare an studii de piaţă şi îţi spune care ar trebui să fie câştigul tău minim (raportat la media câştigurilor din domeniul tău de activitate). Nu-l interesează detalii specifice sau (în cazul unei persoane fizice autorizate) faptul că nu lucrezi full-time, ci dacă eşti sub pragul ăsta te impozitează în funcţie de minimul ipotetic. De unde scoţi tu banii ca să plăteşti e treaba ta. Fiscul presupune pur şi simplu că tu de fapt ai ascuns veniturile şi vrea să-şi ia dreptul fără să se complice cu anchete şi procese.

Cum supravieţuiesc (şi de foarte multe ori înfloresc) firmele italiene în condiţiile astea? Făcându-se toţi vinovaţi de fraudă fiscală. Cine îşi permite să facă inginerii financiare complicate îşi face puncte de lucru în paradisuri fiscale şi direcţionează banii acolo. Cine e mic şi vai de el se mulţumeşte cu dubla contabilitate furând înapoi de la stat roadele propriului efort. Cam ca ţăranii de pe vremea colectivizării.

În timpul ăsta statul se comportă ca un şmecheraş de cartier care face bani din taxe de protecţie şi îi cheltuieşte pe prostii: trenuri de mare viteză care sunt prea scumpe pentru navetişti, un pod imens unde bacul acoperă deja necesitătile, multe maşini de serviciu pentru bugetari, salarii imense în administraţia publică, etc.

the lesser evil

Crinantonescu este de apreciat pentru că nu l-a scos basma curată pe Hitler, ci doar pe Iliescu (ceea ce, să recunoaştem, nu e chiar aşa de rău). Crinantonescu mai este de apreciat pentru că nu a compromis ideea de democraţie în Absurdistan, ci doar pe cea de liberalism. În fond ce semnificaţie are folosirea perversă a numelui unui partid istoric pentru o adunătură de oameni fără principii care se aliază cu continuatorii PCR-ului în timp ce neagă cu voioşie compromisurile evidente? Se putea mult mai rău.

Răul e relativ şi dacă e comparat cu un alt rău suficient de mare începe să arate a bine în ochii celor anesteziaţi de lupta pentru subzistenţă. În fond, a fost vreodată de ales între bine şi rău? Nu. Am avut doar iluzia asta cu Emil Constantinescu care s-a dovedit a fi şi el doar un rău mai mic. După care ne-am resemnat. Vin alegerile? Hai să măsurăm relele să vedem care e mai puţin dăunător. Iliescu e un criminal, principalul motiv pentru care Absurdistanul e încă un dezastru la 20 de ani după căderea lui Ceaşcă. Dar nu e un criminal aşa de mare ca Ceauşescu. El a folosit doar nişte mineri pentru a înăbuşi în sânge revolta populară, nu armata şi serviciile secrete ca Geniul Carpaţilor. Şi oricum, a omorât doar o mână de oameni cu mineriadele şi cu dezinformarea din timpul revoluţiei, nu milioane ca Hitler şi Stalin. Trebuie pus totul în perspectivă. Pentru că, până la urmă, dacă trebuie să te aliezi cu un criminal pentru a-ţi atinge scopul, e bină să alegi criminalul mai mic. Nu-i aşa, Crinantonescule?

hai zâmbeşte, nu fi trist

… a mai murit un securist.

do you know what I am saying?

Motto:
Oh, baby, you’re so fine
You’re so fine, I’ll make you my bottom bitch

Butters be pimpin’ like a real man since he been kissin’ that ho’ Sally and realizin’ he need to be representin’ the male culture. He be makin’ dough like a pro, hustle and flo’, keepin’ them bitches on check ’cause they should be makin’ his money.

P.S.: tre’ să se dea South Park la tot cartierul, gie. Riprizent toţ’ bă’eţaşii şi fetiţele de după monitoarele gri. Gen.

medicina alterativă

Bologna. Un medic întrerupe tratamentul cu antiinflamatoare şi antibiotice unui copil de 6 ani cu fibroză chistică şi îi prescrie un tratament ayurvedic cu ierburi şi minerale vândute de nevastă-sa. Copilul moare iar medicul e judecat pentru omor voluntar. Doar ultima parte e surprinzătoare.

P.S.: durata medie a vieţii în India e cu vreo 10 ani mai mică decât în Italia. În China e cu 6 ani şi 8 luni mai mică. Nu cumva e şi vina medicinii tradiţionale?

l’orgoglio e il letto grande

Superbă ieşire naţional-jeumanfişistă a ministressei turismului din Italia aflată în vizită în Australia împreună cu Silvio. Televiziunea australiană ABC i-a luat un interviu după conferinţa de presă a taurului comunal şi s-a lăsat cu scandal. Cum de-şi permit ei, barbari de la antipozi, să jignească democraţia şi orgoliul italian cu întrebările lor aluzive? Păi mai era puţin şi o întrebau pe ministră cât costă scurtul. Păi se poate…

un experiment cultural mare cât o ţară

De la teatrul absurdului la comedia populară, Absurdistanul dovedeşte că cultura se poate trăi în viaţa de zi cu zi, anulând mofturile mic-burgheze ale celor care încearcă să o ridice pe un plan superior.

una caldă, una rece

Vestea bună e că a murit un securist. Vestea proastă e că a murit de bătrâneţe…

наш человек из Румынии

Să-ţi baţi joc de viaţa unui om e o tragedie. Să-ţi baţi joc de viaţa a milioane de oameni e politică la nivel înalt.

Felicitări Hotnews pentru interviu. Şi obişnuitul dţ-dţ-dţ pentru lipsa diacriticelor şi bucata de javascript CPU-intensive…

cine nu-i cu noi e împotriva voastră

Cenzura mediatică în Italia devine din ce în ce mai serioasă acum că Berlusconi controlează televiziunea naţională, principala reţea de televiziuni particulare şi o mare parte din ziare. Acum vreo lună nu a fost acceptat spre difuzare trailerul unui film în care se arăta cum a cucerit Berlu simpatia italienilor arătându-le ţâţe şi cururi pe ecranele televizoarelor. Filmul se cheamă Videocracy şi a fost făcut de un italian care trăieşte în Suedia.

Mai sunt totuşi câteva emisiuni care rezistă pe baricade: un talk-show serios presărat cu jurnalism de investigaţie, o emisiune de anchete şi un talk-show umoristic. Toate pe canalele secundare ale Rai şi toate sub atacul guvernului. Prima din ele, Annozero, s-a văzut amânată la semnarea contractului până în ziua primei ediţii din sezon şi nici atunci nu a fost aprobată colaborarea cu un jurnalist incomod pentru gaşca lui Berlu. Nu a fost difuzat promo-ul în perioada premergătoare cum se face de obicei şi producătorii emisiunii nu au putut să facă reportajul pentru că nu au avut cu ce să plătească personalul tehnic. În schimb au făcut nişte interviuri cu directorii unor ziare care răspund la ordinele guvernului iar pe alţii i-au avut invitaţi în studiou. Partea interesantă e că moderatorul nu a avut nevoie să-i ajute în a se face de rahat. S-au lansat singuri în invective şi s-au încurcat în minciuni. A doua zi tot ei au fost supăraţi şi au îndemnat pe prima pagină cititorii să nu mai plătească abonamentul TV până nu e scoasă emisiunea de pe post.

Iată ce a zis de curând Führer-ul în legătură cu subiectul:
“(…) a afirma, chiar şi în exterior, în toată reţeaua internaţională de stânga a ziarelor legate oarecum de câte un ziar italian, că în Italia e în pericol libertatea presei înseamnă defăimarea Italiei şi defăimarea democraţiei noastre. Asta e grav, e o acţiune anti-italiană pusă în practică de aceşti domni. Eu cred că toţi cetăţenii de bun-simţ şi cu bunăvoinţă trebuie să condamne aceste atitudini infracţionale îndreptate împotriva noastră a tuturor şi cred că toţi ştiu să-şi orienteze lecturile şi să judece aceste persoane care sunt protagoniştii acestui lucru scandalos.”

padroni a scuola nostra

De anul viitor în Italia se va institui o limită de 30% pentru  elevii străini prezenţi într-o sală de clasă. Pentru a liniştii părinţii xenofobi îngrijoraţi că progeniturile se vor molipsi de accente barbare şi pentru a mai pune beţe în roate imigranţilor agregaţi în cartiere sărace unde sunt deja clase cu mai mult de jumătate copii străini. Aceştia vor fi probabil nevoiţi să găsească alte şcoli unde limita nu a fost depăşită. Şcoli mai îndepărtate de casă.

Vorbim aici de imigranţi legali pentru că cei ilegali nu pot să-şi trimită copiii la şcoală de frica arestării şi expulzării. Oricum nu au nevoie de carte pentru muncile la care sunt destinaţi…